Cât costă spionii? O scurtă istorie din antichitate şi până în prezent
Dacă, în ultima vreme, datorită desecretizării unor documente, a apariţiei unor lucrări memorialistice şi de sinteză, unele aspecte ale operaţiunilor, acţiunilor de spionaj au ieşit, în bună măsură, din „conul de umbră”, altele privind biografia, existenţa privată a agenţilor rămân secrete sau ocultate, dacă nu falsificate, datorită intereselor lor personale sau ale agenţiilor/serviciilor în slujba cărora s-au aflat.
În acest context, cea mai importantă întrebare care persistă este:de ce au devenit spioni ?
De la ideologii la interese
Încercândsă stabilească împrejurările şi cauzele care duc la transformarea, metamorfozarea unor persoane în spioni, autorul uneia din cele mai cuprinzătoare istorii a spionajului, Janusz Piekalkiewicz, consideră că „Motivul sunt adesea banii. Şi dragostea, ura, dependenţa, inconştienţa pot constitui cauze principale. Printre cei mai buni spioni se numără aceia care acţionează din convingeri politice, cum au fost mai ales spionii sovietici. Pentru mulţi spioni, motivul rămâne nelămurit. Se poate să fie vorba de un anumit egotism, înclinaţia spre necunoscut, căci se ştie că secretul joacă în viaţa omenească un mare rol”.
Specialiştii mediului informativ nu s-au mulţumit cu asemenea consideraţii generale şi au încercat să le sintetizeze în perspectiva depistării din timp (dar s-a dovedit de cele mai multe ori tardiv !) a motivelor, profilului moral şi chiar a celui sentimental a persoanelor care încheie un asemenea„pact cu diavolul”, de fapt cu serviciile/agenţiile de informaţii, de-a lungul îndelungatei istorii a spionajului universal.
După opinia cercetătorilor domeniului, dar şi din alte ştiinţe conexe (psihologia, sociologia) patru sunt motivele care determină o asemenea metamorfoză, sintetizate în acronimul MICE ("Money, Ideology, Compromise-Coercion, Ego". (“Bani, Ideologie, Compromis-Coerciţie, Egocentrism”).
Interesul constituie, fără îndoială motivul principal care a îngroşat, încă de la începuturile activităţilor informative, rândurile „armatei spionilor”, indiferent de contextele politice, fie că este vorba de oferta lor, fie de corupere. Uneori, această motivaţie ascunde o cupiditate, avariţie, lipsă de scrupule, care i-au transformat pe cei care au îmbrăţişat-o în adevărate personaje danteşti sau shakesperiene.
Una din cele mai importante informaţii pe care „defectori” (agenţii trădători) le puteau pune la dispoziţie erau cele referitoare la persoanele ce puteau fi racolate prin exploatarea intereselor lor pecuniare. Pe lista pe care Igor Guzenko (1919-1982), spion sovietic (GRU), defector în Canada, a transmis-o autorităţilor de resort din această ţară, în dreptul unor nume era notat „takes money”…
Încă de la începuturile spionajului
… în covârşitoarea lor majoritate, motivaţia spionilor a fost interesul pecuniar, existând chiar câteva cazuri celebre. Prima spioană cunoscută în istorie, Dalida, a trădat pentru filistini, „ceea ce este mai rău, pentru bani”, după cum ne încredinţează Biblia.
Asemenea motivaţii, mai mult sau mai puţin mascate, au stat şi la baza colaborării unor reputaţi scriitori, cum a fost „părintele lui Figaro”, Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais(1732-1799)care, datorită vieţii de lux pe care o duce, acumulează datorii, fiind în pericol să îşi piardă drepturile civile, ceea ce îl face să accepte să lucreze pentru „Cabinet noire”, serviciul regal de spionaj.
O asemenea soluţie alege şi „părintele lui Robinson Crusoe”, Daniel Defoe (1660-1731)care recurge la soluţia de a deveni spion datorită greutăţilor materiale, care l-au dus chiar la închisoarea datornicilor. În cele din urmă, Defoe a trebuit să suporte consecinţele acestei opţiuni, căci a murit, în condiţii suspecte, probabil datorită activităţilor lor informative.
Câteva recorduri şi premiere
…au fost stabilite de „spionii din interes”, mai ales în ceea ce priveşte „longevitatea” lor, ca şi sumele cu care au fost remuneraţi.
