Bătălia de la porțile Bucovinei: Cârlibaba (18-22 ianuarie 1915)

În perioada ”Marelui Război” (1914-1918), Bucovina a devenit o provincie unde s-au desfășurat ample operațiuni militare, ținutul fiind ocupat succesiv de Puterile Centrale și armatele rusești. În contextul unei eventuale anexări a Bucovinei, Imperiul Țarist ar fi reușit să acapareze întreg culoarul geostrategic, situat între Marea Neagră și Marea Baltică. Prin cele două pasuri, Prislop și Bârgău, se putea obține accesul spre Transilvania și Maramureș, ultima provincie fiind vizată direct de Petersburg, ca o bază a continuării extinderii spre Rusia Subcarpatică.

La sfârșitul lunii octombrie 1914, trupele țariste au pornit o nouă ofensivă, în urma căreia au ocupat Galiția și o mare parte din Polonia, mai puțin fortăreața Przemyśl, care a rezistat până în primăvara anului viitor. În consecință, Viena l-a trimis pe contele Ottokar Czernin să ofere României Bucovina imediat și Basarabia, după Conferința Păcii, în cazul intrării în război alături de Puterile Centrale. Conștiente de faptul că nu dispuneau de forțele necesare pentru a face față invaziei rusești, autoritățile locale din Bucovina au apelat la soluția înrolării populației civile și au intensificat propaganda care viza atragerea României de partea Vienei. 

În ziua de 22 noiembrie 1914, au sosit la Suceava trei trenuri cu aproape 2.000 de țărani, care au fost siliți de jandarmi să semneze acordul de înrolare. Aceștia nu dispuneau de o pregătire militară adecvată, majoritatea erau prea tineri sau se apropiau de vârsta senectuții și erau dotați cu puști vechi, ineficiente, cu toate că, pe frontul din Bucovina, s-a folosit pe scară largă armament modern. În curtea Mănăstirii ”Sf. Ioan” din oraș, s-a desfășurat o mare adunare în cadrul căreia primarul Gh. Hutu din Câmpulung, ”cu glas tare ca să se audă peste graniță în România”, a susținut că țărănimea din Bucovina era mulțumită cu stăpânirea austriacă și ei s-au adunat pentru a reînnoi jurământul depus, în urmă cu 140 de ani, de strămoșii lor. În același timp, s-a trimis o telegramă către regele Ferdinand, prin care se solicita intrarea în război de partea Austriei. O adunare similară s-a desfășurat în ziua de 2 decembrie la Câmpulung, în piața orașului, prilej cu care Eduard Fischer, comandantul jandarmeriei din Bucovina, a ținut o ”cuvântare patriotică” în limba română. ”Glotașii” au făcut o instruire sumară de front, și-au păstrat hainele civile, iar ca semn distinctiv au primit o panglică galben-neagră (un manechin care reprezintă un astfel de ”voluntar” poate fi vizionat în expoziția permanentă a Muzeului de Istorie din Suceava).

”Legionarii” români trimiși împotriva rușilor, care înaintau pe Valea Moldovei, au avut o primă ciocnire cu inamicul la Bucșoaia, dar apoi au fost, pur și simplu, spulberați de ofensiva țaristă, fiind nevoiți să se retragă prin păduri și chiar peste graniță, în Vechiul Regat. Astfel, în 6 ianuarie 1915, rușii au reușit să ocupe orașul Câmpulung, iar trei zile mai târziu, și localitatea Iacobeni. La data de 12 ianuarie, cazacii au lansat un atac prin învăluire împotriva trupelor Diviziei 54 austro-ungare, conduse de generalul Emil Schultheisz von Deveczer, care s-au retras de pe pozițiile deținute pe Muntele Lucina spre trecătorile fortificate Rotunda și Prislop. Generalul austro-ungar Karl Freiherr von Pflanzer-Baltin, comandantul Grupului de Armate (Armee-Gruppe) cu același nume, avea toate motivele să fie îngrijorat. Pierderea acestei regiuni și eventuala avansare a rușilor prin Pasul Tihuța, pe linia Borșa-Sighet, ar fi atras și o posibilă intrare în război a României de partea Antantei, dacă ținem cont de faptul că Ionel Brătianu a pus în acest scop, printre altele, condiția ca rușii să ocupe, mai întâi, linia Vatra Dornei-Cârlibaba-Seletin-Colomeea. 

