Bucureştii, aşa cum nu mai sunt

La sfârşitul secolului al XIX-lea, capitala Principatelor Unite se afla într-o perioadă intensă de dezvoltare. Lucrurile păreau a se schimba peste noapte. 

În 1872 fusese inaugurată, astfel, prima linie de tramvai cu cai, numită tramcar, ce funcţiona pe traseul Gara de Nord-Calea Griviţei-Strada Luterană-Teatrul Naţional-Sfântul Gheorghe. Cinci ani mai târziu, capitala avea aproape 180.000 de locuitori, iar în 1878 numărul caselor se apropia de 32.000. Tot în această perioadă, informaţiile, imaginile şi datele istorice cu şi despre Bucureşti, foarte sărace până atunci, încep să se înmulţească: fotografii vremii devin interesaţi de vedute– imagini de tip vedere, cu hanuri, biserici, poduri, gări, peisaje sau diferite cartiere ale oraşului. Printre aceştia, şi Franz Duschek, născut în jurul anului 1830, la Budapesta. 

Franz Duschek, proprietarul unuia dintre cele mai importante studiouri din Capitală, a început să fotografieze în 1870 hanuri, biserici, spitale şi case din Bucureşti. Artistul a reuşit să surprindă transformările care afectau arhitectura, dar şi aspectele vieţii de zi cu zi în Capitală, fiind atent în egală măsură la calităţile documentare şi estetice ale fotografiilor sale. Spre deosebire de Carol Szathmari şi Ludwig Angerer, care au preferat să realizeze panorame – fotografiile lor erau surprinse din cele mai înalte puncte ale oraşului:de pe Teatrul Mare, din Clopotniţa Mitropoliei sau de pe Dealul Spirii –, Duschek a ales o manieră diferită de abordare. El nu căuta unghiuri care să îi permită o vedere de ansamblu, ci prefera cadre mai apropiate, în care se pot observa detaliile şi scenele cotidiene ale oraşului.

Calea Victoriei, la finalul secolului al XIX-lea

Oraşul imortalizat de Duschek începuse deja să capete un aer occidental;era mai degrabă un amalgam de vechi şi nou. În centru apăruseră localuri, terase, hoteluri şi restaurante. Aşa cum se observă în două dintre vedutelerealizate de Duschek pe Strada Podul Mogoşoaiei, actuala Calea Victoriei, bucureştenii îşi puteau face cumpărăturile din magazine cu denumiri străine. Fotografia reprodusă alătura – Podul Mogoşoaiei sau Vedere spre Sărindar – a fost realizată din dreptul Hotelului English, iar în plan apropiat se vede un restaurant deschis în locul primului atelier al lui Carol Szathmari. În fotografie se mai pot observa Sala Bossel, cu magazinul de instrumente muzicale care şi-a păstrat profilul până astăzi, terenul viitoarei terase Oteteleşanu, actualul Palat al Telefoanelor, şi, în plan îndepărtat, biserica Sărindar.

Cea de-a doua fotografie cu Podul Mogoşoaiei are valoare de document pentru istoricii Bucureştilor. Ea a fost realizată în ultima parte a vieţii fotografului (Duschek a murit în 1884 la Suez) şi a fost multiplicată sub formă de carte poştală între anii 1900 şi 1905. În imagine se vede prima clădire în care a funcţionat cafeneaua High-Life, în colţul nordic al Hotelului Metropol. Peste drum de High-Life se află hotelul amenajat în locul Hanului Gherasi, care a fost demolat în 1911 pentru a face loc Hotelului Athénée Palace. 

Prieten cu Aman, de la care a închiriat o casă în 1876

Duschek reuşea să câştige destul de bine din fotografie, cel mai probabil din portretele oamenilor înstăriţi din Bucureşti, dar şi din vânzarea imaginilor de tip vedere. O dovadă a situaţiei lui financiare de invidiat este faptul că fotograful şi-a deschis un studio în cea mai buna zonă a Capitalei. Deşi nu se ştie unde şi în câte case a locuit, se presupune că dacă a avut un atelier în centru, probabil că îşi permitea să locuiască tot în această zonă. Puţinele informaţii din acea perioadă arată că fotograful a închiriat în 1876 o casă de la pictorul Theodor Aman, unul dintre prietenii săi.