Astfel, John Anthony Walker (n. 1938), spion pentru URSS în SUA în timpul Războiului Rece, şi-a desfăşurat activitatea timp de 17 ani, punând la dispoziţia KGB codul transmisiilor secrete ale Marinei americane, ceea ce a dat posibilitatea de a se descifra milioane de mesaje. Pentru activitatea sa, Walker a fost recompensat de sovietici cu importante sume de bani şi…cu medalia pentru merite în apărarea păcii.
Una din cele mai importante „cârtiţe” (agent infiltrat) în CIA a fost Aldrich Ames (n. 1941)a stabilit şi el câteva „recorduri”. Mai întâi în ceea ce priveşte „longevitatea”, fiind arestat abia în 1994, după ce ancheta care îl viza începuse în 1986. Apoi, privitor la efectele trădării sale:a contribuit la compromiterea a 100 de operaţiuni ale CIA peste hotare şi la executarea a 10 spioni ai acestei agenţii. Corespunzător „serviciilor” sale, Ames a fost, la acea vreme, cel mai bine plătit spion american (50.000 de dolari). Cupiditatea lui Ames a fost probabil întrecută doar de cinismul său. Declară că spionajul “este un circ nebun cu costuri umane teribile”.
Timp de 21 de ani a spionat şi „cîrtiţa” din FBI, Robert Philip Hanssen (n. 1944).Separe că, în afara interesului, el a fost animat şi de“plăcerea de a spiona”, fiind un “trădător în serie”, cum au stabilit analiştii.
Richard W. Millera fost primul agent al „Biroului Federal de investigaţii” (FBI)
FBI care a fost a fost arestat, în 1984, pentru spionaj. S-a stabilit că pretinsese de la KGB suma de 50.000 de dolari, iar ca…”bonus” a întreţinut „relaţii” cu spioana sovietică Svetlana Ogordnicova.
Pretexte, scuze
Destul de dese sunt cazurile în care, atunci când demascaţi şi ajung în faţa instanţelor de judecată, „spionii din interes”, încearcă să invoce tot felul explicaţii, de fapt, pretexte.
Deşi a ocupat prestigiosul post de profesor universitar, canadianulHugh Hambelton (n. 1922), a acceptat să spioneze pentru KGB. A afirmat că nu a fost niciodată plătit, dar documentele „arhivei Mitrohin” (sustrase de un angajat al acestei agenţii puse la dispoziţia serviciilor occidentale) au dovedit că, din septembrie 1975 până în decembrie 1978, a primit 18 000 dolari.
Deşi a afirmat că adevărata sa patrie este Israelul, pentru care a acceptat să spioneze în Statele Unite, Jonathan Pollardnu a trecut cu vederea nici avantajele materiale, fiind plătit pentru cele 1000 de telegrame şi 800 de documente secrete, cu 2500 de dolari pe lună. A declarat că „nu a spionat împotriva Statelor Unire, ci pentru Israel”. Secretarul de Stat al Apărării Casper Weinberger a arătat că Pollard . „a fost pur şi simplu un spion periculos şi distructiv care şi-a trădat ţara pentru bani, în ciuda imaginii de eroism pe care a vrut să şi-o creeze”.
Nici Susan P. Lindauercare acţionase, în perioada 1999-2004, în mod ilicit, pentru Serviciului de informaţii al Irakului (IIS), deşi a pretins că a fost însufleţită de convingeri antirăzboinice, a acceptat să primească pentru „serviciile” ei importante sume de bani.
Mai sincer a fost militarul american Michael A. Peri, spion pentru RD Germană, care a recunoscut că defectarea sa s-a datorat unui…„moment de rătăcire”.
Uneori, cariera de „spioni plătiţi” are finale tragice. Velvalee (Blucher) Dickinson (1893–1961?), numită şi „femeia-păpuşă”, spioană americană pentru Japonia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care, contra unei remuneraţii, transmite informaţii referitoare la flota Statelor Unite, sfârşeşte într-un ospiciu.
Preţul spionilor
Una din „legendele” care au fost demontate în ceea ce priveşte activitatea de spioană a lui Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle McLeod) (1876-1917)este aceea că ar fi acţionat din convingere sau sentimente. De fapt, ea a fost foarte interesată de remuneraţiile pentru activitatea sa, mai ales că nu mai avea alte surse de venituri atunci când teatrele îşi încetaseră activitatea. La un moment dat, îi pretinde lui Ladoux, şeful spionajului Franţei, nici mai mult, nici mai puţin decât 1.000.000 de franci pentru a spiona şi pentru această ţară, dar propunerea este găsită ca exagerată.
La vremea lui, Elyesa Bazna (1904 -1970), supranumit „Cicero”, agent pentru Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost considerat „cel mai bine plătit spion”. După război, el avea să înţeleagă generozitatea germanilor, atunci când a descoperit că banii cu care fusese plătit erau…falşi.