Monumentul Legionarilor polonezi, 1915 (foto: Facebook / Muzeul de Istorie Suceava)

Interesele geopolitice ale Berlinului și ale Vienei erau de a favoriza fragmentarea politică a Rusiei Țariste prin înființarea unor state sub patronajul lor, în acest sens sprijinind lupta națională a polonezilor și cea a ucrainenilor, dar și mișcările subversive rusești. Conducătorii rezistenței naționale poloneze sperau să găsească în Habsburgi o alternativă între dominația rusească și cea germană. Recunoașterea polonezilor ca ”națiune suverană” ar fi transformat dualismul într-un trialism, care era greu de acceptat de politicienii de la Budapesta, dar și de către Germania, ce nu dorea un stat polonez puternic, care ar fi solicitat retrocedarea Poznaniei. Promisiunile făcute polonilor i-au determinat pe aceștia să lupte, constituiți într-o Legiune proprie, formată pe bază de voluntariat, alături de austrieci, inclusiv în Bucovina. Dacă soluția improvizată a ”legionarilor” bucovineni a fost un veritabil fiasco, apelul la voluntarii din Legiunea poloneză a marcat o pagină memorabilă de istorie militară regională. 

În urma retragerii forțelor austro-ungare spre pasurile Rotunda și Prislop, rușii s-au oprit, pentru a-și consolida pozițiile de pe Valea Bistriței Aurii, la aproximativ 4 km de Cârlibaba. Pentru organizarea contraofensivei în regiune, a fost însărcinat Armee-Gruppe Pflanzer-Baltin. În acest scop, au fost dirijate efective suplimentare, printre care și trupe de legionari polonezi. Acestea au sosit, pe calea ferată, în data de 16 ianuarie 1915, la Borșa, iar în următoarele două zile, au traversat Pasul Rotunda în condiții deosebit de dificile. Regimentul 2 Infanterie, comandat de colonelul Zygmunt Zieliński, urma să contraatace pozițiilor deținute de ruși pe Valea Bistritei Aurii, fiind sprijinit în acțiunile de luptă și de către trupe austro-ungare (unități din Divizia 54). Coborând prin Prislop, trupele poloneze s-au dispus pentru a forma o linie de atac, în 4 coloane. Luptele s-au purtat în zona Cârlibaba și a cătunului Fluturica, în condiții extrem de vitrege, deoarece temperatura a coborât până la -30 grade Celsius, iar zăpada ajungea pe alocuri la 2 m. Printre legionarii care au traversat Pasul Prislop pentru a coborî pe Valea Bistriței Aurii, se număra și Stanisław Strzelecki, care s-a alăturat Legiunilor poloneze ale lui Józef Piłsudski, în august 1914. A fost repartizat, ulterior, la Brigada 2, unde a devenit căpitan al Companiei 4 din cadrul Regimentului 2 Infanterie.

Aspectul actual al monumentului de la Cârlibaba (foto: Facebook / Muzeul de Istorie Suceava) 

Trupele poloneze au luat contact cu inamicul în ziua de 18 ianuarie, iar ofensiva a început în primele ore ale dimineții zilei următoare. Grupul comandat de căpitanul Strzelecki a trecut la atac timp de 5 ore prin troiene imense de zăpadă, copaci căzuți și râpe. În jurul orei 16, gruparea de atac prin flanc a ajuns să stăpânească poziția și rușii s-au retras după lupte care s-au purtat uneori corp la corp. La 20 ianuarie, rușii au încercat să recucerească cota deținută de către trupele poloneze, dar aceștia au reușit să se mențină până la sosirea rezervelor. Acțiunea ofensivă fiind reluată, coborând spre Fluturica, au reușit capturarea podului peste Bistrița. A doua zi, rușii au încercat să-și recâștige pozițiile de pe ambele maluri ale Bistriței Aurii și au supus pozițiile deținute de legionarii polonezi unui intens baraj de artilerie. La 22 ianuarie 1915, pentru a evita încercuirea, considerând pozițiile ocupate de unitățile lor în zona Fluturica și Cârlibaba dificil de apărat, comandantul trupelor țariste a hotărât retragerea. Aceasta a fost destul de precipitată, astfel încât polonezii au capturat o cantitate impresionantă de echipamente de război și aproximativ 300 de prizonieri. La data de 23 ianuarie, în apropierea Bisericii romano-catolice din Cârlibaba, au fost îngropați căpitanul Strzelecki și alți legionari morți în luptele duse pentru recucerirea localității.

Bertold Merwin, doctor în filozofie, fost ofițer al Brigăzii 2 a Legiunii Poloneze în timpul Primului Război Mondial, a ținut să transmită urmașilor experiențele prin care a trecut, în cărțile „Legiony w Karpatach” (1915), „Legiony w batty” (1916), „Z życia w Legionach” (1918). În aceasta din urmă, el descrie într-un limbaj plastic luptele grele de la Prislop din 18-22 ianuarie 1915, purtate de legionarii polonezi, care se găseau în slujba Monarhiei Austro-Ungare, cu soldații ruși. În dimineața zilei de 19 ianuarie, plutonul locotenentului Kazimierz Kuta pornea spre Cota 1276. Datorită hainelor albe de pe uniforme, soldații plutonului Kuta ajung pe vârful acestei înălțimi neobservați de inamic. În spatele lor, urcau, sub comanda căpitanului Stanisław Strzelecki, legionari din Companiile 2 și 4 ale Regimentului 2 Infanterie. 

