Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor spartane solide și fiabile
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.
Autocamionul SR 101 a avut mare succes FOTO arhiva Mihai Bucșan
În 1936, Romloc – Fabrica de Locomotive și Vagoane a fuzionat cu Uzina Astra, prima fabrică de vagoane şi motoare, patru ani mai târziu schimbându-și denumirea în Societatea Astra-Fabrica Română de Vagoane, Motoare, Armament şi Muniţiuni. Odată cu venirea comuniștilor la putere, fabrica a luat un alt nume, Steagul Roșu, iar din 1954 a primit îmbunătățiri care au ajutat la realizarea primului camion românesc, SR-101.
Decizia de a produce în serie autocamioane ZiS-150 la Uzinele Steagul Roșu, din orașul numit pe atunci Stalin, a fost luată la sfârșitul anului 1950 de conducerea superioară de partid și de stat. „Până în anul 1953, uzina ZiS, din Moscova, a pregătit un set complet de documentație tehnică pentru uzinele Steagul Roșu și a furnizat mai multe șasiuri pentru începerea întregului ciclu de producție al autocamionului ZiS-150. O parte din echipament trebuia să fie cumpărat de la uzina DAZ (Dnepropetrovskii Avtomobilinîii Zavod/Uzina de Automobile Dnepropetrovsk) din orașul Dnepropetrovsk – Ukrainskaia SSR, unde urmau să fie produse autocamioanele DAZ-150. Cu toate acestea, nu se știe exact dacă acest lucru s-a făcut. Producția de osii motoare spate ZiS-151 și de direcție față ZiS-150, precum și de cutii de viteze cu 5 trepte, a fost lansată la începutul anului 1953 la Uzinele 23 August din București. Iar motorul cu carburator ZiS-120 a fost asimilat treptat în producție la Uzinele STEAGUL ROȘU Brașov“, precizează pentru „Weekend Adevărul“ inginerul proiectant Mihai Bucșan, expert în industria auto din țara noastră.
Camion cu cabină din lemn-metal
În anul 1954, Uzinele Steagul Roșu au lansat, în mod solemn, primul autocamion, denumit SR-101, având o sarcină utilă de 4 tone, care nu era o copie licențiată a autocamionului sovietic ZiS-150, din 1947. Copia românească avea caracteristici proprii, adaptate capacităţilor industriei locale. În primul rând, autocamionul SR-101 a primit o cabină din lemn-metal, în timp ce omologul său din Moscova era echipat cu una din metal, deja de patru ani. Autocamionul românesc avea un exterior similar cu primele ZiS-150 produse la Moscova din 1947 până în 1950. În anul 1959 a început producția autobasculantei SR-109, având o sarcină utilă de 3,5 tone. Aceasta a folosit autoșasiul SR-101, modificat.
Pentru a se familiariza cu producția de autobasculante, un grup de ingineri români au fost trimiși la Kutaisi (Georgia), pentru a studia proiectarea și producția autobasculantelor sovietice KAZ-585 și KAZ-600, produse pe șasiul ZiS-150, la uzina KAZ (Kutaiskii Avtomobilinîii Zavod/Uzina de Automobile Kutaisi), din orașul Kutaisi. Uzinele Steagul Roșu au primit o parte din echipamentul de producție de la uzinele ZiS și KAZ.
„Dezvoltarea unei acționări hidraulice și instalarea unei prize de putere pe un autoșasiu SR-101 au făcut posibilă producerea de autoșasiuri pentru autocamioane-cisternă și automacarale, iar cooperarea cu producătorii cehoslovaci de echipamente frigorifice a făcut posibilă producerea autodubelor izoterme și a autocamioanelor frigorifice. Aceste suprastructuri au fost produse la UMT/Uzina Mecanică Timișoara, la UMSC/Uzina Metalurgică de Stat Cluj și la diverse Întreprinderi de Reparații Auto (IRA) din teritoriu. La UMT Timișoara a fost produsă și o autodubă izotermă, pe autoșasiul SR-101, cu postul de conducere avansat“, mai spune Mihai Bucșan.
Autoșasiul SR-101 a fost folosit pentru vehicule de pompieri, municipale și rutiere, automacarale.
