Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi - O reabilitare care nu se mai încheie
Deşi a fost ridicată doar în doi ani de zile (1637-1639), cea mai frumoasă ctitorie a voievodului Vasile Lupu va ajunge în curând să atingă un timp record de restaurare. Biserica „Sfinţii Trei” Ierahi din Iaşi – căci despre ea este vorba – se află de două decenii într-un vast proces de refacere;şi nu sunt semne că acesta se va încheia prea curând.
Devenită celebră prin dantelăria din piatră care îi împodobeşte faţadele – 30 registre de motive decorative de la temelie până la vârful turlelor, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi s-a dorit a fi un monument care să aşeze capitala mândrului voievod Vasile Lupu pe harta lumii ortodoxe. A rămas, de altfel, cunoscută în istorie competiţia între acest domn şi voievodul Ţării Româneşti, Matei Basarab. Călătorii străini care treceau prin Ţările Române în acele vremuri remarcau că Muntenia era, într-adevăr, un mare şantier, dar cu toţi se minunau de bijuteria pe care Vasile Lupu reuşise să o ridice la Iaşi.
Ctitoria lui Vasile Lupu a aşezat cu adevărat capitala Moldovei pe harta lumii ortodoxe
Biserica adună elemente de arhitectură occidentală (gotică şi renascentistă), îmbinate cu elemente orientale, inspiraţie armeană, georgiană, persană. Pictura a fost realizată de cei mai cunoscuţi meşteri ai vremii:Sidov Pospeev, Iacob Gavrilov, împreună cu pictorii moldoveni Nicolae Zugravul cel bătrân şi Ştefan. Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei, care l-a însoţit pe Patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenţie edificiul, şi-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa, Călătorii, scrisă în arabă.
Sfinţită de Mitropolitul Varlaam la 6 mai 1639, biserica a adăpostit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu ziua de prăznuire 14 octombrie, dăruite de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol în 1641, drept răsplată a evlaviei domnitorului moldovean. Moaştele au fost aşezate pe peretele de sud al naosului, într-o nişă sculptată şi împodobită cu mozaicuri aurite. Abia în 1889, când se lucra la restaurarea bisericii, racla cu Sfintele Moaşte a fost dusă la cea mai mare biserică a oraşului, Catedrala Mitropolitană.
Totuşi, momentul de glorie al acestui locaş a fost chiar în anul următor, 1642, când la ctitoria lui Vasile Lupu au venit reprezentanţii principalelor ramuri ale Ortodoxiei (greacă, slavă şi română) pentru a participa la Sinodul interortodox de la Iaşi. Regi şi patriarhi i-au păşit pragul, plini de admiraţie pentru rafinamentul şi bogăţia monumentului. Tot aici, în 1645, era uns patriarhul Paisie al Ierusalimului (fost stareţ la mănăstirea Galata).
Din curtea bisericii s-a dat, în 1821, semnalul de eliberare a Greciei
De la tipografia instalată în chiliile mănăstirii de voievodul ctitor, au ieşit la lumină Cartea românească de învăţătură(1643), prima carte în limba română tipărită în Moldova, Şapte Taine a Bisericii(1644) şi alte cărţi de referinţă pentru cultura naţională. „Colegiul” lui Vasile Lupu (1640), temelia viitoarei Academii domneşti, constituie începutul unei bogate activităţi didactice, continuată şi în deceniile următoare. Astfel, renumelui panortodox de „mănăstire a Patriarhilor” i se adaugă şi acela de „mănăstire a dascălilor”. De altfel, cât timp s-a aflat sub administrarea călugărilor greci, aici au predat renumiţi profesori veniţi de la Constantinopol sau din Orientul cultural grec.
Pe latura nordică a pronaosului se află două nişe sepulcrale în care odihnesc osemintele familiei ctitorului:Tudosca, prima lui soţie, şi fiul acestora, Ştefan;iar în alte nişe, aşezate simetric în peretele sudic, au fost depuse osemintele lui Dimitrie Cantemir, scriitor şi mare orientalist, autorul unei monumentale Istorii a imperiului Otoman, şi ale lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Române Unite, amândoi trecuţi la cele veşnice departe de ţară.
Mai există un eveniment, necunoscut de mulţi, care aşază această ctitorie pe un loc de frunte în istoria balcanică. În 1821, din curtea Bisericii „Trei Ierarhi” s-a dat semnalul de eliberare a Greciei, eveniment consemnat şi printr-o placă de marmură aplicată pe zidul Sălii Gotice.
În anul 1997 a fost aşezată în incinta mănăstirii statuia celui mai mare poet român, Mihai Eminescu. Acest fapt venea să mai lege şi mai mult monumentul de istoria şi de marile personalităţi ale poporului român. Puţini ştiau că pentru o perioadă Eminescu a locuit în casa din incinta Mănăstirii „Trei Ierarhi”, a locuit marele poet.
Istorie zbuciumată:jafuri, incendii, cutremure
Biserica a fost deteriorată în urma jafurilor, incendiilor şi a cutremurelor din secolul al XVII-lea, fiind renovată între 1741 şi 1742. Se spune că la începuturi ctitoria lui Vasile Lupu era în cea mai mare parte suflată în aur şi că, imediat după moartea voievodului, la prima invazie a turcilor, aceştia i-au dat foc ca să adune metalul care se topea de pe pereţi. Astăzi se văd urme de aur doar în jurul ferestrelor dinspre nord.
