Cadourile războiului mondial

Politicienii şi cei din slujba lor au demonstrat permanent că războaiele au fost utile, pentru apărarea patriei, pentru interesul naţional sau al unei ideologii. Fals. Crizele sunt inventate doar pentru a justifica setea de putere a unor grupări şi dreptul de a se afla la cârma unei ţări. Cum economia nu mergea prea bine prin perioada interbelică, liderii politici s-au gândit să intervină urgent şi a ieşit foarte prost.

Fabricile au primit comenzi masive, dar pe porţie ieşeau tot arme şi în cantităţi din ce în ce mai mari. Fenomenul a continuat până a ieşit un război mondial în 1939. A urmat o adevărată explozie de livrări de tehnică militară şi civilizaţia europeană a fost răvăşită sau chiar distrusă. Peste tot au fost lăsate „amintiri” de către armatele învinse sau învingătoare. Nimeni n-a fost zgârcit cu aceste cadouri. Principalele fronturi în România au fost în Moldova şi în Transilvania, câmpurile de mine, arma săracului, fiind o soluţie simplă pentru încetinirea adversarilor aflaţi în ofensivă. Nu existau hărţi ale locurilor infestate şi soldaţii au avut grijă să lase „daruri” acolo unde considerau că vor face mai multe pagube.

Echipele româneşti au cules numai în 1945 periculoase mine în număr de 824.690. Se adăugau 24.954 grenade, 378.338 proiectile de tun şi obuzier, 1.025.300 cartuşe, 78.337 lovituri de brandt, 1.058 bombe de avion şi 8.259 de faust-patroane, adică rachete antitanc. Dacă muniţia obişnuită de infanterie era mai greu de folosit, obiectele explozive erau concepute special pentru a ucide şi mutila în masă. Au fost ridicate de pe câmpurile de luptă 279 de tancuri, 11 tunuri, 24 aruncătoare de mine şi 15 arme automate. Se vede că România a fost un obiectiv interesant în politica marilor puteri din moment ce aproximativ două divizii de tancuri distruse au fost culese de pe câmpuri. Logic, cele funcţionale sau reparabile au fost ridicate de multă vreme de către sovietici pentru utilizare sau ca pradă de război. Trofee, în limbajul epocii.

Dictatorii din războiul mondial au reuşit să nenorocească prin politica lor şi după încheierea ostilităţilor 1.548 de români şi alţi 2.549 au fost ucişi. Teoretic, cei mai mulţi erau ţărani dornici să-şi are ogoarele aducătoare de hrana vieţii, dar aveau parte de întâlnirea cu temutele mine. Nici militarii trimişi să cureţe terenurile agricole n-au reuşit să scape de uneltele morţii. Au fost 54 de morţi şi 105 răniţi, plăgile fiind grave din cauza cantităţilor de explozibil existente în mine şi bombe. Pierderile au fost deosebit de mari dacă se ţine cont că efectivul total folosit la deminări a fost de doar 1.095 de persoane. Sacrificiile echipelor de deminate n-au fost în zadar şi alte multe accidente au fost evitate. Copiii aveau obiceiul să vadă dacă proiectilele funcţionează când sunt aruncate în foc. Funcţionau. 

Fanteziile unor bolnavi de putere au schimbat în rău mersul omenirii şi efectele se simt până astăzi prin proiectilele rămase îngropate în aşteptarea victimelor.

Bibliografie minimală

Documente privind istoria militară a poporului român 13 mai 1945 – 31 decembrie 1947, Editura Militară, Bucureşti, 1986.

Mai multe