Placa de pe monumentul de la Cârlibaba (foto: Facebook / Muzeul de Istorie Suceava)

Un martor ocular descria astfel lupta: ”Strzelecki conduce întreaga linie. O transformă, o pregătește, o pune la punct - și în mijlocul acestei lucrări, un glonț l-a lovit în cap. Cade pe loc [...] Legionarii noștri răzbună moartea comandantului! Lupta continuă cu baionetele și pumnii! [...]” Doi dintre frații lui Stanisław Strzelecki au murit și ei luptând cu rușii în Legiunile lui Piłsudski. Caporalul Kazimierz Strzelecki a căzut în timpul bătăliei de la Łowczówek, în 22 decembrie 1914, iar cel mai tânăr dintre cei trei, soldatul Jerzy Strzelecki, a decedat la 22 mai 1915, la Kozinek, în timpul bătăliei de la Konary.

Câștigarea bătăliei de la Cârlibaba a propulsat o bătălie locală la rangul de victorie strategică pe Frontul de Est, deoarece a fost stopat avansul trupelor țariste spre Transilvania și a deschis calea declanșării contraofensivei austro-ungare pentru recuperarea Bucovinei și a Pocuției. Dacă trupele imperiale ruse ar fi reușit să-și atingă obiectivul de a stăpâni pe termen lung frontiera ungaro-română, acest lucru ar fi influențat în mod sigur atitudinea Vechiului Regat. 

În legătură cu Bătălia de la Cârlibaba (Bitwa pod Kirlibabą, în limba polonă) există un amănunt esențial, care ridică serioase semne de întrebare asupra semnificației retragerii trupelor rusești. Comandantul trupelor rusești din zonă era un etnic polonez, colonelul Lucjan Zeligowski (care a devenit un erou al luptei de eliberare după 1918), iar data de 22 ianuarie la care s-a încheiat lupta de la Cârlibaba, marca declanșarea insurecției poloneze din 1863 împotriva Imperiului Țarist. Pentru Dubla Monarhie, luptele din zonă au arătat necesitatea unei linii ferate strategice între Transilvania și Bucovina, care să facă legătura de la Borșa la Iacobeni, prin Pasul Prislop. Problema a fost rezolvată definitiv în anul 1938, în zorii noii Conflagrații Mondiale, când s-a dat în exploatare linia ferată Vatra Dornei - Ilva Mică.

În anul 1932, s-a ridicat la Cârlibaba un monument comemorativ, care a fost refăcut în anul 2007. O placă scrisă în limbile poloneză și română cuprinde numele unor soldați polonezi decedați în bătălia pentru Cârlibaba, înmormântați aici, într-o groapă comună. Aceștia au fost: căpitanul Stanisław Strzelecki și legionarii Józef Dzierża, Wilhelm Goll, Jan Grochowski, Józef Krzaśnik, Wojciech Matula, Jan Milewski, Konstanty Parszywka, Józef Pluta, Jan Skulak, Józef Tomasik, Michał Zaraza. 

Insigna austriaca KIRLIBABA, 1914-1917 (foto: Facebook / Muzeul de Istorie Suceava)

Anul trecut, la data de 12 iunie, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la semnarea Convenției de alianță defensivă între Regatul României și Republica Polonă, a avut loc ceremonia de comemorare a celor 12 legioniști polonezi, care au căzut în zona Cârlibaba, în lupta dintre trupele Brigăzii a II-a a Legiunilor Poloneze și Armata Rusă, eveniment care s-a desfășurat în prezența ambasadorului Republicii Polone la București, Excelența Sa Maciej Lang, alături de membrii Contingentului Militar Polonez, care staționează la Craiova și militari din cadrul Batalionului 17 Vânători de Munte ”Dragoș Vodă” din Vatra Dornei. Muzeul Național al Bucovinei deține un valoros patrimoniu legat de perioada ”Marelui Război”, care a fost valorificat cu prilejul reorganizării expoziției de bază sau a unor expoziții temporare. Semnatarul acestui articol a depistat, cu ani în urmă, și o fotografie inedită, care prezintă aspectul inițial al monumentului ridicat la Cîrlibaba, în anul 1915, pe care o publicăm acum în premieră. 

Sursa: Muzeul Național al Bucovinei