Aventura lui Ioan Timuș în Japonia, condimentată cu povești de dragoste și tradiții
În afară de studiul atent şi permanent a tot ceea ce înseamnă Japonia, musceleanul are şi o lungă serie de flirturi. Primul este cu Toiko-san, fiica gazdei sale, apoi unele dintre elevele sale se îndrăgostesc de el şi îi trimit scrisori de amor, are o aventură cu o gheişă, dar şi o relaţie cu Fumiko-san, o nobilă măritată. Pe tot parcursul şederii în Japonia, chipeşul român stârneşte pasiuni şi gelozii. Toate aceste legături sentimentale au fost prezentate în volumul intitulat, nu întâmplător, Ogio-san (Domnişoarele), şi dedicat integral anilor petrecuţi în Japonia. Spre deosebire de Transiberiana, cartea în care îşi prezintă drumul către Japonia şi care are toate ingredientele unui roman de aventuri, în Ogio-san predomină mai degrabă romantismul.
Ioan Timuş a stat în Japonia patru ani şi câteva luni, cu o scurtă escapadă la Vladivostok, unde s-a întors la chemarea Baronului. Nu a rămas mult timp acolo, fiindcă nu şi-a mai găsit rostul şi, de aceea, s-a întors la Tokyo. Dar adevăratul motiv al acestei decizii a fost tot de natură sentimentală: o iubea pe blonda Olga Miriukova. Însă la reîntâlnirea cu ea, frumoasa rusoaică l-a tratat cu indiferenţă...
Onorabilii japonezi
„Ca să-i înţelegi pe japonezi, trebuie să ieşi din mentalitatea ta de european”. La această concluzie a ajuns Ioan Timuş după ce s-a adaptat psihologiei niponilor. Japonezii sunt oameni mândri, deoarece cred că împărăţia lor, spre deosebire de celelalte din lume, este o creaţie divină şi, deci, ei descind direct din zei. Politicoşi, calmi, răbdători, ordonaţi, meticuloşi până la exasperare, cu un mod particular de a distinge şi trata esenţialul, îşi stăpânesc emoţiile şi nu-şi dezvăluie sentimentele indiferent de situaţie. Un episod relatat e sugestiv: fiica uneia dintre gazde moare, iar părinţii ei, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, îi întâmpină cu zâmbete largi şi amabilitate deplină pe cei veniţi să-şi ia adio. În schimb, când părinţii rămân singuri în cameră, Timuş le aude prin pereţi hohotele de plâns. Politeţea este împinsă la extrem: în afara seriilor reciproce de plecăciuni, complimentele includ, obligatoriu, cuvântul gozaimas (onorabil); în discuţiile cu ei, toate persoanele, fiinţele, lucrurile sau evenimentele sunt gozaimas.
Magazine peste magazine pe faimoasa stradă Asakusa, Tokyo, sec. XX
De aceea, dacă nu le cunoşti niponilor modul de percepţie şi mentalităţile, nu poţi să le ajungi la inimă. În acest sens, Timuş oferă un exemplu. O rusoaică a vrut să cumpere un obiect de artă care costa zece yeni şi, după obiceiul european, îi reproşează vânzătorului că cere prea mult fiindcă obiectul nu e de calitate, aşa că îi oferă doar opt yeni. Profund jignit, japonezul se supără şi refuză orice negociere. Aşa că Timuş îi face rusoaicei o demonstraţie practică de cum trebuia să procedeze. Intră în magazin şi, după plecăciuni repetate şi formule de politeţe, angajează o discuţie neutră despre „onorabila vreme”. Japonezul este încântat de „onorabilul străin” şi îl invită la un ceai. După ce conversează despre cu totul alte subiecte, străinul începe să se plimbe printre rafturile magazinului, lăudând „onorabila marfă” şi priceperea şi gustul „onorabilului negustor”. Ajunge la obiectul cu pricina, pe care îl cercetează în extaz: cum să coste doar zece yeni, fiindcă face cel puţin dublu! L-ar cumpăra imediat, dar, din păcate, nu are la el decât cinci yeni. Măgulit, japonezul i-l oferă la acest preţ şi, la despărţire, se scuză pentru „mizerabila sa cocioabă”!
Ioan Timuş, zis şi „Japonezul”
Trăind în mijlocul localnicilor, Ioan Timuş i-a descoperit pe aceştia în toate aspectele vieţii de zi cu zi şi le-a admirat stăpânirea de sine în momente-limită: dragoste, moarte, cutremur, incendiu, inundaţii. A mâncat ca ei, s-a îmbrăcat ca ei, a fost uimit de relaţia lor specială cu natura, le-a admirat spiritul practic, a râs de unele obiceiuri întâlnite acolo, dar a recunoscut că şi japonezii au de ce râde de europeni.
A făcut comparaţii cu lumea noastră şi a găsit deosebiri fundamentale, dar şi câteva surprinzătoare coincidenţe: de pildă, proverbul japonez „toacă ceai” are acelaşi înţeles cu „taie frunze la câini” de la noi. În acelaşi timp, s-a documentat şi a studiat profund Japonia sub toate faţetele ei: istorie, religie, tradiţii, economie, societate, cultură, artă, familie, instituţii, politică, morală. A adunat şi a adus în ţară suveniruri, obiecte de artă, stampe, cărţi, piese de vestimentaţie şi fotografii care aveau să-i ilustreze volumele de mai târziu.