Augmentare sau micșorare? Germania a vrut să dea mat României, dar rezultatul a fost exact contrariul

Istoria a fost scrisă în toate epocile după cum au putut autorii, influența celor de la putere fiind decisivă pentru conturarea unor anumite curente de gândire. Este foarte greu să mai scoți din memoria colectivă a popoarelor anumite fapte și, mai ales, interpretări. Evenimentele din 1989 au dus la îndepărtarea unui regim totalitar ce folosise Istoria drept instrument al controlării creierelor și savanții au decis că ar fi timpul să se treacă la o muncă titanică de corectare a ceea ce a fost falsificat timp de aproape o jumătate de veac.

Se reinterpretează toate evenimentele din trecutul național pentru a elimina inserțiile ideologice și amplificările naționaliste. Nici participarea României la Primul Război Mondial nu putea să scape din vizorul specialiștilor și se consideră astăzi că trupele române n-au făcut fapte prea deosebite pentru a modifica evoluția evenimentelor spre victoria Antantei.

Astfel, istoricul Lucian Boia spune că deschiderea noului front a costat Germania numai câteva divizii luate din toate sectoarele, inclusiv de pe celebrul Front de Vest. Oare să fie chiar așa de simplă analiza militară pentru un om ce stă la un birou și scrie orice pe o coală de hârtie?

Se știe că hârtia acceptă toate tezele oamenilor și le păstrează răbdătoare. Germania a vrut să dea mat României, dar rezultatul a fost exact contrariul. A sosit la Sibiu Corpul Alpin bavarez și această unitate de elită a pierdut timpul pe Valea Oltului în loc să fie la Verdun pentru spargerea apărării franceze pe direcția Parisului, regiune unde se aflau uriașe fabrici de armament. Se știe că în război timpul se măsoară altfel ca-n timp de pace și o trupă se poate consolida în teren în doar câteva minute.

Grav este că germanii și aliații lor au mutat și artileria grea, ceea ce a dus la scăderea puterii de luptă în alte sectoare. Numai Armata a IX-a germană avea 147,5 baterii de artilerie, din care 32,5 grele. Se mai adăugau și zece companii de aruncătoare de mine, bombele acestora fiind foarte periculoase prin cantitatea mare de explozibil conținută. Erau coșmarul infanteristului inamic.

Nici Viena nu putea să lase totul în seama aliatului generos. Armata I-a austro-ungară a început să crească și avea 56 de batalioane și 67 de baterii de artilerie, cu mult peste ce era la începerea ostilităților. Forța tunurilor era amplificată de cele opt companii de aruncătoare de mine, arme ce nu existau când românii au trecut munții și acestea veneau de undeva. Dacă erau în Ardeal, înseamnă că nu mai erau în fața aliaților din Antanta.

Mai existau și 65 de escadroane de cavalerie. Se poate spune că războiul modern de tranșee a eliminat din ecuație trupele mobile, prea vizibile și expuse tirului mitralierelor, dar ambele tabere au sperat că poate vor realiza spărtura prin care să se infiltreze rapid în adâncimea teritoriului inamic. Sosirea unor astfel de forțe pe frontul românesc avea semnificația clară că

Berlinul a decis să dea lovitura împotriva unui dușman definit drept slab și că a renunțat la operațiuni de anvergură în alte sectoare. Armata a IX-a germană avea la dispoziție alte 77,5 escadroane și apoi a mai sosit până la 14 octombrie 1916 și Divizia 7-a cavalerie cu 24 de escadroane și trei baterii călărețe. Se făcea totul pentru scoaterea din luptă a României și pentru scurtarea frontului. Nu erau uitate nici resursele materiale oferite de un teritoriu încă nejefuit de armate agresive.

În timp ce germanii se jucau mortal prin România, Antanta putea liniștită să producă imense cantități de armament și să obțină superioritate numerică decisivă. Erau concepute și intrau în producție de serie armele victoriei, noi tipuri de avioane, tancuri, tunuri și gaze toxice.

Este interesant că Berlinul a fost obligat și din cauza trimiterii de trupe în România să organizeze o retragere masivă în 1917 pe Frontul de Vest spre Linia Hindenburg, Operațiunea Alberich fiind un succes tactic. Dacă analizăm evoluția ulterioară a evenimentelor militare din Occident, constatăm că această repliere pentru economisirea forțelor a dus la mărirea distanțelor ce vor fi parcurse de diviziile de infanterie în ofensiva din 1918 și timpul n-a iertat.

Se poate minimiza orice în această lume, dar are rost să nimicim și adevărul despre propriul popor?

Bibliografie minimală

România în Războiul Mondial, vol. I, partea I-a, Imprimeria Națională, București, 1940.
Boia, Lucian, Primul Război Mondial Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Humanitas, București, 2014.
Torrey, Glenn, România în Primul Război Mondial, Meteor Publishing, București, 2014.