Biroul de acasă: cum să îl amenajezi rapid şi uşor

📁 Promo și advertorial
Autor: Advertorial

Să ai propriul birou acasă este o idee inspirată pentru o mulţime de activităţi, de la un job remote şi până la cursuri online sau practicarea unui hobby. În funcţie de spaţiul de care dispui, poţi avea propriul birou într-o cameră dedicată sau în living ori în dormitor. Este esenţial să îţi creezi un spaţiu confortabil, de unde să poţi lucra în linişte.

Din fericire, nu ai nevoie de o investiţie majoră pentru a avea un astfel de spaţiu de lucru, însă este necesar să dedici timp amenajării.

Descoperă câteva trucuri utile pentru a amenaja biroul de acasă rapid şi uşor:

Stabileşte un buget

Primul pas pentru a-ţi amenaja un birou acasă este să stabileşti bugetul de care dispui. Cele mai importante obiecte de care vei avea nevoie sunt masa de lucru, scaunul şi laptopul sau PC-ul. Atunci când alegi masa de lucru sau biroul propriu-zis asigură-te că dimensiunile acestuia sunt potrivite pentru activităţile pe care le desfăşori. Spre exemplu, dacă lucrezi cu dosare, agende şi hârtii, dar şi cu laptopul sau alte device-uri, vei avea nevoie de un birou ceva mai lat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru activităţi creative, precum design-ul handmade sau desenul. Dacă lucrezi doar de pe calculator, atunci un birou de mici dimensiuni va fi suficient.

Atunci când alcătuieşti bugetul, prioritizeaza obiectele absolut esenţiale şi lasa la urma accesoriile sau decoraţiunile. Astfel, vei evita situaţiile în care cheltui prea mult din buget pe lucruri neesenţiale.

Alege consumabilele de care ai nevoie

Un birou complet nu înseamnă doar un laptop sau doar un PC şi monitor pentru PC. Pentru a-ţi crea un spaţiu de lucru personalizat, alege şi câteva consumabile pe care să le ţii la îndemână. Nu trebuie neapărat că acestea să fie la vedere, le poţi păstra în sertar sau pe rafturile de sub birou.

Optează pentru o agendă care să te ajute să îţi planifici uşor task-urile sau chiar un planner, câteva pixuri şi creioane, un capsator, un top de hârtie şi cel puţin o mapă pentru documente. Astfel de obiecte nu sunt utile doar la job, ci şi în viaţa de zi cu zi, atunci când ai acte de pregătit şi semnat sau dosare de întocmit.

Laptop vs PC

Dacă nu ai nevoie de un ecran foarte mare, atunci poţi lucra uşor de pe laptop. În cazul în care activităţile pe care le desfăşori necesită utilizarea ecranelor generoase, atunci poţi opta pentru un calculator şi un monitor PC. Optează pentru un monitor PC potrivit nevoilor tale şi care să se încadreze corespunzător pe masa de lucru. Nu numai monitorul pentru PC este important, ci şi accesoriile precum mouse-ul sau tastatura, aşa că alege-le cu atenţie.

Dacă îţi place să te joci pe calculator, atunci poţi opta pentru monitor de gaming, pe care să-l foloseşti atât pentru jocuri video, cât şi pentru job sau alte activităţi.

Testează mai multe scaune

Scaunul pe care îl foloseşti la birou trebuie să fie confortabil, însă acesta nu este singurul aspect pe care trebuie să îl iei în considerare. Un scaun potrivit este cel care îţi permite să stai comod, însă îţi oferă şi susţinere pentru o poziţie corectă a corpului. Atunci când stai în poziţii nefireşti la birou rişti să te confrunţi cu dureri în zona lombară sau cervicală.

Astfel, înainte de achiziţiona un scaun, testează mai multe modele pentru a vedea care ţi se pare mai comod, mai uşor de folosit şi care îţi permite să păstrezi o poziţie firească a corpului.

Să ai propriul birou acasă este un task uşor de realizat atunci când te organizezi că la carte. Stabileşte din timp un buget, decide în ce cameră îl vei amenaja, cum vrei să arate, dar şi ce obiecte vei folosi, de la laptop sau PC şi până la consumabile. Nu te gândi la biroul de acasă ca la un extra spaţiu de depozitare. Acesta trebuie să fie locul unde munceşti cu spor, lucrezi la proiecte personale sau studiezi.

Mai multe