Au fost cavalerii templieri un cult secret? Adevărul incomod: de ce acuzațiile de satanism nu se susțin
Cavalerii templieri se numără printre cele mai fascinante și controversate ordine militare ale Evului Mediu, unind idealurile monahale cu rigorile războiului într-o instituție care a modelat profund istoria Europei și a Orientului Apropiat. Născuți în contextul cruciadelor, templierii au fost în același timp războinici, călugări și administratori ai unor vaste rețele economice, iar ascensiunea lor rapidă a fost urmată de o prăbușire la fel de dramatică. Între realitate documentată și mit, figura cavalerului templier continuă să alimenteze cercetarea istorică, dar și imaginația colectivă.
De aceea unii considera ca acest ordin religios ar fi fost mai degraba un fel de cult secret. Cu riscul de a părea excesiv de literal, merită poate să afirmăm un lucru evident: un cult satanic secret presupune, înainte de toate… secretul.
Însă templierii nu au fost niciodată un ordin închis, izolat și rupt de societate. Chiar și atunci când martori terți îi acuzau pe templieri de caracter secret, contextul depozițiilor lor arată adesea că ordinul era bine integrat în majoritatea nivelurilor societății. Mărturiile demonstrează că persoane din afara ordinului erau invitate în mod regulat în casele și capelele templiere, iar frații discutau, schimbau bârfe sau făceau afaceri asemenea altor bărbați din aceeași clasă socială.
Declarațiile din timpul proceselor arată că, departe de a fi secreți, templierii mențineau legături strânse cu restul societății și duceau o viață mult mai sociabilă decât ne-am aștepta de la niște călugări, dupa cum arata turismistoric.ro
Chiar și astăzi, siturile templiere din Marea Britanie sunt străbătute de drumuri publice, adesea trasee foarte vechi – ceea ce arată clar că acestea nu erau locuri izolate sau ascunse. Din mărturiile proceselor și din documente juridice ulterioare știm că persoane din afara ordinului, precum membri ai comunității locale sau servitori, puteau participa la slujbe la New Temple, iar prin incintă exista un drum public care cobora până la fluviul Tamisa.
Acest drum, despre care se spunea că exista „din timpuri imemoriale”, nu era folosit doar de pietoni, ci și pentru transportul mărfurilor „cu care, cai sau alte mijloace”. Este evident că până și cel mai sigur și mai privat loc deținut de ordin – sediul lor din Marea Britanie – avea, în fapt, un drum public care îl traversa. Nivelul ridicat de acces public este confirmat și de alte dovezi prezentate la procese. O declarație referitoare la comanderia templieră din Sandford, de exemplu, arată că persoanele din afara ordinului aveau acces la capela templieră, fiind excluse doar cu ocazia unor evenimente speciale. Poate și mai surprinzător este faptul că există dovezi conform cărora, uneori, persoane din afara ordinului erau chiar admise la ședințe complete de capitlu, inclusiv la întruniri din Londra, la New Temple, și din Paris.
Un alt aspect incriminator legat de presupusul caracter clandestin al ordinului a fost acuzația că admiterea în rândurile templierilor se făcea în secret – deoarece se imagina că acesta era momentul în care voluntarii, plini de evlavie și entuziasm, erau inițiați în ideea că ordinul era doar o fațadă pentru cultul satanic.
Biserica Temple din Londra
Acuzația este absurdă din mai multe motive. Dovezile sugerează exact opusul: ceremoniile de admitere par să fi fost sărbători de familie, nu ritualuri oculte sinistre. În Marea Britanie, admiterea în ordin lua forma unei slujbe inițiale desfășurate într-un spațiu public, la care participau prietenii și familia candidatului, urmată de depunerea jurămintelor într-o ceremonie mai restrânsă, în capela alăturată – probabil încheiată cu celebrarea și despărțirea de cei dragi.
Este semnificativ faptul că responsabilitatea închiderii ușilor capelei pentru a doua parte („secretă”) a ceremoniei revenea unui oficial numit claviger (literal, „purtătorul de chei”). Însă știm că nici măcar acesta nu era neapărat membru al ordinului. Un fost deținător al funcției, Hugh din Tadcaster, menționează explicit că a ocupat acest rol înainte de a deveni cavaler templier. La comanderia templieră din Faxfleet, de pildă, un frate local a explicat că el și alte persoane (probabil membri mândri ai familiilor inițiaților) așteptau în sala alăturată capelei în timpul admiterii, înainte de a intra cu toții pentru a celebra liturghia. Aceste ceremonii erau ocazii festive, nu introduceri întunecate într-o lume a ereziei șocante și a satanismului.
Eretici și adoratori ai Satanei?
Cele mai spectaculoase acuzații aduse templierilor – și unul dintre motivele pentru care continuă să fie centrali în lumea extrem de competitivă a teoriilor conspirației moderne – au fost cele potrivit cărora, în loc să fie călugări curajoși și ortodocși, ar fi fost adoratori ai diavolului și eretici de cea mai șocantă speță.