Atacurile piraților din secolul al XVII-lea prin ochii unui participant

Capturat în urma atacurilor piraților de pe coasta Islandei, Ólafur Egilsson a reușit să evite să fie vândut ca sclav în nordul Africii, întorcându-se în Europa după un an și scriindu-și memoriile. Aventurile islandezului sunt folosite astăzi de istorici pentru a obține informații cu privire la epoca în care fenomenul pirateriei devenise foarte răspândit. 

Un exemplu de raid pirateresc

În dimineața unei zile de iulie din 1627, locuitorii insulei Heimaey, aflată pe coasta sudică a Islandei, au văzut în larg trei corăbii. Ei primiseră vești potrivit cărora insula urma să fie cotropită de pirați. Speriați, s-au adunat pentru a se apăra în locuințele negustorilor danezi din port (la acea vreme, Islanda era o posesiune a coroanei daneze), unde au rămas toată ziua. Spre înserat, danezii i-au informat că e foarte probabil ca pirații să fie abandonat planul de cucerire a insulei și că cele trei corăbii văzute la orizont făceau parte, de fapt, din sistemul defensiv al insulei. Liniștiți, locuitorii insulei s-au întors la propriile case.

Pirații, însă, nu plecaseră. În următoarea zi, aceleași trei corăbii au transportat pe țărm nu mai puțin de 300 de pirați, care au atacat localnicii și au avansat „cu o viteză amețitoare de-a lungul insulei, asemenea câinilor de vânătoare, urlând precum lupii”. Toate aceste informații au ajuns la noi pentru că unul dintre captivii raidului pirateresc a consemnat experienețele sale în scris. Numele acestui captiv este Ólafur Egilsson, un preot luteran în vârstă de șaizeci de ani.

Itinerariul piraților

Pirații erau corsari „turci” care activau în apropierea coastelor Africii de Nord, într-o perioadă în care astfel de atacuri erau extrem de numeroase. Construindu-și corăbii după model european, acești pirați organizau raiduri nu numai pe coastele Mării Mediterane, ci și în spații geografice mult mai îndepăratate, precum coastele Insulelor Britanice, Insulele Feroe  și Islanda. Scopul acestor raiduri era nu numai de a prăda teritoriile de bogății, ci și de a captura populația locală în vedere traficului cu sclavi. Există numeroase documente care amintesc de raidurile piraților din secolul al XVII-lea, însă mărturii ale celor care au fost martori la astfel de campanii sunt greu de identificat. În acest sens, memoriile preotului Ólafur Egilsson reprezintă surse foarte valoroase pentru studierea felului în care aceste raiduri au fost trăite de populațiile locale.

Descrierea atacului piraților

Primul atac al piraților este descris în detaliu de Egilsson:„Pirații s-au stabilit pe insulă, luând oamenii din locurile în care îi găseau, fie că erau bătrâni sau tineri, fie femei sau bărbați sau sugari. Ei fugăreau oamenii în casele lor, pe pantele munților, în grote și peșteri, și îi omorau pe toți cei care încercau să se apere. Morții erau aruncați peste tot. Numai câțiva dintre cei mai puternici sau dintre cei care nu aveau nimic de cărat sau cărora nu le păsa de nimeni altcineva, au reușit să nu fie prinși. Eu, împreună cu biata mea soție, am fost printre primii căzuți prizonieri.

Pirații au înconjurat bierica Landakirkja, trăgând asupra ei și atacând-o cu topoare până ce au reușit să o dărâme. Mai întâi, au furat veșmintele și le-au îmbrăcat. Apoi, strâns toți captivii și i-au mânat către casele danezilor. Cei care nu se puteau deplasa pe cât de repede doreau pirații erau bătuți până la moarte și lăsați să zacă în urma mulțimii.

În vârful unui deal, pirații au găsit cinci bărbați, pe care i-au capturat. Acolo, au văzut două fete care au început să fugă. Una dintre fete a reușit să scape de ei și s-a întors la cei bărbați. Unul dintre ei a implorat-o să-l dezlege, ceea ce fata a și făcut. După aceea, bărbații s-au dezlegat unii pe alții și s-au împrăștiat cu repeziciune în toate direcțiile.

În apropierea portului, pirații au lovit peste cap un bărbat care încercase să fugă, omorându-l. Atunci când soția bărbatului a văzut acest lucru, ea s-a aruncat peste corpul celui ucis, țipând. Pirații au apucat-o de picioare și au târât-o de pe cadavru, astfel încât rochia acesteia i s-a ridicat până la gât. Ei au tăiat apoi corpul bărbatului în bucățele mici, ca și când ar fi fost un animal. După aceeea, au dus-o pe femeie în casele danezilor și au alăturat-o celorlalți prizonieri.

