Aurul Daciei, din nou la Roma

Muzeul Forurilor Imperiale din Roma găzduieşte, până la 3 aprilie 2011, expoziţia „Gli ori antichi della Romania – Prima e dopo Traiano“ (Aurul antic al României înainte şi după Traian).

Rezultat al unei colaborări între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Superintendenţa pentru Bunuri Culturale a Capitalei Roma, Muzeul Forurilor Imperiale şi Zètema progetto Cultura, expoziţia reuneşte 140 de piese semnificative din patrimoniul cultural naţional, clasate în categoria „Tezaur“, din colecţiile a opt muzee româneşti. Cea mai importantă expoziţie cu tematică arheologică organizată de statul român în ultimele decenii în străinătate conţine, printre altele, patru dintre celebrele brăţări dacice polispiralice din aur, spada din Tezaurul de la Perşinari, coiful getic de la Peretu, monede de tip koson, patera şi fibulele pereche din Tezaurul de la Pietroasa.

Mai multe