Bătălia de pe Somme, eșec sau victorie?

📁 Primul Război Mondial
Autor: Redacția

Bătălia de pe Somme ocupă un loc important în memoria colectivă a armatei britanice. A fost una dintre cele mai lungi bătălii din timpul războiului (încheindu-se pe 19 noiembrie, 4 luni mai târziu) și a fost prima mare operațiune lansată de armata britanică pe Frontul de Vest. Istoricii dezbat și în ziua de azi importanța acestei bătălii. A fost campania de pe Somme o catastrofă pentru armata britanică? Sau, dimpotrivă, a contribuit ea la înfrângerea Germaniei?

Bătălia de pe Somme a durat 141 de zile și ea poate fi împărțită în șase perioade distincte. Au existat trei perioade de lupte intense pe un front larg-pe 1 iulie, pe 14 iulie și între 15 și 25 septembrie. Între aceste perioade putem vorbi de două episoade de lupte continue, dar mai puțin extinse, între 2 și 13 iulie și 15 iulie și 14 septembrie. Iar într-un final, perioada cuprinsă între sfârșitul lunii septembrie și sfârșitul bătăliei, în care toate operațiunile au fost zădărnicite de vremea rea.

Pe 1 iulie 1916, 14 divizii britanice au atacat liniile germane

Mulți cunosc bătălia doar pentru ceea ce s-a întâmplat în prima zi. Pe 1 iulie, 14 divizii britanice-aproximativ 120.000 de oameni-au atacat liniile germane pe un front ce se întindea pe o distanță de 18 kilometri. Până la sfârșitul zilei, 19.000 de englezi muriseră, iar alți 38.000 erau dispăruți sau răniți. În schimbul acestor imense pierderi, englezii nu cuceriseră decât o secțiune a liniei de front germane din sud, cu mult sub așteptările comandanților. Sir Douglas Haig, comandantul forțelor britanice, spera că prin această ofensivă majoră vor penetra liniile germane și va putea să-și trimită cavaleria până la Bapaume.

Tocmai aceste așteptări foarte mari au stat la baza dezastrului britanic din prima zi de lupte. Pentru a elibera drumul pentru cavalerie, Haig dăduse unităților de artilerie sarcina de a distruge liniile de apărare ale germanilor. De aceea, el și-a extins pe o distanță mult prea lungă pentru a-și îndeplini scopul. Artileria germană a rămas în mare parte neatinsă și a putut astfel distruge unitățile de infanterie britanice în timp ce avansau. 

În ciuda acestui prim eșec, Haig era hotărât să continue ofensiva. Francezii l-au și încurajat în acest sens, din moment ce unitățile franceze dinspre sud se descurcaseră mult mai bine decât englezii. Scopul lui Haig era de a se apropia de cea de-a doua linie de apărare germană din sectorul de sud, acolo unde atacul de pe 1 iulie se bucurase de singurul succes. Acest plan se conturează în cea de-a doua perioadă a luptei, în care atacurile se derulau fără oprire, însă nu cu aceeași forță ca la 1 iulie. Atunci ¾ din forțele lui Haig fuseseră concentrate pe un front continuu, în timp ce acum atacurile zilnice erau la scară mică, folosind în medie doar 14% din unitățile disponibile. Tactica englezilor le-a permis germanilor să-și mute unitățile de artilerie din acele zone care nu erau atacate direct în regiunile mici pe care se concentrau englezii. În această a doua perioadă a luptei, armata britanică a mai pierdut încă 25.000 de oameni. 

Pe 14 iulie s-a recurs din nou la tactica frontului larg și atacului intens. Cinci divizii au înaintat în timpul nopții și s-au extins pe o distanță de 8 kilometri. Atacul a fost un succes, forța atacului reușind să distrugă liniile de apărare ale germanilor înainte de avansul infanteriei. Însă succesul a fost de scurtă durată. Pentru a exploata reușita atacului, englezii au înaintat cu unități de cavalerie și infanterie dincolo de liniile germane, însă acestea au fost distruse de artileria germană din pozițiile care nu fuseseră bombadate inițial. 

Urmează apoi lunga perioadă dintre 15 iulie și 14 septembrie, de obicei ignorată în cărți deoarece în acest timp nu a fost organizată nicio ofensivă majoră. Mai multe obiective au fost atacate în mod repetat pentru a fi cucerite, fără niciun succes extraordinar. Deși atacurile se făceau la scară mică, cu unități nu foarte numeroase, pierderile au fost totuși foarte mari. În această perioadă englezii au pierdut aproximativ 100.000 de oameni pentru cucerirea unei zone de 8.8 km2. Astfel, această perioadă a fost la fel de dezastruoasă ca prima zi, când englezii au pierdut 57.000 de oameni pentru 4 km2. 

În ultima jumătate a lunii septembrie englezii au trecut din nou la vechea tatică, a frontului larg. Motivul era simplu:Haig dorea să se folosească de o nouă armă, anume Tancul (englezii aveau 50 de tancuri noi), pentru a cauza panică în rândul germanilor. Încă o dată, Haig s-a concentrat mai mult asupra scopului decât asupra mijloacelor. Tancul, fără alt sprijin, nu avea prea mare valoare, și doar tunurile mari puteau distruge apărarea nemților. Chiar și așa Haig și-a extins iarăși forțele de-a lungul liniilor defensive ale germanilor. Din nou, nemții nu au avut probleme în a distruge unitățile supraextinse ale englezilor.

