Bulbii de lalele, simbolul supravieţuirii olandezilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
La finalul anului 1944, soarta celui de-al Doilea Război Mondial era pecetluită în Europa, odată cu debarcarea Aliaților în Normandia ocupația germană din Olanda numărându-și ultimele zile. Cu guvernul în exil, olandezii au intrat în grevă pentru a opri transportul feroviar, îngreunând astfel liniile de aprovizionare ale armatei naziste.
Germania a răspuns prin instituirea unei blocade, oprind transportul de alimente și combustibil în și dinspre Olanda, cele mai afectate zone fiind provinciile vestice ale țării (şi cei aproximativ 4,5 milioane de locuitori). Acțiunile germane au dus la marea foamete din iarna lui ’44 (Hongerwinter) și la moartea prin înfometare a 18.000 de olandezi.
Surse „alternative” de hrană
Odată instaurată blocada alimentară, guvernul olandez a căutat să ajute populația, sărăcită deja de război și de opresiunea germană, distribuind manifeste prin care locuitorii erau instruiți cum să găsească surse „alternative” de hrană. Principala soluție de procurare a caloriilor necesare supraviețuirii a fost identificată în consumul bulbilor de lalele (nu și a celor de zambile sau narcise, aceștia fiind otrăvitori), care riscau să putrezească în hambarele fermierilor din cauza lipsei acute de forță de muncă disponibilă.
Gospodinele erau învățate cum să gătească acest improbabil ingredient. Bulbii trebuiau curățați de coajă, miezul scos și aruncat, iar ce rămânea trebuia dat pe răzătoare. Deși săracă în nutrienți și cu un conținut redus de glicozidă (o substanță care face planta să fie otrăvitoare), „făina” obținută era apoi folosită la coacerea unor turte cu gust fad și nisipos sau în tot felul de supe. Consumul acestora ducea uneori la dureri în gât și crampe stomacale.
În afara bulbilor de lalele, guvernul îndemna populația să consume ghindele și castanele culese din pădure (gătite prin coacere), sfeclă de zahăr și diferite ierburi sălbatice.
Aproape de Premiul Nobel
„Iarna foametei”, Hongerwinter, a reprezentat, însă, o oportunitate științifică pentru doctorul olandez Willem Karel Dicke (pediatru care studia diverse remedii pentru boala celiacă). Acesta a observat că atunci când pacienții nu foloseau în alimentație făina de grâu/produsele de panificație, din cauza penuriei generale de alimente, simptomele bolii se diminuau sau chiar dispăreau, revenind odată cu reintroducerea în alimentație a grâului. Descoperirea efectului negativ al glutenului din cereale în boala celiacă a dus la salvarea multor vieți, doctorul Dicke fiind foarte aproape de câștigarea unui premiu Nobel pentru medicină.
Audrey Hepburn şi biscuiţii din bulbi de lalea
Mărturii despre foametea din 1944 și cum a trecut populația peste acea perioadă găsim și în memoriile celebrei actrițe Audrey Hepburn, născută în 1929 la Ixelles, o comună din regiunea Bruxelles, în Belgia, într-o familie anglo-olandeză. Trăind cu mama sa, în timpul războiului, la Arnheim, în Olanda, Audrey a reconstituit în detaliu această luptă constantă pentru supravieţuire. Cele două foloseau făina rezultată din bulbii lalelelor pentru a coace biscuiți și turte cu valoare nutritivă scăzută (dar bogaţi în carbohidraţi), alimentația precară a adolescentei de doar 14 ani ducând la anemie, probleme respiratorii și edem pulmonar ca rezultat al malnutriției.
Audrey Hepburn, alături de mama ei, Ella Van Heemstra, în 1946
În memoriile sale, Hepburn descrie efortul zilnic pe care trebuia să-l facă pentru a procura, cu mare dificultate, andive, napi și bulbi de lalele. Atunci când nu era în căutarea hranei, Audrey stătea în pat și citea, conservându-și energia și sperând să alunge gândurile obsesive despre mâncare.
Alimente aruncate cu paraşuta
Blocada alimentară a luat sfârșit pe 29 aprilie 1945, când forțele aliate conduse de aviația canadiană au început să parașuteze alimente cetățenilor olandezi înfometați. Doctorul Willem Karel Dicke, pediatrul ale cărui studii avuseseră atât de mult de câștigat din terifianta experiență, descria peste ani cum începuse să „plouă cu pâine, nu cu bombe”.
Trei ani mai târziu, prin intermediul Planului Marshall (programul conceput de către statul american pentru redresarea statelor din Europa de Vest), Olanda a primit o finanțare de 1,125 miliarde de dolari (109 dolari pentru fiecare cetățean), bani pe care statul urma să-i folosească pentru importul de bunuri. Fondurile au fost folosite de către guvern pentru a se asigura că poporul olandez nu va mai suferi vreodată de lipsa hranei.
„Ploua cu pâine, nu cu bombe“ - Willem Karel Dicke, medic pediatru
Investițiile masive în agricultură au fost urmate de politici care au dezvoltat fermele, cultivarea terenurilor devenind un prerogativ al statului și al culturilor de mari dimensiuni, în detrimentul gospodăriilor care practicau agricultura de subzistență.
Astăzi, Olanda foloseşte jumătate din terenul ţării pentru agricultură și este al doilea exportator ca volum (după SUA) în piața comerțului cu legume, dispunând de un modern sistem de solarii (care permit exploatarea recoltelor tot timpul anului) şi de subvenţii generoase de la stat.
Reţeta originală de supă din bulbi de lalea
Ingrediente:
1 litru de apă, 1 ceapă mică, patru sau cinci bulbi de lalele, sare, 1 linguriţă de ulei
Curăţaţi bulbii de lalele, tăiaţi-i în două şi aruncaţi miezul galben. Tocaţi ceapa şi căliţi-o în ulei. Adăugaţi apa şi sarea. Daţi supa în clocot. Răzuiţi bulbii curăţaţi în lichidul care fierbe. Lăsaţi să mai fiarbă câteva minute, în timp ce amestecaţi.