De asemenea, autoșasiul SR-101, ranforsat și prelungit, cu postul de conducere avansat, a fost utilizat pentru primul autobuz românesc postbelic, proiectat și realizat, în anul 1955, la Atelierele Centrale ITB din București, producția de serie fiind preluată, în același an, 1955, de Uzinele MAO din București, transferată mai apoi, în cursul anului 1956, la Uzinele Tudor Vladimirescu din București, urmată, începând din anul 1957, de realizarea autobuzului TV-1, fiind folosit același autoșasiu ranforsat și prelungit, echipat cu motorul cu carburator SR-101-120. În total, până în anul 1958, la Uzinele Steagul Roșu au fost asamblate aproximativ 17.000 de autocamioane și derivate.
Carpați au adus schimbarea
Însă după succesul autocamionului SR-101 era necesar un model și mai performant tehnic. „După acest succes mult mediatizat de conducerea comunistă a ţării, au început schimbările. Cu toate rezultatele obţinute în exploatare, schimbarea tipului de autocamion era inevitabilă, datorită faptului că autocamionul SR 101 de 4 tone era depăşit ca nivel tehnic. Parcul naţional de autocamioane era dotat în majoritate cu autocamioane de 4 tone, acestea având o pondere, în anul 1950, de 70% din total. Era necesar ca marile şantiere, agricultura, întreprinderile de transport să fie dotate cu mijloace de transport rapide şi economicoase într-o gamă de tonaje diversificată. Ca urmare, s-a trecut la elaborarea proiectelor noilor tipuri de autocamioane de 3 şi 5 tone echipate cu motor de 8 cilindri în V, cu parametrii tehnici la nivelul construcţiilor de pe piaţa mondială. În anul 1962 au ieşit pe poarta uzinei primele autocamioane de 3 tone SR-131 Carpaţi, creaţie absolut originală a tinerei industrii româneşti de autovehicule“, se precizează în istoricul oficial al producătorului Roman SA.
Autocamioanele SR 131 Carpaţi şi SR 113 Bucegi, precum şi derivatele lor, s-au impus printr-o serie de dotări tehnice foarte bune, printr-o calitate foarte bună şi printr-un preţ competitiv pe piaţa globală. Autocamioanele Carpați și Bucegi aveau 140 de cai-putere. Pentru a ține pasul cu piața europeană, începând cu 1971, la Întreprinderea de Autocamioane Brașov se produc primele autocamioane cu motoare diesel în licenţă MAN Germania.
Exporturi în SUA și în China
În 1989, fabrica ajunsese la nu mai puțin de 20.000 de salariați, producând în acel an 12.888 de camioane, dintre care peste 2.000 au fost exportate în Europa de Est, SUA, China, Thailanda și Peru în regim barter sau de compensare a datoriilor.
După Revoluție, în 1990, Întreprinderea de Autocamioane din Brașov îşi schimbă denumirea în SC Roman S.A. iar în 1994 se organizează pe divizii. În 1999 a fost fabricat primul autocamion cu motor Euro 2 românesc. În anul 2000, pe poarta fabricii de la Brașov a ieșit camionul cu numărul 750.000. Din mai 2004, după realizarea privatizării, au fost luate decizii strategice care au permis ca Roman Braşov să producă autovehicule civile cu un nou design şi complet modernizate.
„Am lucrat aproape zece ani la fabrică și țin minte că era un entuziasm constant ca să producem camioane solide și fiabile, care să rivalizeze cu cele din Vest. Singurul inconvenient, dacă nu erai șofer cu experiență, era cu schimbătorul de viteze de sub volan – trebuia să ai mâini puternice ca să schimbi treapta și să bagi în treapta a cincea. Am ajuns cu un camion Roman până în Franța, cu marfă, după Revoluție, și nu am avut nicio problemă. Pentru mine a fost o experiență specială și cumva emoționantă să ajung să conduc prin Europa camioane produse la fabrica la care lucrasem. Cabina era un pic cam spartană, iar asta se simțea dacă aveai drumuri lungi de făcut. E drept că și prețul camioanelor era mult mai mic față de Volvo ori Scania, însă pentru un șofer se simțea diferența la confort“, povestește Silviu Mihăescu, fost angajat la fabrica de la Brașov până în 1991.