Bătălia de la Rovine sau de la Jidova?

Despre bătălia de la Rovine s-a scris foarte mult din punct de vedere ştiinţific şi literar şi s-au propus multe locuri privind desfăşurarea confruntării din 1395. Autori români şi străini au mutat-o de la Craiova până la est de Bucureşti. S-a discutat despre o luptă sau despre două, de parcă sultanul Baiazid Trăsnetul ar fi deplasat armata otomană pe perfectele drumuri româneşti ale timpului ca pe autostrăzile contemporane.

Toponimul rovines-ar putea să conţină cheia rezolvării enigmei. Rovine are şi sensul de ruine şi în spaţiul de la sud de Carpaţi ar fi existat un singur loc care să se afle într-un loc îngust şi să existe urme de ziduri vechi. Unica poziţie care întruneşte toate condiţiile este castrul Jidova din apropiere de Câmpulung Muscel. Are în apropiere un curs de apă, în spate se văd munţii şi în faţă existau şanţuri. Se afla şi pe un drum comercial important. Castrul roman avea două şanţuri. Cel mai apropiat de ziduri avea o lăţime de 7, 5 m şi o adâncime actuală de 2, 3 m. Elanul atacatorilor era încetinit însă de primul element de fortificaţie,  mai modest prin dimensiuni. Adâncimea era de 1, 2 – 1, 3 m şi lăţimea de 3, 5 m. Cronicile osmane şi cele creştine menţionează în mod repetat locul întărit cu şanţuri prin termenii rovine şi hendek. Domnitorul Mircea cel Bătrân, militar iscusit după cum a dovedit şi în alte confruntări cu forţele otomane, nu putea să nu sesizeze importanţa strategică a poziţiei de la Jidova (termenul de Jidava este folosit în mod greşit pentru a face legătura cu o cetate dacică).

Viitoarele săpături arheologice vor aduce dovezi clare în favoarea acestei ipoteze. Descrierile cronicilor indică în mod sigur această zonă drept locul de desfăşurare a unei bătălii sângeroase, asemănătoare celei de la Termopile. Atacurile frontale s-au frânt în faţa rezistenţei înverşunate a luptătorilor români obligaţi să-şi apere capitala.