Blugii au o istorie de mai bine de 500 de ani

Confecţionaţi dintr-o ţesătură rezistentă numită denim, care-i făcea greu de murdărit, dar, în acelaşi timp, uşor de spălat, pantalonii indigo concepuţi iniţial pentru muncitori i-au cucerit pe adolescenţii anilor 1960. Elvis Presley, Marlon Brando sau James Dean au fost printre primii „derbedei” care au purtat pe marile ecrane aceste obiecte de îmbrăcăminte.

În Spania se numesc „vaqueros” sau „tejanos”, în daneză – „cowboybukser”, adică pantaloni de cowboy, chinezii le spun „niuzaiku”, ungurii – „farmernadrag”, bulgarii – „donkey”, olandezii – „spijkerbroek”. Iar românii, „blue-jeans” sau, pur şi simplu, „blugi”. Indiferent cum li se spune în fiecare limbă, pantalonii indigo sunt asociaţi, de fiecare dată, cu America.

Istoria lor începe însă acum mai bine de 500 de ani în Italia, la Genova. Termenul de „blue-jeans” vine din sintagma franceză „bleu de Genes”, în traducere „albastru de Genova”, o ţesătură din lână şi bumbac. Deşi îi numim „blue-jeans”, pantalonii erau realizaţi, încă de pe-atunci, din denim, o stofă a cărei compoziţie s-a schimbat de-a lungul secolelor. Istoria termenului denimpoate fi trasată începând cu Franţa sfârşitului de secol XVI, unde era folosită o ţesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din oraşul Nîmes”. „Serge de Nîmes” era însă un amestec de mătase şi lână, compoziţie care îi face pe unii istorici să se îndoiască de legătura cu actualul denim care e format, astăzi, doar din bumbac. Astfel, originea cuvântului denim este în continuare un subiect controversat, mai cu seamă că la acea vreme în Franţa se mai fabrica o ţesătură cu desen diagonal denumită nim. Pe parcursul timpului, două tipuri de material, jean şi denim, au devenit populare, ultimul fiind totuşi cel mai costisitor. Cea mai importantă diferenţă dintre ele este că denimul era ţesut cu un fir colorat (urzeală) şi altul alb (bătătura), în vreme ce jeanera ţesut cu două fire colorate.

Pantalonii confecţionaţi din materialul cu pricina erau apoi vânduţi în portul genovez, pe atunci capitala Republicii Genova. Marina genoveză avea nevoie de haine care să reziste muncilor cotidiene întreprinse de marinari, de la întinsul velelor la lustruitul punţii. Iar denimul rezista la tăvăleală. Pentru a spăla hainele, echipajul le punea în plasele de pescuit şi le trăgea în siajul corăbiei. În timp, apa de mare şi soarele decolorau pantalonii, care deveneau din ce în ce mai spălăciţi.

Capsele pentru buzunare – inovaţia care intră în istorie

Istoria blugilor moderni este strâns legată de Levi (Loeb) Strauss, un emigrant bavarez ajuns în America, în 1847, împreună cu mama sa şi cele două surori. Sosit la New York, unde fratele său vitreg făcea afaceri cu ţesături şi haine, Strauss se implică în afaceri vreme de câţiva ani, iar în timpul goanei după aur decide să plece în vest, la San Francisco. Căutătorii de aur americani aveau nevoie de haine rezistente, iar Levi Strauss devine, în 20 de ani, cel mai serios comerciant care aproviziona cu marfă de bună calitate micile magazine din vest.

Istoria îmbrăcăminţii se va schimba radical în 1872, când Strauss primeşte o ofertă de la Jacob Davis, un croitor din Reno, Nevada, care îi cere să îmbunătăţească durabilitatea pantalonilor clienţilor săi. Levi se achită de această sarcină, schimbă croiala şi inventează capsele pentru buzunare. Banii încasaţi din vânzări îl propulsează în postura de partener de afaceri. În 1873, noul partener primeşte patent pentru inventarea buzunarelor care se pot închide şi astfel începe istoria pantalonilor indigo aşa cum îi ştim astăzi. Se dă startul confecţionării salopetelor cu talie din denim, îmbrăcăminte foarte potrivită pentru muncitori.

