Brigăzile Roşii a fost o grupare teroristă din Italia
Brigăzile Roşii sunt o organizaţie teroristă de extremă stângă, care a activat în Italia începând cu 1970.
Fondată de exponenţi ai mişcării studenţeşti din Tretino, de foşti militanţi comunişti şi de conducători ai nucleelor extremiste din fabrici, organizaţia a fost influenţată de grupul german Baader-Meinhof. Primele acţiuni au lovit prin atentate şi sabotaje fabricile din Milano. Activitatea Brigăzilor Roşii s-a orientat spre jefuirea băncilor pentru autofinanţare şi spre răpirea persoanelor cu funcţii de conducere din industrie şi a judecătorilor. În 1976, când unul dintre şefii organizaţiei este arestat, atentatele revendicate de Brigăzile Roşii, s-au înmulţit. Cea mai celebră răpire, care a ţinut prima pagină în întreaga lume, a fost cea a lui Aldo Morro, care câteva luni mai târziu, în 1978, a fost ucis. Brigăzile Roşii au început să lovească până la începutul anilor ’80, când au început să dispară, urmare a colaborării cu justiţia a numeroşi membrii ai grupării. În această fază a activităţii lor, Brigăzile Roşii au suferit schimbări interne, odată cu afirmarea superiorităţii aripii militariste. În ciudat altor atentate de la sfârşitul anilor ’80, îndreptate împotriva unor intelectuali, militari şi oameni politici, din ce în ce mai izolate pe plan politic, au mers spre dispariţie.