Care este originea colindelor?

În cazul multor popoare antice din Orient, Anul nou se calcula începând cu momentul solstițiului de iarnă. Evident, în aceste societăți cultul Soarelui a deținut o importanță deosebită – cultul lui Mithra, originar din Persia, sau cel al lui Osiris din Egipt.

Cultul lui Mithra a fost atât de important încât a fost ridicat la rang de religie de stat în Imperiul Roman încă din sec. al III-lea. Tot în secolul III, după ce, anterior, data de 1 martie, respectiv 1 ianuarie (Kalendae Ianuariae) marcau începutul Anului nou, data de 25 decembrie este decretată ca fiind prima zi anului, scrie Muzeul de Etnografie Brașov, pe pagina de Facebook a instituției.

Implicit, această dată devine astfel sărbătoarea lui Sol Invictus, adică sărbătoarea Soarelui Invincibil. Prin această sărbătoare supraviețuiesc și suferă mutații reminiscențe ale unor sărbători arhaice orientale legate de solstițiul de iarnă, dar și cele ale unor sărbători romane cum ar fi Saturnalia sau Kalendae Ianuariae.

Sărbătorirea solstițiului de iarnă a fost atât de înrădăcinată încât nu a putut fi anihilată de creștinismul aflat în plin proces de formare și expansiune: în anul 325 Conciliul de la Niceea decretează această dată ca fiind data nașterii lui Hristos, expropriind astfel sărbătoarea necreștină și asimilându-i data în calendarul bisericesc. Câteva dintre elementele ritualice arhaice ale acestor sărbători antice au supraviețuit prin integrarea lor în sărbătorile creștine.

Ideea originii colindelor în cântări ritualice precreștine care „însoțeau începutul sau sfârșitul anului agrar și care aveau rolul de a alunga spiritele rele și de a aduce prosperitatea” nu contrazice dimensiunea lor religioasă actuală: „Dacă originea lor este precreștină, evoluția fenomenului a fost influențată în mod esențial de creștinism, suprapunându-se astăzi cu Crăciunul” (Brad, 2019: 572).

În cartea „Spirala sărbătorilor”, etnologul Narcisa Alexandra Știucă preciza: „Colindele românești nu pot fi socotite echivalente ale cântecelor de Crăciun, cu toate că foarte multe vorbesc despre Nașterea Mântuitorului. Poate că unele dintre ele descind din cântări bisericești, iar linia melodică bizantină ar putea fi o dovadă în acest sens, ca și forma lor poetică datorată unor creatori de mult uitați: ele au fost învățate și transmise ca atare sau modificate după înțelegerea, viziunea și imaginația populară”. Pe lângă acestea „mai există un număr impresionant de cântece care se cântă în noaptea de Crăciun pe întreaga întindere a spațiului românesc. Și acestea poartă denumirea de colinde…, dar ele sunt cântece de urare, de confirmare a unui nou statut sau de recunoaștere a prestigiului unor persoane importante pentru comunitățile sătești tradiționale. De-a lungul timpului acestea au fost numite, spre a fi diferențiate de cele cu tematică exclusiv creștină, „colinde lumești” sau „laice”, […] având și ele nuclee mitice și religioase precreștine care s-au păstrat, în ciuda unor schimbări de funcție și semnificație, cel puțin ca substanță poetică” (Știucă, 2014: 59-60).

_{Foto sus: Ceata de feciori la colindat. Cercetare de teren, Comăna de Sus, 2023 (© Muzeul de Etnografie Brașov)}

Bibliografie:

_{Brad, Rodica, Colinda de crăciun la Gura Râului, în Acta Terrae Fogarasiensis: ActaTF, Editura Negru Vodă, Sibiu, 2019.}

_{Știucă, Narcisa Alexandra, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri și deslușiri, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2014.}