Casa înţelepciunii din Bagdad

Casa Înţelepciunii din Bagdad a fost înfiinţată în timpul dinastei Abbasizilor, în timpul căreia civilizaţia islamică a atins climaxul dezvoltării sale culturale. Numele dinastiei îşi are orginile în numele lui Abbas, considerat unchiul profetului Mohamed. Califii din această dinastie s-au individualizat în istorie pentru accentul pus pe dezvoltarea culturală şi ştiinţifică a lumii islamice, dar şi pentru transformarea Bagdadului într-un astfel de centru, printre cele mai importante din istorie.

Casa Înţelepciunii a fost construită cu scopul de a deservi drept bibliotecă, având atât o funcţie culturală, cât şi una socială. Aceasta era denumită şi Academie Ştiinţifică deoarece găzduia un număr impresionant de manuscrise şi cărţi ce cuprindeau informaţii dintr-o gamă mare de domenii, precum artă, cercetare, religie, limbi străine.

Manuscrisele şi cărţile cuprinse de rafturile Bibliotecii din Bagdad au fost colectate de-a lungul a trei generaţii de califi, finalizată de contribuţia califuluiHarun al-Rashid, cel care a pus bazele acestei biblioteci-monument. Fiul său, Al Ma’Moun, a extins proporţiile clădirii şi a repartizat câte o aripă fiecărui domeniu de cercetare.

 Similitudinile cu marile bibilioteci ale lumii contemporane

Privind retrospectiv, Casa Înţelepciunii a fost comparată, luându-se ca parametri statutul, dimensiunile, faima şi resursele, cu Biblioteca Naţională din Paris sau cu Biblioteca din Londra. Funcţia culturală a Biliotecii din Bagdad, armonizată cu cea socială se traduce prin numărul mare de oameni de ştiinţă, copişti, scriitori, filosofi, autori şi literaţi care erau reuniţi în acest loc, atraşi atât de faima Casei, cât şi de dialogurile, traducerile, scrierile şi discursurile de acolo, pe scurt, de toată opera culturală găzduită de acest lăcaş.

Chiar dacă în timpul dinastiei Abbasizilor limba arabă a devenit limba oficială şi de comunicare în teritoriile stăpânite, în cadrul Bibliotecii din Bagdad se utilizau şi ebraica, siriaca, arameica, greaca şi latina. De asemenea, sanscrita era şi ea folosită pentru traducerea şi interpretarea manuscriselor indiene, manuscrise care cuprindeau noţiuni de matematică şi astronomie.

Biblioteca în timpul lui Al Ma’Moun

De-a lungul domniei lui Al Ma’Moun, fiul califului care a înfiinţat Casa Înţelepciunii, acesteia i s-au adăugat camere noi, care să acomodeze mai multe volume. Auzind de bogăţia de cărţi a Bibliotecii din Sicilia, Al Ma’Moun i-a scris regelui Siciliei cu scopul de a-i fi trimis conţinutul bibliotecii, ce cuprindea opere ale grecilor. Regele i-a trimis califului manuscrisele cerute, considerând că acestea ar dăuna gândirii oamenilor săi.

Mai mult, Al Ma’Moun îşi trimitea scribii şi traducătorii în diverse regiuni ale califatului pentru ca prin munca acestora să îmbogăţească fondul existent în Biblioteca din Bagdad. Se crede ca Hunayn, unul dintre traducătorii favoriţi ai califului ar fi fost plătit cu greutatea în aur a cărţilor traduse. Valoarea de adevăr a acestei anecdote nu a fost stabilită. Cert e faptul că Al Ma’Moun se implica activ în viaţa culturală a Bibliotecii, contribuind la seminarii şi discuţii pe diverse teme.

Sfârşitul bibliotecii

Odată cu ruinarea oraşului Bagdad de către armata mongolă condusă de Hulagu Khan, în secolul al XIII-lea, toate cărţile din bibliotecă au fost distruse. Sfârşitul bibliotecii coincide cu sfârşitul dinastiei Abbasizilor, întreaga familie a acestora fiind ucisă de mongoli. Ultimul calif din dinastia Abbasizilor s-a predat în schimbul nevătămării bogăţiei culturale, însă sacrificiul său nu a fost respectat. În consecinţă, cărţile din Casa Înţelepciunii au fost aruncate în râul Tigru, culoarea acestuia schimbandu-se in negru, dată fiind culoarea cernelii utilizată la scrierea lor.

Reputaţia bibliotecii şi bogăţia ei au sporit cu atât mai mult cu cât Bagdadul era capitala administrativă, dar şi culturală a lumii islamice. În plus, în aceeaşi perioadă, în timp ce Europa se confrunta cu Epoca întunecată (Evul Mediu), ţările arabe erau în plină ascensiune, aceasta fiind epoca atingerii climaxului dezvoltării ştiinţifice şi culturale.