S-au apucat, apoi, să dea foc caselor. Într-una din ele era o femeie care nu putea merge, pe care pirații au prins-o cu ușurință. Au aruncat-o foc, împreună cu copilul în vârstă de doi ani. Când mama și copilul au început să urle de durere, turcii păcătoși i-au împuns cu sulițele, împingându-i înapoi spre flăcări.”

Pirații prin optica unui prizonier

Aceste pasaje ne oferă un tablou dramatic al atacurilor corsarilor și al cruzimii și agresivității acestora. Aceste raiduri, însă, nu sunt în amintirile preotului luteran doar exemple de acțiuni brutale, iar pirații nu au fost doar bestii inumane. Memorii lui Ólafur Egilsson nu sunt, în acest sens, doar atestări ale violenței raidurilor piraților. El a încercat să readea cât mai fidel (am putea spune, aproape obiectiv) obiceiurile și trăsăturile piraților:„Unii dintre ei nu au origine turcă, ci sunt creștini care și-au abandonat credințele. Ei se îmbracă precum turcii și sunt de departe cei mai violenți și mai cruzi față de alți creștini. Sincer, turcii ca popor nu arată de parcă ar fi vicleni. Mai degrabă, ei sunt tăcuți și cumpărați – dacă e posibil să-i descriu astfel. Și pentru ca tu, cinstite cititor, să cunoști adevărul, trebuie să spun că după ce populația capturată de pe insulă a fost îmbarcată pe corăbii, pirații s-au purtat decent cu ei, aș putea spune frumos când vine vorba de copii, însă acest lucru nu înfrumusețează cele deja povestite.”

Evenimentul istoric și viețile participanților

Avem tendința de cele mai multe ori să gândim istoria ca un agregat de evenimente, ca o colecție de date și de cifre. Într-o anumită măsură, acest lucru este inevitabil. De exemplu, cercetătorii au estimat că între începutul secolului al XVI-lea și sfârșitul secolului al XVIII-lea, nu mai puțin de un milion și jumătate de europeni au fost capturați și vânduți ca sclavi în nordul Africii de către pirați. Însă aceste evenimente realizate pe scară largă sunt compuse din vieți individuale, iar surse primare ca memoriile lui Ólafur Egilsson dau istoriei o „față umană”.

Preotul Egilsson, împreună cu soția sa și cu fiul în vârstă de 11 ani, au fost transportați, alături de alți 400 de prizonieri islandezi, în nordul Africii, unde au fost vânduți ca sclavi. Urmează descrierea acestui episod de către participant, care s-a petrecut în piața centrală din Alger:„Piața era localizată în apropierea reședinței regelui local (dacă îl pot numi astfel), pentru ca acesta să ajungă cât mai repede la sclavi. Legea după care sclavii erau împărțiți era după cum urmează:căpitanul vasului își alegea oricare doi captivi. Regele alegea fiecare al optulea bărbat, fiecare a opta femeie și fiecare al optulea copil. După ce și i-a ales pe aceștia, cei care rămâneau erau împărțiți în două grupuri – unul destinat proprietarilor vasului și unul echipajului. Noi, bieții islandezi, am fost aduși în piață în grupuri de câte 30. Turcii păzeau fiecare grup din față și din spate și ne numărau pe tot parcursul drumului, pentru că localnicii obișnuiau să fure prizonieri dacă li se oferea această ocazie.

Odată ajunși în piață, am fost așezați în cerc, iar mâinile și fețele fiecăruia au fost inspectate. Apoi, regele a ales pe cine a vrut (după regula pe care am amintit-o). Primul ales dintre băieți a fost chiar bietul meu fiu de 11 ani, pe care nu îl voi uita niciodată.”

Episodul descris arată că un eveniment izolat din istorie are consecințe dramatice asupra vieților participanților. Nu există informații cu privire la viața acestui băiat, însă episodul relatat de preotul luteran a permis scoaterea din anonimatul istoric al acestui unic destin.

Eliberarea

În Alger, preotul Egilsson va reuși să negocieze cu capturatorii săi, fiind eliberat și întorcându-se pe continentul european. Ajuns în Danemarca, el va cere regelui Christian al IV-lea (1577-1648) să-i răscumpere pe ceilalți islandezi capturați. Desfășurarea Războiului de Treizeci de Ani secătuise vistieria daneză, însă, iar soția preotului va fi eliberată abia peste un deceniu, împreună cu alți 35 de islandezi. Cei doi vor apuca să trăiască împreună doar câțiva ani, înainte ca preotul să moară.  

Sursa:

BBC History Magazine,  Vol. 12, Nr. 2, februarie 2011