Castelul Lonyai - o bijuterie renascentistă din Transilvania, în paragină
În comuna Medieşul Aurit, la aproape 20 de km de municipiul Satu Mare, se găseşte un edificiu semnificativ nu doar pentru arhitectura renascentistă din Transilvania, ci şi pentru istoria acestor locuri. Castelul Lonyai, căci despre el este vorba, deşi este un edificiu renunoscut prin includerea sa pe Lista Monumentelor Istorice la categoria clădirilor de importanţă naţională, precum şi în traseele sătmărene, este la un pas să se prăbuşească, nereuşind să impresioneze într-atât de mult autorităţile încât să investească în reabilitarea sa.
O istorie de aur
Medieşul Aurit este cunoscut încă din anul 1271 sub denumirea de Megyes, iar din anul 1273 sub denumirea de Medies. Cetatea Medieş a existat deja în sec. al XIII-lea, fiind menţionat ("villa Megyes") în 1278 ca şi proprietate a lui Andras, fiul lui Jákó din neamul Kaplyon. Ulterior acestuia i-au fost confiscate toate bunurile şi cetatea ajunge în proprietatea voievodului Transilvaniei, Miklos, fiul lui Móricz, din neamul Pok. Satul în sine s-a dezvoltat în jurul castelului. Denumirea lui se leagă de castel:Medieşul Aurit provine din cuvântul maghiar „megye" (judeţ, comitat), iar adjectivul „aurit" trimitea la bogăţia castelului presupus a fi decorat în interior numai cu foiţă de aur.
În 1493 cetatea este ocupată cu forţa de cei din familia Bathory, care vor fi stăpâni peste domeniul Medieşului vreme de un secol, când prin succesiune revine familiei Lónyai. Sigismund Lónyai este cel care va transforma clădirea într-un castel renascentist în aprox. 1630, unul dintre cele mai frumoase edificii din Transilvania contemporană. O inscripţie pe faţadă demonstrează acest lucru. Construcţia fusese clădită pe ruinele unei fortificaţii deja existente încă din secolele X-XI.
După moartea lui Sigismund Lónyai, fiica lui, Anna devine proprietara castelului. Turcii îl asediază fără succes în 1661, şi ca răzbunare incendiază toate casele din localitate. Dar ce nu au reuşit să ocupe turcii, va fi distrus câţiva ani mai târziu, în timpul principelui Apafi. Anna Lónyai organizează în 1670 un atentat cu ceilalţi nobili din zonă împotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare, care prădău constant satele din înprejurimi. Aceştia întorcându-se dintr-un raid sunt surprinşi şi masacraţi, dar urmările pentru cei care au plănuit atacul sunt la fel de severe:Anna Lónyai este condamnată la moarte şi confiscare de bunuri. Castelul a fost aruncat în aer în acelaşi an.
În 1707, ce a mai rămas din măreţul castel este incendiat în timpul revoluţiei lui Gheorghe Rakoczy II. Ruinele sunt cumpărate în 1732 de familia Wesselenyi, dar masivul castel nu va mai avea niciodată măreţia din timpul lui Sigismund Lónyai. Apoi intră în posesia familiei Teleki şi va rămâne în proprietatea acestora pe tot parcursul secolului XIX, dar degradarea edificiului se accentuează.
Click aici pentru mai multe imagini
Se pare că, în 1920, castelul a fost cumpărat de regele Carol al II-lea. În 1940-41, castelul a fost restaurat spre a deveni spital militar german, ulterior roman, dar renovarea din temelii din nefericire nu are un efect de durată, castelul fiind distrus în 1944. În jurul acestui eveniment trenează o dispută istorică. Unii susţin că trupele germane, aflate în retragere, au aruncat în aer castelul după ce îl folosiseră ca depozit de muniţii. Conform altora, distrugerea castelului este pusă pe seama trupelor sovietice.
Un prezent în ruină
După acest tragic eveniment, monumentul a rămas în paragină. În anii '70, lucrările de consolidare a castelului au constat în punerea unor zăbrele de lemn la ferestre, turnarea unor centuri de beton şi zidirea tunelurilor.
Ruinele actuale sunt rămăşiţele măreţului edificiu ridicat de Lónyai, alcătuit din 4 aripi de clădiri cu două etaje, dispuse continuu în jurul unei curţi centrale, prevăzut cu bastioane în formă de pană (prismatice la colţuri). Castelul avea o faţadă principală expresivă, dominată central de un turn octogonal situat deasupra gangului porţii şi valoroase ancadramente de piatră. Turnul porţii de acces se ridica cu un nivel deasupra celorlalte clădiri. Odinioară toate acestea erau înconjurate de un şanţ de apărare, umplut cu apă, al cărei urme au dispărut.