„Cassa s-aŭ închiriatŭ lui Duchecu (sic) destul de eftinŭ. Amŭ primitŭ ḑece lire. Duchecu nu a voitŭ să facă contrctulŭ decâtŭ la venirea nevestei sale“, îi scria pictorul într-o scrisoare soţiei lui, Anetta.Mijloacele tehnice din vremea aceea erau încă rudimentare, aşa că Duschek trebuia să aibă la îndemână un adevărat laborator mobil alcătuit din echipament, substanţe, cort şi cutii cu clişee din sticlă pentru a realiza o fotografie.

Acest lucru era îngreunat şi de starea sa precară de sănătate:Duschek era bolnav de tuberculoză şi îi era foarte greu să care aparatul dintr-un loc în altul. Adeseori, el apela la ajutorul celui de-al doilea cumnat al său, Andreas D. Reiser (Duschek era, de asemenea, cumnatul lui Szathmari). 

Viaţa Capitalei, reconstituită graţie fotografiilor lui Duschek

Dornic de a surprinde atmosfera oraşului de atunci într-o abordare diferită, Duschek a fotografiat Strada Şelari de la una dintre ferestrele Curţii Judecătoreşti. În imagine se observă Hanul Verde, ale cărui temelii coborau până în albia Dâmboviţei, sub vechiul pod al Rahovei imortalizat in urma cu 20 de ani şi de fotograful Ludwig Angerer. Pe Strada Şelari, colţ cu strada Carol (actuala Stradă Franceză), se afla o casă ce fusese construită recent şi care a supravieţuit în bune condiţii până astăzi. 

Unul dintre cele mai mari hanuri din Bucureşti, Zlătari, i-a atras atenţia lui Duschek în 1871. În vremea în care el realiza fotografia, în incinta hanului funcţionau Ministerul Instrucţiunii şi Liceul Matei Basarab. Această imagine, la fel ca altele realizate de Duschek, permite observarea a numeroase detalii:în fotografie se pot vedea, de pildă, denumirile magazinelor care funcţionau de jur-împrejurul bisericii Zlătari – Rusenberg, Koplin şi Păun Poppescu, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Bucureşti la vremea aceea, care devenea neîncăpător la ora prânzului. Astăzi, din tot ce a fost a rămas doar biserica Naşterii Maicii Domnului, vizavi de Palatul CEC.

Reputaţia lui Duschek a crescut în anul 1874 când, în lunile mai şi iunie, a găzduit în cele două încăperi ale atelierului său de pe Strada Nouă expoziţia şi concursul de proiecte pentru construirea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni. Expoziţia a avut un rol extrem de important în evoluţia profesională a fotografului. Propunerile de proiecte ale arhitecţilor Kuchnowsky şi Paul Gottereau, un absolvent al Şcolii de Artă din Paris, analizele amănunţite ale lui Alexandru Orăscu şi Mihai Căpăţîneanu l-au determinat pe Duschek să facă şi mai multe fotografii de tip vedere. Presa vremii a comentat îndelung această expoziţie şi astfel i-a adus un beneficiu fotografului al cărui atelier era vizitat de tot mai multă lume. 

Biserica Sfântul Spiridon Nou, atunci când nu era înconjurată de blocuri

Duschek nu a ignorat nici clădirile bisericilor, repere importante ale perioadei. Fotograful a urcat pe dealul mănăstirii Radu Vodă şi a imortalizat biserica Sfântul Spiridon Nou. Alături de silueta bisericii, în imagine pot fi identificate, de asemenea, şi Catedrala Mitropolitană, Casa Bălăceanu, care există şi astăzi, iar în plan secund biserica Sfânta Ecaterina. În comparaţie cu alte clădiri din acea vreme, biserica Sfântul Spiridon Nou avea dimensiuni colosale.

Aceasta a fost proiectată de arhitectul Xavier Villacrosse, care a folosit ca sursă de inspiraţie principiile construirii catedralelor gotice. Meritul lui Duschek este şi acela că a găsit cel mai potrivit unghi de fotografiere a clădirii monumentale, pentru a-i scoate în evidenţă dimensiunile. Atunci când a fotografiat biserica Stavropoleos, Duschek a surprins în imagine şi spaţiul din dreapta acesteia, rămas după demolarea Hanului Greci. El a reuşit să creeze, astfel, impresia de construcţie impozantă chiar dacă, în realitate, biserica nu are dimensiuni foarte mari. Şi în această fotografie, artistul a găsit unghiul potrivit din care biserica pare că umple întreaga fotografie. 

