Carnaval ca la Montevideo, la Clubul Ţăranului Român
Muzică, fotografii şi proiecţia unui spectacol specific de murga de la Carnavalul de la Montevideo, Uruguay, vor fi prezentate joi, de la ora 19.00, la Clubul Ţăranului, din incinta Muzeului Ţăranului Român din Capitală, potrivit unui comunicat.
Ambasada Republicii Uruguay şi Clubul Ţăranului Român invită bucureştenii la o prezentare a Carnavalului din Uruguay, plină de culoarea şi dinamismul celui mai lung carnaval din lume. Prezentarea va fi susţinută de Antoaneta Roman, care a petrecut trei luni în Montevideo în 2008, studiind pentru teza de master în comunicare de la Université du Québec à Montréal din Canada.
Studiul său a pus accentul pe semnificaţia socială a carnavalului şi importanţa sa ca mijloc de comunicare neconvenţional. Antoaneta Roman va vorbi despre carnaval în ansamblul său, explicându-i istoria, evoluţia şi tendinţele din prezent. Prezentarea va fi ilustrată cu muzică şi fotografii, încheindu-se cu proiecţia spectacolului-antologie "El Tablado del Tiempo" (Scena Timpului), al grupului de murga Asaltantes con patente. Murga este o formă de teatru muzical popular prezentat în timpul Carnavalului de la Montevideo, dar şi al celui din Buenos Aires.
Carnavalul din Uruguay începe în ultimele zile ale lunii ianuarie şi durează până în luna martie, oferind aproximativ şase săptămâni de dans, cântec, muzică, costume fanteziste şi feţe pictate în toate culorile curcubeului. Sărbătoarea există în forma sa actuală de la începutul secolului al XX-lea şi se deosebeşte de alte carnavaluri mai ales prin componenta teatrală. Pe durata celor 40 de zile de desfăşurare, capitala Montevideo este împânzită de scene în aer liber pe care alternează grupuri de murga, parodistas, revistas, humoristas, negros y lubolos. Textele sunt pline de umor, iar cele de murga sunt o adevărată oglindă a societăţii uruguayene, criticând ironic idiosincraziile specifice şi evenimentele de pe parcursul anului, politica fiind unul dintre principalele subiecte, pe lângă fotbal, mass-media şi lumea artistică.