Pentru a nu mai fi expuşi la asemenea „riscuri”, unii spioni preferau să fie plătiţi în „natură”. Astfel, LydieBastien (1922-1993), spioană pentru Germania în Franţa în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a cerut să fie remunerată în bijuterii. Deşi a reuşit să evite condamnarea în justiţie, cea care a fost numită „Diabolica” a „plătit” până la urmă, căci, după Eliberare, implicatăîn diferite afaceri veroase, a murit otrăvită probabil de unul din complicii săi.
Cuantumul sumelor cu care au fost recompensaţi „spioni din interes” a reieşit în cursul anchetelor judiciare la care au fost supuşi sau a fost recunoscut chiar ei. În ceea ce priveşte valoarea acestor remuneraţii, trebuie ţinut seama că, în perioadele în care au fost pretinse sau oferite, cursul dolarului (şi al altor valute) era mult mai ridicat.
Uneori, aceste recompense par astăzi derizorii. Pentru „informaţiile atomice” pe care le-a furnizat, Allan Nun (n. 1912), a primit, la începutul „colaborării” sale, 200 dolari şi…două sticle de whiskey.
Suma pe care a primit-o defectorul KGB Iuri Ivanovici Nosenko (n.1926)a fost destul de mare (38.000 de dolari), dar să nu uităm că ea a fost „plătită” destul de scump deoarece al a dus în continuare o existenţă „pe muchie de cuţit”, fiind urmărit, hăituit de KGB pentru a fi suprimat.
Ajungem însă la spionii răsplătiţi cu sume apreciabile, desigur corespunzătoare valorii informaţiilor pe care le-au furnizat.
Edward Lee Howard (n.1952)spion american pentru URSS, avea în contul său din Elveţia, în momentul în care a fost arestat, 150.000 de dolari. A fost angajat la CIA în 1981, deşi, recunoscuse „băutor” şi „consumator ocazional” de droguri.
Earl Edwin Pitts (n. 1953), agent FBI, spion pentru URSS şi Federaţia Rusă, între 1987 şi 1992, a vândut, contra sumei de 224.000 dolari, o serie de informaţii secrete referitoare la operaţiile de recrutare desfăşurate de FBI, agenţii dubli, agenţi acoperiţi, politica internă a SUA.
Iar, „recordul”, cel puţin potrivit informaţiilor de care dispunem până în momentul de faţă, îl deţine spionul deja amintit John Walker care a primit de la sovietici 1 milion de dolari.
Dacă unele din aceste sume nu sunt impresionante, pagubele financiare pe care le-au produs sunt uneori „astronomice”. Nelson Drummond (n. 1934), spion american pentru URSS, a primit „doar” 20.000 de dolari (în realitate suma fusese mult mai mare), dar pagubele „informative” provocate de el pot fi estimate la 200 de milioane de dolari.
S-a estimat că Jack Edward Dunlap (1928-1963)din National Security Agency (NSA) a primit de la sovietici 40.000-50.000 de dolari. Pretindea că banii îi proveneau de la o plantaţie în Louisiana.
Dieter Gerhardt (1935-), spion sud-african pentru URSS, a fost deosebit de bine plătit:100.000-200.000 de lire pe an.
După anihilarea sa în în 1976, s-a stabilit că ofiţerul CIA David Henry Barnett (1933–1993), primise de-a lungul activităţii sale de 10 ani de spion pentru URSS, 100.000 de dolari.
Uneori asemenea câştiguri pecuniare s-au plătit scump:la de trei ori închisoare pe viaţă a fost pedepsit Ronald William Pelton (1942-), agent al „Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), spion pentru, care primise pentru „serviciile” sale suma de 35.000 de dolari.
NOTE
Bibliografie selectivă
-Reinholdt Knoll; Martin, Haidinger, Spione, Spitzel und Agenten. Analyse einer Schattenwelt, Wien, 2001
-Keith Melton, Great Spy Stories Of All Time, 2004
-Adrian Mihalache, Fiziologia spionului, în „Lettre internationale”, 39/2001;
-Verne Newton, W., The Cambridge Spies;The Untold Story of Maclean, Philby and Burgess in America, Madison Books, 1991
-Janusz Piekalkiewicz, Weltgeschichte der Spionage, Weltbild Verlag, München, 1988
-Ernest Volkman, , Spionii-agenţi secreţi care au schimbat cursul istoriei, Editura Albatros, Bucureşti, 1996