Marca de blue-jeans Levi Strauss devine tot mai cunoscută iar compania se extinde pe zi ce trece, mai ales că, începând cu 1920, blugii cu buzunare devin cei mai folosiţi pantaloni din America. Însă numele de „blue-jeans” nu se impune decât în 1960, iar cei care au contribuit la impunerea ei sunt americanii aflaţi la vârsta adolescenţei. „Jeans” denumeşte acum în accepţiunea generală pantalonii realizaţi dintr-o ţesătură specifică numită denim. Iar Levi Strauss începe să vândă acest tip de pantaloni peste tot în America. Orice tânăr avea acum posibilitatea să-şi achiziţioneze un produs original Levi’s Jeans. Treptat, apar alte branduri precum Lee Cooper şi Wrangler, fiecare cu particularităţile sale.

În statele comuniste, blugii reprezentau „decadenţa occidentală”

Creşterea popularităţii blugilor după cel de-Al Doilea Război Mondial poate fi atribuită şi filmelor sau muzicii. James Dean, Marlon Brando şi Elvis Presley sunt vedetele care au promovat pe marile ecrane acest tip de îmbrăcăminte, scoţându-i din sărite pe colegii mai bătrâni din branşă care nu renunţaseră încă la costum şi cravată.

James Dean în filmul Giant, în 1955

După apariţia actorului James Dean îmbrăcat în blue-jeans în filmul „Rebel fără cauză”, toţi adolescenţii americani adoptă acest stil de îmbrăcăminte;în paralel însă, pantalonii indigo sunt interzişi în teatre, restaurante şi şcoli. Interdicţiile nu-i fac pe tineri să-şi dorească mai puţin blugii;dimpotrivă chiar. Popularitatea lor creşte şi mai mult între anii 1960-1970, în perioada hippy. Tinerii încep să-şi personalizeze pantalonii, ataşându-le centuri din metal sau decorându-i cu flori brodate şi cu mesaje antirăzboi scrise cu graffiti. Blugii devin un simbol al tinerilor care demonstrau în America împotriva războiului din Vietnam şi propovăduiau Revoluţia iubirii. Nici măcar Cortina de Fier nu a ferit statele comuniste de asaltul blugilor deşi acest obiect vestimentar era considerat un simbol al „decadenţei occidentale”, astfel că, pe măsură ce autorităţile totalitare înteţeau lupta împotriva generaţiei în blue-jeans, tinerii erau tot mai atraşi de ei şi-i cumpărau asiduu de pe piaţa neagră sau din magazine de tip „consignaţia” la preţuri care echivalau uneori chiar şi cu un salariu mediu din acele timpuri,

În 1885, o pereche de blugi se putea cumpăra în SUA contra sumei de 1, 50 de dolari (cam 37 de dolari astăzi). Costul unei perechi începe azi de la 30 de dolari şi ajunge la 50 sau chiar mai mult. Pe de altă parte, în SUA există o foarte dezvoltată piaţă a blugilor purtaţi, care face ca preţul pentru o pereche să scadă simţitor. Americanii cheltuiau în 2005 mai mult de 15 miliarde de dolari pe blugi.

20 de milioane de tone de vopsea indigo anual pentru vopsirea blugilor

În 1970, Hal Burgess pune pe piaţă prima pereche de blugi „prespălaţi”. Americanul era un comerciant la firma de blugi a tatălui său în Cartersville, Georgia. În timpul unei călătorii, s-a produs o inundaţie în hotelul unde era cazat, iar inundaţia a afectat şi camera unde era depozitată marfa care urma să fie pusă în vânzare. Burgess a întrebat dacă poate folosi piscina hotelului pentru a spăla pantalonii intraţi la apă. Perechile arătau distruse, dar Hal a decis să le comercializeze ca „prespălaţi” şi cu două numere mai mici decât cele afişate pe etichetă. Astfel, ceea ce părea un dezastru s-a transformat într-un succes comercial. Era pentru prima oară când cineva comercializa asemenea produse. În anii 1980, istoria blugilor se transformă pentru totdeauna. Sintagma „designer de jeanşi” leagă denimul de moda înaltă. Sergio Valente, Jordache, Calvin Klein îşi pun amprenta asupra acestui obiect de îmbrăcăminte. În anii 1990 denimul este, în continuare, pe val. Totuşi tinerii din această perioadă sunt tot mai atraşi de alte materiale şi de alte stiluri vestimentare.

În mod tradiţional blugii sunt de culoare indigo şi anual se produc aproximativ 20 de milioane de tone de indigo pentru vopsirea acestor pantaloni, pentru fiecare pereche în parte fiind necesare câteva grame de vopsea. Indiferent de culoare, croială sau marcă, blugii rămân poate cel mai popular obiect de îmbrăcăminte atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Aproape că nu există occidental are să nu aibă în dulapul său de haine măcar o pereche de blugi deopotrivă comozi, practici şi mai ales utili.