Campania armatei române din 1919
Proclamarea Republicii Sovietice a Sfaturilor în Ungaria, la 21 martie 1919, şi salutarea cu entuziasm a noii orânduiri de către Lenin au neliniştit Puterile Aliate; într-o Europă suferindă după patru ani de conflict devastator, bolşevismul era privit ca o reală ameninţare pentru bătrânul continent.
După eşuarea tratativelor dintre aliaţi şi guvernul Bela Kun, armata maghiară a atacat violent trupele române în munţii Apuseni în noaptea de 15-16 aprilie 1919, acţiune urmată aproape imediat de contraofensiva armatei române. În faţa celor aproximativ aproximativ 60.000 de soldaţi maghiari se găseau 6 divizii româneşti de infanterie şi 3 brigăzi de cavalerie, în total circa 64.000 de ostaşi. În doar cinci zile de operaţiuni, armata română a pus stăpânire pe marile centre Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta. Linia frontului se întindea la nord până la Tisa, iar spre sud până la Mureş.
Informaţiile existente ulterior arătau că, după ocuparea aliniamentului stabilit la Conferinţa de Pace de la Paris, inamicul îşi concentrase forţele la nord de Debreţin. În consecinţă, Marele Cartier General a intervenit pe lângă Comandamentul armatei aliate de Orient să aprobe înaintarea trupelor române până la Tisa. După ce trupele române au atins acest aliniament până la 1 mai, Înaltul Comandament Ungar a planificat o ofensivă pe scară largă cu trecerea Tisei în mai multe sectoare cu trei grupuri de asalt, cu o eventuală joncţiune cu trupele bolşevice din Ucraina.
Atac și contraatac
Ofensiva armatei maghiare a început în ziua de 20 iulie 1919, după o puternică pregătire de artilerie, lovitura principală fiind dată pe direcţia Szolnok, în centru, cu două atacuri secundare în flanc. Sub puternica presiune a inamicului, trupele române de acoperire s-au retras, 2 regimente maghiare reuşind să treacă Tisa şi să consolideze un cap de pod. Marele Cartier General a decis să declanşeze ofensiva odată cu forţarea din mişcare a râului Tisa prin ruperea apărării de pe malul drept al râului şi cu înaintarea cu lovitura principală pe direcţia Szolnok-Budapesta. Început cu 27 iulie 1919, primele trupe române au trecut Tisa şi au realizat capede de pod. Armata Română a angajat în operaţia ofensivă 119 batalioane, 6 escadroane, 98 baterii de artilerie, cu un total de aproximativ 120.000 de oameni. Până la 2 august 1919, apărarea forţelor maghiare a fost dezorganizată, astfel că majoritatea diviziilor române se aflau la vest de aliniamentul râului Tisa. Corpul 1 armată ungar a fost scos din luptă, iar comandamentul lui s-a predat.
La 3 august, trupele române au dezvoltat cu succes ofensiva spre capitala Ungariei, astfel că primele escadroane din Brigada 3 Roşiori, conduse de colonelul Gheorghe Rusescu, au intrat fără luptă în Budapesta. A doua zi, în Budapesta au intrat şi trupele Diviziei 1 Vânători, care, la 18 august, au dat onorul comandantului trupelor române din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, pe bulevardul Andrassy. În blocul de defilare s-au regăsit militarii din Regimentul 4 Vânători, Regimentul 23 artilerie şi Regimentul 6 Roşiori. Acţiunea pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu. Acesta va lua măsuri disciplinare împotriva ofiţerului care îndrăznise să să îi ştirbească aureola victoriei totale.
Capacitate de luptă remarcabilă
Ofensiva a demonstrat că armata română reuşise să-şi dezvolte o capacitate de luptă remarcabilă. Concepţia operativă, logistica, cooperarea interarme au funcţionat foarte bine, dublate de un moral excelent dat de contextul general european, la care s-a adăugat aportul unor ofiţeri români din fosta armată austro-ungară, care au impresionat prin profesionalismul şi eroismul lor şi care vor ajunge să ocupe funcţii importante în organismul militar interbelic şi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Acţiunile armatei române din 1919 au sprijinit deciziile luate de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, au dovedit, dacă mai era nevoie, rolul esenţial al armatei în făurirea statului naţional unitar român.