Care a fost strategia lui Hitler pentru a anexa Austria? Ce rol au jucat Franța, Marea Britanie și Italia?
Adept al pangermanismului şi cetăţean austriac, Hitler nutrea convingerea că viitorul Austriei e alături de Reich. Una dintre puţinele sale greşeli de politică externă de până la izbucnirea războiului a fost susţinerea loviturii de stat organizată atât de superficial de naziştii austrieci.
Acţiunea a deteriorat relaţiile germano-italiene şi putea avea consecinţe devastatoare pentru destinul politic al lui Hitler. Din fericire pentru el, izbucnirea războiului din Abisinia şi divergenţele care au apărut între Italia, Franţa şi Marea Britanie l-au obligat pe Mussolini să-şi îndrepte atenţia spre Berlin. Mussolini se împotrivea, din principiu, unei Anschluss (anexări a Austriei); dar în 1936, dată fiind conjunctura internaţională, l-a sfătuit pe Schuschnigg, cancelarul Austriei, să negocieze un acord general cu Germania.
Tratatul încheiat la 11 iulie 1936 a reprezentat un succes considerabil pentru Hitler, deoarece demonstra cu claritate că Germania, nu Italia, era ţara care urma să aibă o influenţă covârşitoare asupra Vienei. Politica externă a Austriei avea să fie în concordanţă cu cea a Germaniei, iar cele două state vor dezvolta relaţii de cooperare mult mai strânse în plan economic şi cultural. Oportunităţile de anexare a Austriei i s-au ivit lui Hitler mult mai repede decât se preconiza. Anschluss reprezintă un exemplu sugestiv al capacităţii cancelarului german de a îmbina, aşa cum precizează Allan Bullock, „consistenţa obiectivelor, meticulozitatea şi răbdarea pregătirii unei acţiuni cu oportunismul, impulsul şi improvizarea executării operaţiunii”.
În ianuarie 1938, în ciuda insistenţelor lui Göring, care în calitate de şef al Planului de Patru Ani era dornic să pună mâna pe resursele de materii prime ale Austriei, Hitler nu concepuse planuri imediate de acţiune. Cel care avea să joace rolul de catalizator pentru Anschluss a fost cancelarul austriac Schuschnigg. Cu speranţa unei duble lovituri, aceea de a scinda mişcarea nazistă din Austria şi de a câştiga Berlinul, acesta i-a oferit lui Arthur Seyss- Inquart, un simpatizant „moderat” al naziştilor, un post în Cabinetul său. Ulterior, a obţinut o audienţă la Hitler, încercând să-l determine să pună capăt agitaţiilor provocate de nazişti în Austria. Hitler a acceptat să se întâlnească cu omologul său austriac. În ziua de 12 februarie, Schuschnigg a ajuns la Berghof, unde Hitler, pe un ton extrem de dur, a dictat o serie de condiţii care transformau practic Austria într-un satelit german: nu doar că Partidului Nazist nu i se mai impunea nicio restricţie, dar Seyss-Inquart avea să fie numit în funcţia de ministru de Interne, deţinând controlul asupra poliţiei, în timp ce un alt nazist, Glaise-Horstenau, avea să preia conducerea Ministerului de Război. Într-o încercare disperată de a recâştiga independenţa Austriei din mâinile lui Hitler, Schuschnigg le-a cerut concetăţenilor săi să voteze, în ziua de 9 martie, în cadrul unui referendum, pentru „o Austrie liberă şi germană, independentă şi socială, creştină şi unită”. Înfuriat, Hitler a ordonat ocuparea militară a Austriei. L-a asigurat pe Mussolini că va respecta frontiera de la pasul Brenner. Trupele germane au intrat în Austria în ziua de 12 martie; multe dintre blindate s-au defectat pe drum. Din fericire pentru trupele germane, în discursul său de la radio în care îşi anunţa demisia, Schuschnigg a subliniat faptul că armata austriacă nu va opune rezistenţă.
Câteva ore mai târziu, Hitler a trecut graniţa. Primirea pe care mulţimea i-a făcut-o la Linz l-a convins să abandoneze ideea de a instala un guvern-satelit sub conducerea lui Seyss-Inquart, încorporând direct Austria în cel de-al Treilea Reich. Anschluss a reprezentat un nou succes de proporţii pentru Hitler. Nu a ţinut cont, pentru a câta oară, de sfaturile primite de la experţii din Ministerul de Externe (şi din Armată, în această situaţie), care îndemnau la prudenţă, şi a obţinut, din nou prin propriile sale decizii şi mijloace, ceea ce îşi doreau majoritatea germanilor şi austriecilor. Ian Kershaw consideră că Anschluss a reprezentat „un moment hotărâtor pentru Hitler şi cel de-al Treilea Reich”. Pasivitatea de care au dat dovadă, a câta oară, Marea Britanie şi Franţa l-au convins că putea trece şi la alte acţiuni îndrăzneţe pentru clădi visul său de o viaţă, Marele Reich German.