Au existat femei samurai în Japonia medievală?

Samuraii din Japonia sunt renumiți pentru faptul că erau războinici pricepuți care urmau un cod al onoarei. În cultura populară și în muzee, samuraii sunt adesea reprezentați ca fiind bărbați, ceea ce ridică o întrebare: au existat și femei samurai?

Femei samurai au existat și există unele dovezi că au luptat în bătălii, au declarat mai mulți experți pentru Live Science. Totuși, cât de des au luptat este un subiect de dezbatere: unii cercetători spun că era foarte rar, în timp ce alții sugerează că se întâmpla mai frecvent.

„Orice femeie născută în clasa samurailor era o «femeie samurai», chiar dacă nu a folosit niciodată o armă, la fel cum orice bărbat născut în acea clasă era samurai, indiferent cât de slab sau neantrenat era”, a spus Sean O’Reilly, profesor de studii japoneze la Universitatea Internațională Akita, într-un e-mail pentru Live Science.

Nu este clar cât de des femeile samurai participau la lupte. Femeile care luptau sunt uneori numite „onna-musha”, termen care se traduce prin „femei războinice”.

„Trebuie să spun, ca istoric, că onna-musha – războinicele - probabil nu erau nici pe departe atât de frecvente sau importante din punct de vedere militar”, a spus O’Reilly.

Unele dovezi destul de solide privind participarea femeilor samurai la lupte provin din sfârșitul secolului al XIX-lea, aproape de momentul în care clasa samurailor a fost desființată, a scris Diana Wright, fost profesor la Western Washington University, într-un articol din 2001 publicat în revista „War in History”.

La acea vreme, Japonia se afla într-un război civil, în care susținătorii shogunatului Tokugawa (care a condus Japonia aproximativ între 1603 și 1868) se luptau cu cei care doreau răsturnarea acestuia și restituirea unor puteri împăratului. Războiul Boshin, cum este uneori numit, a durat din ianuarie 1868 până în iunie 1869. În timpul acestui război, au existat mai multe cazuri documentate în care samurai femei, care luptau de partea shogunatului, au participat la bătălii.

Forțele shogunatului erau conduse de domeniul Aizu (o administrație regională din nordul Japoniei), iar în timpul asediului capitalei Aizu-Wakamatsu, un grup de samurai femei și-a format propria unitate, cunoscută sub numele de „Joshigun”.

„Deși se crede că unitatea era formată din 20 până la 30 de femei, numele a doar 10 sunt cunoscute”, a scris Wright. O femeie de 22 de ani pe nume Nakano Takeko era liderul neoficial al unității.

Înarmate doar cu săbii și naginata (arme lungi cu lamă curbată, capabile să înțepe și să taie), acestea au luptat într-o bătălie la podul Yanagi împotriva unei forțe echipate cu puști. Se consemnează că Nakano Takeko a ucis cinci sau șase oameni cu naginata înainte de a fi împușcată. În cele din urmă, bătălia s-a încheiat cu înfrângere, iar membrii supraviețuitori ai Joshigun, împreună cu trupele masculine, au fost nevoiți să se retragă într-un castel.

În perioada shogunatului Tokugawa, femeile din clasa samurailor erau obligate să se antreneze în arte marțiale cu naginata pentru a se putea apăra pe ele și familiile lor. Nivelul de pregătire varia, femeile din domeniul Aizu primind de obicei o instruire mai intensă.

Rămășițe ale unor războinice?

Un tumul situat în Numazu, un oraș din centrul Japoniei, ar putea conține rămășițele unor femei samurai care au luptat în bătălii, consideră unii cercetători. Tumulul conține cranii umane, împreună cu alte oseminte, iar o analiză a fost publicată în 1989 în Journal of Anthropology. În tumul s-au găsit craniile a circa 105 persoane. Toți erau adulți tineri la momentul morții, iar aproximativ o treime erau femei. Rămășițele umane datează din secolul al XVI-lea, iar oamenii de știință le-au interpretat ca fiind rămășițele unor persoane ucise în luptă, probabil în bătălia de la Senbonhama (cunoscută și ca bătălia de la Senbon Matsubara), purtată între clanurile Takeda și Hojo.