Piei puse la uscat în mahalaua tăbăcarilor şi butoaie cu vin pentru nunta lui Carol

Un alt peisaj valoros din punct de vedere documentar este Podul Radu Vodă. Duschek a aflat că podul era ameninţat de proiectul lui Alexis Godillot, care prevedea construirea mai multor poduri din marmură, piatră şi fier peste Dâmboviţa, şi a realizat o fotografie-mărturie, importantă pentru cei interesaţi de istoria bucureşteană. În plan îndepărtat se pot vedea pieile puse la uscat pe o punte din mahalaua tăbăcarilor. În imediata apropiere a podului se află mănăstirea cu acelaşi nume, dar şi chiliile acesteia. Printre fotografiile lui Duschek importante din punct de vedere istoric se numără şi o imagine din 1875 cu vechile chilii ale mănăstirii, realizată cu doar câteva zile înainte ca acestea să fie demolate.

Foarte aproape de studioul său, pe Uliţa Sărindar, Duschek a fotografiat câteva căruţe ce transportau butoaie cu vin. S-a speculat că butoaiele erau duse la nunta domnitorului Carol I cu Elisabeta de Wied, ce a avut loc în toamna anului 1869. Probabil că vinul era destinat acestui eveniment, dar nu există dovezi documentare care să confirme teoria.

Duschek nu încerca să transforme fotografiile sale într-o replică modernă a picturii, ci înţelegea care sunt diferenţele esenţiale dintre aceste două arte. Fotograful se folosea de mişcare şi de expresiile chipului, fără să introducă în imagini reguli specifice picturii. În fotografia reprodusă în paginile alăturate, Vedere de la Radu Vodă, Duschek a reuşit să obţină o imagine extrasă parcă dintr-un film:două femei stau de vorbă sub bolta clopotniţei mănăstirii Radu Vodă, iar un bărbat s-a oprit să le asculte. Scena lasă impresia că a fost imortalizată spontan, cu toate că tehnica din acea perioadă făcea imposibilă surprinderea unor instantanee.

Transformările oraşului, atent documentate

Nici spitalele nu au fost neglijate de fotograful atent la schimbările prin care trecea oraşul său. Franz Duschek a imortalizat Spitalul Brâncovenesc, cel mai cunoscut din Bucureştii de atunci, construit după planurile lui Joseph Harte în anii 1835-1838. Valoarea documentară a fotografiei este dată de faptul că Duschek a surprins în imagine şi pridvorul neogotic al bisericii Domniţa Bălaşa, clădit în 1842. Acesta a dispărut în urma unor lucrări de restaurare din 1881, executate de C. Benisch şi Hartmann, sub conducerea lui Alexandru Orăscu. Din păcate, Spitalul Brâncovenesc a fost distrus în 1982, în urma lucrărilor de sistematizare comandate de Nicolae Ceauşescu.

În afară de hanuri, clădiri administrative şi case, Duschek a fotografiat şi una dintre cele mai frumoase statui în stil clasic din secolul al XIX-lea. Statuia lui Mihai Viteazul a fost creată de sculptorul francez Albert-Ernest Carriere-Belleuse şi a fost inaugurată în 1874. Duschek a realizat fotografia după festivităţile prilejuite de instalarea lângă statuie, în septembrie 1877, a două tunuri capturate de armata română la Griviţa.

Franz Duschek a reuşit să cuprindă în fotografiile sale secvenţe din cotidian şi a căutat mereu unghiurile care să îi permită privitorului accesul la detalii din istoria Bucureştiului din secolul al XIX-lea. Chiar dacă oraşul a continuat să se dezvolte, Duschek nu a mai urmărit evoluţia acestuia pentru că în 1877 a fost detaşat ca reporter de front pe lângă Marele Duce Nicolae în timpul Războiului de Independenţă, iar acolo s-a orientat exclusiv către fotografia de război. 

Surse bibliografice:

Bădescu, Emanuel; Radu Oltean:Cele mai vechi şi mai frumoase panorame fotografice ale Bucureştilor, Editura Art Historia, Bucureşti, 2008
Bădescu, Emanuel: Fotografii Bucureştilor I, Ziarul de duminică, Nr. 309, 14 iulie 2006
Bădescu, Emanuel: Fotografii Bucureştilor II, Ziarul de duminică, Nr. 310, 21 iulie 2006
Ionescu, Adrian-Silvan: Penel şi sabie. Artişti documentarişti şi corespondenţi de front în Războiul de Independenţă (1877-1878), Editura Biblioteca Bucureştilor, 2002
Ionescu, Adrian-Silvan: Arta graficii publicitare a cartoanelor de fotografii din secolul al XIX-lea, Revista Muzeelor şi Monumentelor, Nr. 6, 1988
Săvulescu, Constantin: Cronologia ilustrată a fotografiei din România, Editura AAF, 1985