Avioanele şi cartelele in perioada comunistă

România anului de graţie 1981. Statul comunist nu mai poate să plătească creditele contractate în Occident şi conducerea de la Bucureşti decide că a sosit timpul să se treacă la reducerea consumului. Se merge până la introducerea cartelelor ca-n vreme de război, chiar dacă recoltele sunt bune.

Tot ce are ţăranul mai bun merge la export sau pentru satisfacerea nomenclaturii comuniste. Totuşi, Nicolae Ceauşescu trăia într-o lume a lui şi încă visa la revoluţia mondială, adică la cucerirea întregii planete în numele comunismului. Era nevoie de o aviaţie puternică pentru acestui ţel şi lumea comunistă s-a umplut cu fabrici cu profil aeronautic. Nici România nu putea să facă excepţie şi la Bacău a apărut o întreprindere specializată în avioane de antrenament Iak-52, bune numai la pregătirea adolescenţilor de până la 15 ani din Uniunea Sovietică pentru zborul cu motor. Erau nişte maşini robuste şi răbdătoare cu începătorii de la manşă. Livrările au început în 1979 şi luna octombrie 1983 era marcată de livrarea aparatului cu numărul 500. Avionul 1.000 a ieşit la sfârşitul anului 1986 şi cel marcat cu 1.500 în iunie 1990. Se observă că nici sosirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, celebru prin ideile de glasnost şi perestroika, n-a dus la o limitare a cererii de avioane. Teoretic, era bine să produci tehnică volantă, adică să ai oameni calificaţi într-un domeniu unde nu se acceptă erori. Problema era că toţi aceşti oameni produceau obiecte inutile traiului zilnic. Ţara producea alumină şi energie electrică, acestea erau transformate la Slatina în aluminiu şi aliaje de aluminiu şi apoi zburau peste Prut. Oţelurile speciale din structura de rezistenţă veneau de la Târgovişte. Numai dacă ne uităm pe cifrele fabricii româneşti înţelegem de ce popoarele din lagărul socialist nu aveau mâncare şi fericire. Uniunea Sovietică absorbea întreaga producţie a uzinei băcăoane şi abia a putut şi armata României să facă rost de 23 de aparate prin 1985.         Oamenii au fost sacrificaţi pentru avioanele revoluţiei mondiale. Să nu se uite că tehnica aeriană, chiar şi cea de antrenament, rămâne scumpă din cauza materialelor de calitate şi a muncitorilor specializaţi. Cheltuielile cresc pe măsură ce aparatele încep să consume combustibil, uleiuri speciale şi piese de schimb. Poate cei mai talentaţi tineri pierd timpul cu o activitate ce nu le poate asigura viitorul. Erau crescuţi doar pentru carnea de tun a viitoarei revoluţii mondiale. Nici n-ar fi fost nevoie de introducerea cartelelor dacă producţia industrială ar fi fost redusă. Nevoile viitorului front erau însă mari şi ritmul înalt a fost menţinut până când ambele state s-au prăbuşit din punct de vedere economic, social şi politic.

Bibliografie minimală

Hătărăscu, Ovidiu, Metalele în epoca actuală, Editura Albatros, Bucureşti, 1982.

Vlad, Dănuţ, Iak-52, în Top Gun, nr. 5, an 1999, p. 50 – 53.