Bias din Priene. Cel mai misterios dintre cei șapte înțelepți ai Greciei
Bias din Priene (642-577 î.Hr.). Este prima figură, cea mai bizară şi misterioasă dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei. Nu i se cunoaşte biografia, s-au păstrat doar fragmente cu informaţii modeste despre viaţa sa.
Se crede că Bias a fost contemporan cu celebrul rege Cresus şi martor al cuceririi de către perşi a oraşelor din Asia Mică. În vremea aceea, între Samos şi Priene se purta un război de durată. În bătălia de la Drius, locuitorii din Priene au fost înfrânţi de milesieni. Bias s-a deplasat la Samos şi a reuşit să rezolve conflictul în condiţii satisfăcătoare pentru toate părţile. În acest fel, acţiunile militare au încetat.
În timpul celui de-al doilea război mesenian, Bias a răscumpărat câteva fetiţe dintre prizonierii luaţi de spartani, le-a crescut ca pe propriile fiice şi apoi le-a trimis acasă la părinţi, dându-le chiar şi zestre. La puțin timp după aceasta, pescarii atenieni au scos la mal un tripod din bronz cu inscripția „Înţeleptului”. Tatăl uneia dintre fetițe a luat cuvântul la adunarea poporului, a povestit despre fapta bună a filozofului şi a declarat că înţeleptul nu poate fi decât acesta, şi anume Bias. Adunarea poporului a fost de acord cu această declarație și tripodul i-a fost trimis. Bias, după ce a citit inscripția de pe tripod, a declarat că înţeleptul este zeul Apollo şi nu a primit cadoul.
După o vreme, în timpul asediului regelui lidian Alyattes, Bias și-a salvat oraşul natal printr-un vicleşug, în urma căruia Alyattes a încheiat cu Priene o înţelegere de pace.
Fiind sfătuit de înțeleptul Bias, regele lidian Cresus a oprit pregătirile pentru construirea unei flote şi a început să susţină relaţii de prietenie cu locuitorii insulelor ionice.
Când Priene a fost cucerit de perşi, mulţi dintre locuitori au început să părăsească în fugă oraşul, străduindu-se să-și ia cu ei toate averile. Doar Bias era foarte liniştit. Locuitorii oraşului au fost uimiți de purtarea calmă a filozofului şi l-au întrebat de ce nu ia nimic cu sine, la care înţeleptul a răspuns cu fraza lui celebră:„Tot ce am, eu port cu mine”.
sursa:Istorii Regasite