Cu toate acestea, speranțele lui Haig în noua sa armă nu au fost năruite complet. Un grup de tancuri i-a făcut pe germanii din a doua linie de apărare care protejau comuna Flers să se panicheze, devenind astfel o țintă ușoară pentru infanteria din spatele tancurilor. Următoarea zi, ultimele rămășite ale celei de-a doua linii defensive germane au fost cucerite. Astfel, noul țel al lui Haig era capturarea celei de-a treia linii, pe care și-a concentrat toată forța de bombardament. Operațiunea din 25 septembrie, pentru cucerirea acestei linii, a fost un important succes pentru englezi, care de data asta nu au mai pierdut atât de mulți oameni. 

Lecția acestei experiențe, anume că operațiunile cu scopuri precise, dacă erau lansate pe un front adecvat și cu suficiente forțe, puteau avea succes, trebuia să fie clară, însă Haig nu a înțeles-o. Atunci, au început și ploile, iar câmpul de luptă s-a transformat într-o mare de noroi. Haig a lansat un nou atac, pe 7 octombrie, cu rezultatele previzibile-englezii nu au reușit să câștige nimic, în schimb au pierdut foarte mulți oameni. Normal ar fi fost ca, din cauza vremii, Haig să renunțe la noi operațiuni, însă el nu s-a lăsat convins.

În următoarele câteva săptămâni a atacat de șase ori, în condiții extrem de proaste. Evident că englezii nu au mai cucerit nimic, dar Haig dorea să poată declara această campanie un succes. Norocul a venit din partea comandantului Gough, care a reușit-printr-un atac foarte bine plănuit, din 13 noiembrie-să cucerească Beaumont Hamel și Thiepval (două dintre obiectivele atacului din 1 iulie). Astfel, Haig s-a declarat mulțumit și a declarat campania ca fiind încheiată. 

O luptă inutilă a armatei britanice?

Cum ar trebui să evaluăm această campanie de 4 luni și jumătate, caracterizată prin pierderi enorme și succese relative? A fost ea o luptă inutilă a armatei britanice sau putem identifica și aspecte pozitive ale bătăliei de pe Somme? Oare erau englezii și francezii mai aproape de a-i învinge pe germani în noiembrie 1916 decât fuseseră la 1 iulie? 

Unii consideră că tot ce a reușit Haig să facă prin această bătălie a fost să distrugă speranțele multor englezi și să ducă la moarte zeci de mii de tineri soldați. Însă istoricii care-l apreciază mai mult pe comandant consideră că evaluarea bătăliei se concentrează prea mult pe dezastrul din prima zi, ignorând faptul că între 2 iulie și 19 noiembrie germanii au suferit mai multe înfrângeri în fața lui Haig, ceea ce face ca întreaga operațiune să devină un mare triumf britanic. 

Potrivit celor favorabili lui Haig, comandantul ar fi obținut cinci lucruri foarte importante. În primul rând, între 2 iulie și 19 noiembrie 1916 armata sa a demosntrat, nu doar germanilor, dar și Aliaților, că Marea Britanie era o mare putere militară. În al doilea rând, forțele britanice, asistate de cele franceze, s-au dovedit a fi capabile de a-i învinge pe inamici în ciuda unui formidabil sistem de apărare, poate cel mai bun de pe Frontul de Vest. În al treilea rând, Haig a reușit să reziste în fața mai multor contraatacuri germane. Apoi, presiunea constantă aplicată asupra germanilor i-a făcut pe aceștia să abandoneze pozițiile strategice din zonele înalte pe care le cuceriseră la începutul războiului, obligându-i să se retragă către poziții mai puțin avantajoase. În ultimul rând, ofensiva de pe Somme a dus la pierderi foarte mari din partea germanilor, astfel încât puterea lor de rezistență a fost mult slăbită, astfel că din acel moment, spun unii, înfrângerea Germaniei în Vest devine doar o chestiune de timp.

Criticii lui Haig vin cu propriile argumente, între care poate cel mai important ține de numere. La urma urmei, englezii și francezii au pierdut mai mulți oameni decât germanii (circa 620.000 vs. 500.000). Haig a lansat și continuat o ofensivă în urma căreia s-a obținut prea puțin în schimbul unor pierderi mult prea mari. El a sperat într-o victorie strategică, însă nu a avut o tactică suficient de bună pentru a o obține, iar campania de pe Somme este condamnabilă din trei motive. La început, și nu numai, Haig și-a propus obiective grandioase pentru care nu avea însă și mijloacele necesare. De aceea, și-a forțat prea mult unitățile, ajungând astfel la pierderi mult prea mari. Apoi, a menținut presiunea asupra inamicului într-o manieră adesea dezorientată și prost organizată, punându-și din nou oamenii în pericol fără motiv. Și, într-un final, a continuat să ordone atacuri în ciuda condițiilor de teren și de vreme extrem de proaste, deși era evident că acestea nu-i vor permite să obțină vreo victorie.

http://www.historytoday.com

Mai multe