Caragiale, fluierat și huiduit la premiera piesei „O noapte furtunoasă”

“O noapte furtunoasă” este piesa de debut a lui Ion Luca Caragiale, care a apărut în revista “Convorbiri literare”, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu, un alt ploieștean de renume. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film după această valoroasă piesă de teatru, film în care și-a făcut debutul inegalabilul Radu Beligan, în rolul lui Rică Venturiano (foto sus).

Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii după A. Parodi, a tragediei în versuri ”Roma învinsă”, la Teatrul Național din București, care avusese cu puțin timp înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră Hașdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe Eminescu, de curând redactor la ”Timpul”, să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate, scrie Monica-Violeta Bostan, conservator coordonator al Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti. 

Confirmându-și promisiunile cu lectura ”Nopții furtunoase” la ședința aniversară din 12 noiembrie 1878 la Iași, Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiect original, în autentic mediu românesc și în plină actualitate.

“O noapte furtunoasă” nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano:

„Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“.

Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună:

„Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!“

Piesa, o farsă, se bazează pe un quid pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o “asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.

Într-o polemică cu Frédéric Damé, Eminescu sublinia, în “Timpul”, semnificația tipologică a lui Rică Venturiano (8 aprilie 1879).

Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Național din București prezintă în premieră “O noapte furtunoasă”, trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase ne mărturisește chiar Caragiale:

„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.”

Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate“ de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc de acum două secole.

Sursa: Facebook / Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova