Atentate ciudate asupra dr. Petru Groza

Susţinãtor al politicii Moscovei în România, Petru Groza nu era simpatizat în cercurile politice şi nici de populaţia care murea de foame. Mãsurile de sovietizare îngrijorau lumea satului, dar conducãtorul trebuia sã dovedeascã lumii occidentale cã se respectã valorile democraţiei şi dictatorul Stalin se ţine de cuvânt.

Cum americanii au cerut alegeri libere, autoritãţile de la Bucureşti s-au grãbit sã le ofere un spectacol în stil sovietic, dar cu partide politice de decor[1]. Pe fondul luptelor electorale s-au produs douã incidente nesemnificative prin gravitate, dar pe care autoritãţile le-au umflat pentru a putea justifica represiunile ulterioare. Primul incident s-a produs în noaptea de 9 spre 10 iunie 1946. Trenul în care se afla Petru Groza a fost atacat cu pietre pe traseul Pârvu-Piatra Olt (gara Pârvu se află astăzi pe teritoriul comunei Bradu, judeţul Argeş). Ciudatele arme au reuşit sã spargã un geam, iar autorii au fost cãutaţi fãrã rezultat. Incidentul a fost pus pe seama reacţiunii, dar a fost mai mult gestul unor persoane puse pe glume.

Astfel de evenimente s-au produs şi se produc în continuare pe cãile ferate din România. Al doilea incident s-a produs în noaptea de 13 spre 14 iunie 1946 în apropiere de staţia Peretu (judeţul Teleorman, în apropiere de Roşiori de Vede). S-au tras câteva focuri de armã fãrã rezultate semnificative2. Trebuie sã se constate cã presupuşii atentatori erau lipsiţi de orice imaginaţie şi alegeau drept ţintã trenuri în mişcare cu o probabilitate de reuşitã extrem de redusã. Cum linia feratã nu era atent supravegheatã, ceea ce recunosc şi jandarmii, se putea recurge la desfacerea unor şine sau slabirea unor buloane pentru a provoca o deraiere. De aceea considerãm cã au fost simple provocãri pentru a se trece la întãrirea pazei şi apoi la arestarea adversarilor politici.

Sã nu uitãm cã în Rusia sovietică serviciile secrete au regizat împotriva lui Lenin acţiunea în care Fania Kaplan a fost împinsã în prim-plan şi apoi au avut motive sã intensifice teroarea. Pentru a-şi demonstra utilitatea, ofiţerii serviciilor secrete sovietice au arestat, torturat şi ucis cetãţeni cu numele de Kaplan, un nume obişnuit în civilizaţia turcã unde are sensul de tigru, viteaz precum marea felinã. Documente mai bogate în informaţii vor aduce poate mai multă lumină în cazul celor două incidente care nu sunt amintite în ultima lucrare despre viaţa celui care a patronat instaurarea perioadei comuniste în istoria României. [1] Se organizau mari mitinguri de adeziune la politica partidului, dar se neglija aprovizionarea cu alimente a populaţiei într-o perioadă în care seceta începea să se facă simţită. 2 AN, DJ Argeş, fond Legiunea de Jandarmi Argeş, dos. 2/1946-1947, f. 45.

Mai multe