După cutremurele din 1802 şi 1827, biserica a fost refăcută din temelii. În intervalul 1882-1904, de restaurări s-a ocupat arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy. Acesta a adus bisericii o serie de modificări importante, însă a păstrat vechile forme arhitecturale şi ornamentaţia sculpturală din exterior. Restaurarea efectivă a bisericii a durat cinci ani, între 1882-1887, iar refacerea picturii a continuat până în anul 1889. Pictura, catapeteasma şi interioarele au fost complet refăcute şi împodobite cu mobilier din bronz masiv, suflat cu aur, lucrat la Viena pe cheltuiala familiei Regelui Carol I. Resfinţirea locaşului s-a făcut în anul 1904.
Frumuseţea unui asemenea monument ecleziastic nu a putut trece neobservată de către regimul comunist, care, în anul 1970, a cerut ca mănăstirea să fie închisă, iar slujbe să fie oficiate doar de sărbătoarea hramului şi în ziua de 24 ianuarie.
Mai citeşte:
Dezastrul clădirilor de patrimoniu de la Băile Herculane
1993:debutul procesului de refacere
După 1990, ctitoria voievodală a lui Vasile Lupu şi-a recăpătat statutul de mănăstire, ierarhul care a rânduit acest lucru fiind chiar actualul Patriarh al României, Înalt Prea Sfinţitul Daniil, care ocupa, la vremea aceea, scaunul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În ianuarie 1993, lucrările Simpozionului desfăşurat la Iaşi sub egida Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, a Primăriei oraşului Iaşi, a Consiliului local şi a Mitropoliei Moldovei şi a Bucovinei au scos la iveală rezultatele a numeroase studii specializate privind starea şi nevoile construcţiei, precum şi interesul manifestat de autorităţi pentru conservarea şi punerea în valoare a edificiului. Tot cu această ocazie s-a decis începerea unui binevenit proces de restaurare. Nimeni nu se aştepta însă ca acesta să fie atât de lung.
Lucrările au fost încredinţate firmei S.C. „Construcţii Unu” S.A., al cărei administrator este Marian Alexandru. Partea principală a finanţării a fost susţinută de Ministerul Culturii. Suma totală a fondurilor alocate în toţi aceşti ani este însă greu de apreciat, pentru că acestea au venit treptat. În plus, demararea efectivă a lucrărilor a presupus reevaluări care au fost urmate de realocări de fonduri. După cum vedem din Planul Naţional de Restaurare de anul trecut, şi ministrul Puiu Haşotti a alocat prin acest program suma de 718.682, 09 lei după redistribuirea făcută în iunie 2012. Un lucru e însă cert:lucrurile se mişcă foarte încet.
Faţada bisericii, gata după 19 ani
Pe la jumătatea anilor 2000, presa semnala noi probleme;şi nu doar la Mănăstirea „Trei Ierahi”, ci la majoritatea clădirilor de patrimoniu care se găsesc pe bulevardul Ştefan cel Mare:apa din pânza freatică. Specialiştii avertizau atunci că apa freatică a crescut în jurul fundaţiilor, punând în pericol atât structura lor, cât şi stabilitatea versantului pe care sunt amplasate monumentele. Dintr-o dată problema restaurarii şi reconsolidării nu mai era singura prioritate. Cu alte cuvinte, din motive de fundaţie şubrezită, exista posibilitatea ca biserica să „alunece” spre strada Sfântul Andrei. Tot atunci se amintea că lucrările la galeria drenantă, care ar fi putut salva clădirile ameninţate, au fost sporadice şi în cele din urma s-au poticnit definitiv din lipsă de finanţare. Din nefericire, aceste probleme atârnă încă, asemenea unui drob de sare, asupra monumentului.
Totuşi, câteva rezultate ale procesului de restaurare sunt vizibile. În primul rând, în toamna trecută, faţada exterioară a fost dezvelită ochilor publicului după 19 ani. Au fost efectuate lucrări de consolidare a clădirii, realizarea colonadei şi a două coşuri de ventilaţie a beciului, precum şi lucrări de consolidare a pilonilor din extremităţile clădirii. De asemenea, lucrările la cele două turle ale bisericii au fost finalizate, împreună cu refacerea boltelor şi înlocuirea pietrei degradate de pe faţade.
Dar, după 20 de ani, acest vas proces de refacere e departe de a fi finalizat. Se lucrează şi la restaurarea picturii interioare, dar şi la realizarea unui sistem de ventilaţie, aşa că locaşul nu poate fi vizitat în interior. Trenarea lucrărilor de restaurare a monumentului istoric a fost cauzată de insuficienţa fondurilor alocate, atât de autorităţile publice locale, cât şi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Totuşi, atunci când reprezentanţii presei locale au încercat anul trecut, în mai multe rânduri, chiar şi după ce au fost înlăturate schelele exterioare, să afle mai multe lucruri despre lucrări de la reprezentanţii firmei de construcţii sau de la cei ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ei s-au lovit fie de refuzuri, fie de răspunsuri ezitante. Cât o să mai dureze restaurarea? Adevărul e că nu ştim.