Planul castelului era organizat îm jurul curţii interioare pătrate care avea în mijloc o fântână. Aceasta nu se mai poate vedea azi, fiind probabil ascunsă în bălării şi printre grămezile de moloz. La intrare, şi în aripa de nord locuiau soldaţii trupelor lui Sigismund, în timp ce pe latura sudică erau apartamentele nobilei sale familii. Corpurile de clădiri dinspre est şi vest adăposteau grajdurile, bucătăria şi celelalte anexe.
Ca orice castel, edificiul avea tuneluri secrete şi scări ascunse care fie făceau legătura între diverse părţi ale monumentului, fie erau folosite în cazuri de maximă necesitate pentru a scăpa din clădirea asediată. O parte dintre aceste sunt vizibile şi azi în ciuda molozului şi a bălăriilor care se dovedesc a fi atotcuprinzătoare. Intrarea descendentă spre un astfel de tunel secret se poate vedea în zona sud-estică a ruinelor.
Despre camerele de locuit şi ornamentele acestora se cunosc descrierile făcute în secolul al XVII-lea. Două încăperi erau în special menţionate, cea botezata Camera paradisului (preferata Annei Lonyai, fiica lui Sigismund Lonyai), care era numită aşa datorită frescelor ce o împodobeau, şi una prezentând scene cu nimfe, botezată Parnasus.
Viitorul se anunţă sumbru-autorităţile invocă lipsa banilor, dar nu au pic de iniţiativă
Astăzi castelul-singurul renascentist din judeţul Satu Mare-este ruinat şi se degradează pe zi ce trece. Si totuşi, cu toată starea sa de ruină domină şi acum imaginea centrului comunei. În acest moment edificiul se afla în proprietatea comunei Medieşul Aurit, iar conform legislaţiei primaria ar trebui să aiba grijă de el. În ultimii 20 ani, nu s-a mai efectuat nicio lucrare de salvare a edificiului renascentist, ultimul proiect al Ministerului Culturii fiind blocat în anul 1997.
În anul 2002, urmaşii regelui Carol al II-lea au depus o cerere de retrocedare a imobilului potrivit prevederilor Legii 10/2001, aceasta însă a rămas nesoluţionată până în prezent, dosarul de retrocedare fiind redirecţionat către Muzeul Judeţean. Monumentul, deşi în bălării şi nepăzit, este semnalizat ca atare, ba chiar există o pancardă ce menţionează faptul că intră în proiectul intitulat trasee sătmărene. Totuşi aceste semne, ca şi în alte situaţii din ţară, nu ţin la respect pe cei care mai mult sau mai puţin discret au trecut deja la valorificarea pietrei şi a cărămizii trainice din temelia ţi zidurile castelului.
Bălăriile de toate felurile, crescute abundent şi care constituie habitatul ideal al reptilelor şi rozătoarelor, precum şi lipsa unor banalelor poteci de acces descurajează turiştii aflaţi în zonă să se hazardeze să facă o plimbare în jurul impozantului castel.
Cel mai adesea autorităţile, oricare ar fi ele, invocă lipsa banilor, în special cei de la Ministerul Culturii, dar pentru lucrări minime precum cositul buruienilor, strânsul gunoaielor menajere sau chiar paza incintei, s-ar putea face cu localnicii care beneficiază de ajutoare sociale, ori cei legal obligaţi să facă activităţi în folosul comunităţii. Pentru acest lucru însă e nevoie de voinţă şi implicare din partea primăriei din localitate, dar cum la noi dacă nu au nici cei de mai sus, de ce ar avea cei de la nivel local? Poate schimbarile survenite în urma alegerilor vor aduce ceva nou in acest caz.
Spre exemplu în 2009, un jurnalist de la Adevarul a stat de vorbă cu Ioan Rişco, şeful serviciului pentru situaţii de urgenţă în cadrul Primăriei Medieşul Aurit, care declara că singurele lucrări de consolidare au fost desfăşurate în urmă cu 3-4 ani de către Muzeul Judeţean şi au constat în „refacerea încadraturii geamurilor". Pentru alte lucrări, Ioan Rişco afirmă că nu există fonduri. Dar de atunci şi până azi nimeni nu a ridicat gunoiul sau nu a cosit iarba. Oare o fi atât de scump, în condiţiile în care câteva soluţii am sugerat şi noi mai sus?
Biografie:
http://www.emaramures.ro - TURISM CULTURAL - MEDIESU AURIT - De la Castelul Lonyai la cuptoarele dacice pentru ars ceramica
Aldor Balazs - Cetăţi, castele, biserici, ruine - Castelul Lonyai din Medieşul Aurit, Colectionarul Roman, nr. 2, Seria II - Decembrie 2008 (http://www.colectionarul-roman.ro/stiri/391/cetati-castele-biserici-ruine--castelul-lonyai-din-mediesul-aurit.htm)