Berea, în istoria modernă a românilor: între Caragiale și Rebreanu

Berea și berăria reprezintă contextul necesar pentru lumea Momentelor lui Caragiale (1901), care nu pot fi concepute în afara acestui perimetru al conversației; cunoscută așadar de mai multă vreme pe teritoriul Țărilor Române, berea intră într-o etapă industrial-populară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se deschid fabrici și berării cu principii moderne; coroborată cu dezastrul provocat de filoxeră (parazitul viței-de-vie care a distrus toți butașii autohtoni), piața băuturilor se redimensionează, berea ocupând un loc mai important în această vreme, pe măsură ce societatea românească se moderniza, sub influența micii burghezii, clasa cea mai dinamică a momentului.

Astfel, berăria este un loc important pe scara socială; personajele lui Rebreanu din romanul Ion (publicat în 1920, dar redactat începând cu 1911-1912) sunt grăitoare: Laura Herdelea, fata de învățător, și George Pintea, viitor preot, reprezentanți ai micii intelectualități ardelene, fac petrecerea de nuntă la „berăria Rahova, în sala de la etaj pe care berarul o împodobise feeric și unde se adună toată domnimea din Armadia și împrejurimi”. Acțiunea – e drept, plasată în Ardeal, dar romanul este scris la București (unde se refugiase de prin 1908 Rebreanu), numele berăriei fiind foarte... neardelenesc: Rahova (sau Grivița, numele unei alte berării din roman) – numele unor redute cucerite în Războiul de Independență, răspândit în sud, dar mai degrabă neobișnuite pentru Transilvania.

Caragiale are în vedere exact acest tip de local, frecventat de mici intelectuali, de funcționari, studențime – o adevărată lume nouă, destul de unitară în spațiul românesc, unde chiar scriitorul s-a portretizat în calitate de umil ascultător în mai multe schițe, notând aparent obiectiv replicile auzite, portretizând sumar și creând, astfel, o întreagă operă. Este altceva decât contextul din O scrisoare pierdută (1884), cu faimoasa replică a Cetățeanului turmentat, în care se povestește cum Cațavencu i-a subtilizat scrisoarea cu pricina, unde berea era încă un ingredient printre altele, poate în tradiția menționată de Miron Costin, de amestec al băuturilor: „ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae... l-am băut... oo! l-am băut!”(act I, scena 7)”.

Noua lume caragialiană este o lume ce trăiește sub semnul răgazului, o lume unde se discută politică – iar romanul lui Rebreanu oferă o perspectivă elocventă asupra acesteia, de multe ori învățătorul Herdelea discutând la masa de berărie problema națională, greutățile și asperitățile meseriei, atât cu fiul său, idealistul Titu, cât și cu alți mici intelectuali, notari, avocați, dascăli, dar și – lucru semnificativ – cu părinții sau cu fiii și fiicele lor: berăria este așadar un loc deschis, pentru orice gen, frecventat de lume cu oarece ștaif, mici târgoveți și târgovețe.

Tipul acesta de lume este concurat de o serie de reprezentări machiste ale berii, așa cum arată romane de la un alt pol valoric, precum Misterele Ploiesciului de un Demetru Gr. Georgian (1892), unde o confrerie alcătuită din tineri precum Bețivenschi, Berescu sau Vinevschi ori Țuicanovici pariază pe un „butoi de bere” că o vor seduce pe Amelie, cea mai faimoasă artistă care poposește în urbe; iar la „café cântândă” (traducere a franțuzescului „café chantant”!), „berea este excelentă” și „se face haz cu femeile la băutură”. În aceeași serie ar putea fi încadrat și Dan, eroul romanului lui Al. Vlahuță (1894), inadaptatul care frecventează o serie de medii studențești, unde „unii beau bere, neobișnuiți cu ceaiul”, unde gazetele se proiectează prin „cumetrii până în zori” la „Carul cu bere”, iar redacțiile unde se fac corecturi au mese acoperite cu „postav verde pătat de cerneală, pe care se cunoșteau urmele halbelor de bere”.

Dar în timp ce la Rebreanu berăria preia o parte de identitate națională prin numele electrizante pentru societatea românească a sfârșitului de secol XIX și început de XX (Rahova, Grivița), la Caragiale numele berăriei intră într-un complex proces publicitar, pentru că este vorba de localurile sale, conduse de scriitor, Cooperativa sau Gambrinus. Astfel, nu doar Moftul român (seria a II-a) face publicitate tradițională localului Cooperativa sau Gambrinus, ci și faimosul volum de Momente (1901), unde multe personaje trec pe la aceste localuri, se întâlnesc aici sau conversează.

Acest text este un fragment din articolul „Abecedarul Berii după Caragiale”, publicat în numărul 37 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 23 decembrie 2021 - 25 martie 2022, și în format digital pe paydemic.com.