Biserica Fortăreaţă de la Biertan: Cea mai frumoasă din Transilvania | FOTO

Biserica Fortăreaţă de la Biertan a fost centrul religios al saşilor din Transilvania pentru sute de ani. E singurul monument care şi-a conservat aproape perfect aspectul iniţial. Şi asta nu-i deloc uşor: biserica e apărată de trei ziduri de incintă cu şase turnuri şi bastioane medievale, are o lungime de 45 de metri, o lăţime de 22,7 metri şi o înălţime de 16 metri. Suprafaţa totală a complexului este de aproape un hectar. 

Deşi a fost ridicată sub zodie catolică, biserica de la Biertan a devenit luterană odată cu majoritatea saşilor, pe la 1540. Dar oamenii nu i-au renegat pe cei care au vrut să rămână umili în faţa Papei, ci le-a pus deoparte un turn, pe care să-l folosească drept capelă şi să se roage. E, poate, o frumoasă dovadă a unităţii biertalanilor, în ciuda diferenţelor religioase care mai în vestul Europei se traduceau prin războaie lungi şi costisitoare.

Tavanul bisericii de la Biertan (foto: Nedy / Wikimedia Commons)

Iar această unitate se poate proba prin bogăţia locului – orice ghid vă poate vorbi la nesfârşit despre minunăţiile pe care le adăposteşte. Uite, de pildă, amvonul din anul 1500, sculptat dintr-o singură bucată de gresie, opera meşterului Ulrich din Braşov, împodobit apoi cu steagurile breslaşilor din localitate. Sau altarul poliptic, cel mai mare din Transilvania, alcătuit din 28 de panouri realizate de meşteri de la Viena şi Nurenberg, între 1483 şi 1513. Sau sistemul de închidere cu 19 zăvoare, construit în 1515, care funcţionează şi în prezent. Chiar şi orga veche de aproape 140 de ani, la care se cântă şi astăzi. 

Sunt multe minunile pe care le adăposteşte biserica: mausoleul cu pietrele funerare ale episcopilor şi preoţilor, uşa sacristiei, decorul realizat de artistul Johannes Reychmut din Sighişoara, chiar şi piatra pe care erau puşi în genunchi, duminica, la slujbă, copiii neascultători. Sau „piatra ruşinii“, aşezată fix în faţa intrării în biserică, unde erau puşi cei despre care comunitatea afla că s-au lăsat ispitiţi de fiorul dragostei înainte de căsătorie. 

Dar mai multe sunt poveştile adăpostite aici. Şi, dintre acestea, legenda „camerei divorţaţilor“ este, poate, cea mai frumoasă: se spune că acolo stăteau închişi, timp de 14 zile, soţii care intenţionau să divorţeze. Organizarea camerei avea un singur scop, să pună la o ultimă încercare cuplul aflat în pragul despărţirii. Aşa că aceştia trebuiau să trăiască două săptămâni în acelaşi pat cu o singură pernă, să mănânce cu o singură lingură dintr-o singură farfurie. Dacă nici după cele 14 zile nu renunţau la ideea divorţului, atunci acesta le era încuviinţat. Se spune însă că, în 300 de ani, un singur cuplu a eşuat să-şi salveze căsnicia. Astăzi, camera cu plafon jos şi ziduri groase este un muzeu cu manechine, care încearcă să ţină în viaţă povestea „închisorii maritale“.

Acest text este un fragment din articolul „Moștenirea sașilor. Satele săsești cu biserici fortificate” apărut în numărul 34 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 30 martie – 30 iunie 2021, dar și în format digital, pe platforma paydemic.com

Foto sus: Otto Schemmel / Wikimedia Commons