Banatul otoman, văzut de călătorul turc Evliya Çelebi, la mijlocul secolului al XVII-lea

Cunoscut și sub numele de Derviș Mehmed Zilli, Evliya Çelebi s-a născut la 25 martie 1611 la Istanbul, fiind fiul unui bijutier al Curții Otomane. Evliya Çelebi (Çelebi fiind, aproximativ, echivalentul cuvântului englez „gentleman”) a fost istoric, geograf, scriitor și unul din cei mai cunoscuți călători otomani. 

La început călătorea prin Istanbul și lua notițe despre clădiri, piețe, obiceiuri și cultură. În 1640 începe să călătorească și în afara orașului. Pentru aproape 40 de ani va străbate în lung și-n lat teritoriile Imperiului, observând, descriind și scriind notițe despre diverse popoare, culturi și obiceiuri locale.

Un aspect important subliniat în opera sa de faimosul călător cu privire la poporul român se referă la unitatea românilor, amintind în acest sens că românii au aceeași limbă. În lucrarea sa pot fi găsite și seturi de cuvinte culese din zonele prin care el trecea, același lucru întâmplându-se și cu trecerea sa prin spațiul românesc, notează Muzeul Național al Banatului, pe pagina de Facebook a instituției.

Într-una dintre relatările sale despre ținuturile românești, acesta vorbește despre participarea sa la un ospăț. „Noi toți ne închinăm la același Dumnezeu. M-am simțit bine cu românii care sunt creștini”, spune acesta.

Evliya ajunge în Banat

Celebrul glob-trotter străbate pentru prima dată Banatul în armata otomană care merge spre Oradea. Printre primele localități descrise se numără și palanca Denta: 

„... aceasta este o întăritură de formă pătrată, construită din nuiele; are dizdar și 50 de neferi și 211 cincizeci de neferi/apărători/, un depozit de muniții, o geamie, un han și câteva dughene. Grădinile sunt roditoare”.

Evlyia Celebi, însoțind alte trupe otomane, ajunge la Sinersig unde vede „un sat cu 300 de case, un zeamet bine întocmit, ale cărui raiale sunt numai români. În nici o țară nu se găsesc ca aici afine mari cât prunele”.

Același Evlyia Celebi ajunge, a doua zi (iunie 1660), și la cetatea Lugojulu.

„Acum este reședința unui sangeacbei aparte. Are alaibei și trei ciorbagii, pentru odele de ieniceri, o odă de topcii, o odă de gebegii, dizdar, chehaie, muhtesib, strângător de taxe… Este o cetate de lemn și de pământ, pătrată, așezată pe malul râului Timiș. Şanțul din jurul ei este plin cu apa râului… Cetatea are o singură poartă. Deasupra șanțului cetății se află un pod mobil, împodobit, care este ridicat în fiecare noapte. În cetate sunt 300 de case ale ungurilor, unele acoperite cu stuf altele cu scânduri. Cetatea interioară e de asemenea pătrată; e o cetate mică de piatră cu șanț separat. Are o poartă de lemn care dă spre răsărit. Şi deasupra acestui șanț se află un pod mobil. În jurul orașului pământul este roditor, acoperit cu vii și cu grădini. Raialele sunt toți români. Dintre produse, sunt vestite prunele de aici, ca și merele și cerga albă… Zece poveri de aspri sunt vakâf pentru Mecca și Medina și, în fiecare an, vine trimisul ca să primească de la defterdarul Timișoarei cele 10 poveri de aspri, și luându-le, pleacă înapoi”.

Timișoara în iunie 1660

În vilayetul de Timișoara s-au adunat 87.000 oșteni otomani aflați sub comanda a 7 viziri, 20 de beilerbei, 120 de sangeacbei și toți sub serdarul Ali pașa, care se îndreaptă apoi spre Transilvania, în sprijinul lui Acațiu Bârcianu, banul de Lugoj şi Caransebeş, confruntat cu revolte interne. În urma acestei campanii principatul este redus cu o treime ca suprafață, distrus din puncte de vedere economic și parțial depopulat. Principatul nu-și va mai reveni după această campanie cumplită. 

Evliya Çelebi a murit în anul 1682, la Cairo. La 400 de ani de la nașterea sa, UNESCO a dedicat anul 2011 marelui călător otoman, care în preumblările sale a poposit și în țările române.

Bibliografie

Ioan Hațegan, Cronologia Banatului: Vilayetul de Timișoara 1552–1716, vol. II/2, Timișoara: Ed. Artpress/Banatul, 2005.
Maria Holban (ed.) Călători Străini Despre Ţările Române, vol. VII, Ed. Științifică, 1968.