Castelul Fontainebleau - un giuvaer al arhitecturii renascentiste franceze
Așezat în inima unei păduri din apropierea Parisului, castelul Fontainebleau, giuvaer al arhitecturii renascentiste franceze, se remarcă prin trecutul istoric, noblețe și proporțiile sale desăvârșite. Regele Franței, Francisc I (1515-1547), fire veselă și pasionată de romane cavalerești, este autorul moral al castelelor de la Blois, Chambord, Chenonceaux și al noului ansamblu regal de la Fontainebleau.
După întoarcerea din prizonieratul spaniol (captiv după înfrângerea de la Pavia în fața rivalului sau Carol Quintul) și contactul cu Renașterea italiană l-au determinat pe Francisc I să modernizeze în anul 1528 vechiul castel, construit în timpul lui Ludovic al VII-lea cel Tânăr (1137-1180).
Ținând pasul cu schimbările, survenite în societatea europeană apuseană, datorate ideilor novatoare ale Renașterii, el a înființat la Fontainebleau o manufactură de tapiserii (domeniu economic în care francezii au excelat) și o bibliotecă bogată în texte antice grecești și cărți tipărite pe teritoriul Franței. Castelul Fontainebleau impresionează prin elementele arhitectonice deosebite realizate după planurile unor maeștri francezi și italieni (Gilles Lebreton, Sebastiano Serlio, Philibert Delorme).
Scara în „formă de potcoavă de cal” plasată în interiorul edificiului, Curtea ovală și Poarta de aur întâmpină și surprinde vizitatorul prin eleganță și echilibru. Interiorul somptuoasei reședințe regale fascinează prin luxul apartamentelor, Sala de bal a lui Henric al II-lea (1547- 1559), „saloane cu diferite destinații, stucaturi aurite, șemineuri bogate, lambriuri de lemn sculptate, zeci de fresce alegorice, uși sculptate și pictate”, suficiente argumente pentru un spectacol estetic de excepție.
Castelul Fontainebleau a fost locul predilect al capetelor încoronate ale Franței; Henric al IV-lea (1594-1610), Ludovic al XIII (1610- 1643), Ludovic al XV-lea (1715- 1774) și Napoleon I (1804-1815). Curtea castelului, denumită Les Adieux, păstrează amintirea abdicării împăratului Napoleon I în 1814, după eșecurile militare ale acestuia în fața coaliției monarhilor europeni, refractari ideilor „micului caporal”.