Acest tumul „indică faptul că femeile aflate la vârsta de luptă au participat și au murit în bătălii din secolul al XVI-lea”, a spus Thomas Conlan, profesor de istorie medievală japoneză la Universitatea Princeton.

Totuși, Karl Friday, profesor emerit de istorie la Universitatea din Georgia, a spus că tumulul trebuie privit cu prudență, deoarece nu putem fi siguri că toate persoanele îngropate acolo au luptat efectiv. Este posibil ca unele să fi fost civili uciși în conflict.

Povești și legende despre samurai femei

Există numeroase povești despre samurai femei care au luptat în bătălii. Poate cea mai cunoscută este Tomoe Gozen, care a trăit la sfârșitul secolului al XII-lea. Legendele spun că a servit un lord numit Minamoto no Yoshinaka și a luptat în războiul Genpei, purtat între clanurile Taira și Minamoto între aproximativ 1180 și 1185.

Una dintre cronici, „Povestea lui Heike”, spune că „ca luptătoare era egală cu o mie de bărbați obișnuiți, pricepută în arme, capabilă să întindă cel mai puternic arc, fie că era călare sau pe jos, mereu pregătită cu sabia să înfrunte orice diavol sau zeu îi ieșea în cale”.

O altă femeie celebră din legende este Ōhōri Tsuruhime, care a trăit aproximativ între 1526 și 1543. Ea a devenit mare preoteasă a altarului Ōyamazumi de pe insula Ōmishima, după ce tatăl și frații ei au fost uciși apărând insula de un daimyo numit Ōuchi Yoshitaka. Deși avea doar 16 ani, a preluat conducerea forțelor de apărare ale insulei și a reușit să o apere. În timpul acestor lupte, ea susținea că a fost ajutată de spiritul (kami) altarului și a fost comparată cu Ioana d’Arc.

O parte din ceea ce se consideră a fi armura lui Tsuruhime există și astăzi și este expusă la altar. Profesorul Thomas Conlan susține că este o armură din secolul al XVI-lea „adaptată anatomiei feminine”.

Totuși, profesorul Karl Friday avertizează că trebuie să fim precauți în interpretarea acestor povești.

„Avem relatări despre războinice precum Tomoe Gozen, Hangaku Gozen, Ōhōri Tsuruhime, Ueno Tsuruhime și altele, dar aceste femei sunt în mare parte semi-legendare - mai ales în ceea ce privește participarea lor la bătălii”, a precizat Friday.

Indiferent de acuratețea poveștilor, războinicele au devenit celebre.

„Mitologizarea femeilor războinice a început în perioada Kamakura și s-a intensificat în perioada Edo, când au apărut numeroase gravuri care le reprezentau ținând naginata”, a spus O’Reilly.

Friday a adăugat că „tocmai faptul că aceste femei au devenit atât de faimoase sugerează cât de rare erau de fapt”.

Tabuuri legate de femei și luptă

Friday consideră că era foarte rar ca samurai femei să participe la bătălii, deoarece acest lucru era considerat tabu.

„Un ghid de conduită militară din familia Hōjō interzicea, printre altele, împărțirea locuinței cu femei înainte de luptă, contactul femeilor însărcinate sau recent devenite mame cu armele războinicilor, călătoria cu femei spre câmpul de luptă și chiar ca femeile să privească spatele ofițerilor care plecau în campanie”, a spus Friday.

„Concluzia este că, deși aproape sigur au existat câteva cazuri de femei care au participat la bătălii japoneze între secolele VIII și XVI, nu există dovezi solide că războinicele erau mai comune în Japonia decât în Franța medievală sau în Sparta antică, cu atât mai puțin că acest lucru era o practică obișnuită”, subliniază Friday.

_{Foto sus: Femei luptând împotriva armatei imperiale japoneze în timpul rebeliunii Satsuma, din anul 1877. Pictură de Tsukioka Yoshitoshi (© Wikimedia Commons)}