Aspecte ale vieţii economice din provincia Scythia
Volumul pe care ne am dori sã îl prezentãm succint în rândurile de mai jos a fost publicat în seria Bibliotheca Thracologica, o serie care cuprinde lucrări tratând subiecte ce ţin de arheologia pre-şi protoistorică şi reprezintă forma pregătită pentru publicare a tezei de doctorat a autorului.
În ceea ce priveşte structura cărţii, aceasta este următoarea:Cuvânt înainte(p. 9-11);Capitolul I. Introducere(p.13-15);Capitolul II. Consideraţii privind producţia ceramicii romane(p.17-28) şi Modalităţile de producţie a ceramicii romane în provincia Scythia(p. 29-35);Capitolul III. Evoluţia ceramicii din provincia Scythia în secolele IV-VI. Consideraţii tipologice şi cronologice(p. 37-143);Capitolul IV. Consideraţii privind centrele de producţie a ceramicii locale(p. 145-147);Capitolul V. Centrele de producţie din Marea Neagră şi Mediterană şi relaţiile lor cu provincial Scythia(p. 149-156);Capitolul VI. Relaţiile economice ale provinciei Scythia cu centrele ceramice din interiorul şi exteriorul Imperiului(p.157-162);Capitolul VII. Concluzii(p.163-177);Bibliografie(p.179-197);Graficele analizelor statistice(p.199-201);Rezumatîn limba engleză (p. 203-263);Lista planşelorîn limba engleză (p.265-270);Planşe(p. 271-333).
Scopul cu care a fost elaboratã lucrarea, exprimat încă din primele rânduri (p. 9), este acela de a oferi, pornind de la ceramica descoperitã în sãpãturile arheologice, o imagine generală a evoluţiei vieţii economice din provincia Scythia. Autorul concepe lucrarea ca pe o ocazie de a completa literatura de specialitate cu o perspectivã nouã, întrcât pânã acum s-au studiat doar formele şi decorul ceramicii. Se încearcã reliefarea principaelor tendinte comerciale ale epocii pe baza analizelor întreprinse asupra veselei de la Topraichioi şi Murighiol. Totodatã autorul lanseazã generaţiei următoare de cercetători de a continua şi îmbunătăţi nivelul cunoştinţelor legate de acest subiect.
În Introducereautorul se axeazã pe schimbările care au survenit în ultimele decenii în viziunea asupra importanţei ceramicii şi studierii ei, de la accentul asupra motivelor decorative în cadrul istoriei artei şi întocmirea tipologiilor pe baza unor criterii greu de mânuit cum ar fi culoarea vasului, textura pastei, lucrul la mână sau la roată, care oferã doar date asupra gradului de dezvoltare tehnicã, la o perspectivã modernă în care criteriul funcţional primează în ordonarea materialului ceramic. Criteriul funcţionalitãţii este acela care de fapt determinã forma, textura şi uneori decorul, urmând aceastã idee propusã şi de Hilgers sau Petrikovits avem ocazia de a obţine informaţii preţioase legate de nivelul social, gradul de culturã sau relaţiile economice ale populaţiilor antice. Lucrarea lui A. Opaiţ se înscrie în tendinţele generale ale cercetării actuale prin modul de abordare a materialului ceramic, iar viziunea economică este influenţată de principiile analizei economice ale „Noii Ortodoxii”, care ne propune o conexiune între ceramologie şi etnografie sau antropologie economicã pentru crearea unor modele care sã explice modul de producere şi de schimb a ceramicii romane.
Capitolul al II-lea, format din două părţi, începe cu Consideraţii privind producţia ceramicii romane(p.17-28) în care sunt prezentate dificultăţile cercetării subiectului, cauzate de lipsa existenţei unor tipologii locale şi analize statistice din care sã rezulte o tipologie generală şi de faptul că nu s-a realizat o cercetare exhaustivă a complexelor meşteşugăreşti, care sã se ocupe de tot complexul meşteşugãresc. În ceea ce priveşte tehnologia ceramicii romane autorul distinge cinci faze, în general acceptate de specialişti, în producţia acesteia:sãparea pentru obţinerea materiei prime, prepararea, formarea, uscarea şi arderea. Nefiind disponibilă o tipologie a cuptoarelor de ars vesela ceramică pentru Dobrogea, autorul, din raţiuni de utilitate, reia tipologia elaborată de A. Rădulescu pentru cuptoarele utilizate pentru materialele de construcţie (date fiind elementele comune), cuprinzând patru tipuri de cuptoare, pe care le descrie amãnunţit.
În partea a doua a capitolului, privind Modalităţile de producţie a ceramicii romane în provincia Scythia, (p. 29-35) aplicând modelul recent introdus de Peacock, care cuprinde opt modalităţi de producţie, autorul indentifică existenţa în provincia Scythia a şase dintre aceste modalităţi:producţia gospodărească, industria gospodărească, atelierul individual, nuclee de ateliere, producţia domenială şi producţia ceramică a organizaţiilor oficiale, în timp ce modalităţi de producţie mai complexe cum ar fi manufactura sau factoria nu sunt reprezentate în descoperiri. Toate modalitãţile sunt descrise şi explicitate.
Capitolul al III-lea tratează Evoluţia ceramicii din provincia Scythia în secolele IV-VI. Consideraţii tipologice şi cronologice.(p. 37-143). Acest capitol ocupă cel mai mare spaţiu în economia lucrării şi se bazează pe tipologiile stabilite pentru siturile de la Topraichioi-Babadag şi Murighiol (Independenţa), care sunt comparate pentru a diferenţia producţiile locale de importuri. Vasele sunt împărţite în funcţie de criteriul funcţional în cinci categorii ceramice principale:recipiente de conservare, recipiente de transport, vesela de bucătărie, vesela de băut şi vesela pentru servitul mesei, autorul oferindu-ne şi informaţii legate de istoricul cercetărilor şi o bogată bibliografie asupra problematicii tipologice.
În urma acestei ordonãri riguroase şi analize extrem de amãnunţite a materialului ceramic (ceşti, amfore, pahare, tigãi, farfurii, cãni, cratiţe etc.), capitolele următoare realizeazã legătura între acesta şi diverse centre de producţie, atât din interiorul provinciei cât şi din afara ei. Astfel, capitolul al IV-lea cuprinde Consideraţii privind centrele de producţie a ceramicii locale.(p.145-147), cărora le revine rolul principal în producţia de veselă de bucătărie (oale), veselă de băut şi un rol mai puţin important în producţia veselei de masă. Vasele de conservare sunt şi ele de amintit:dolia, amforele de masã şi oalele de depozitare. Produsele analizate atestã nivelul tehnic ridicat atins de olarii locali, grupaţi de cele mai multe ori în nuclee de ateliere, aflate la periferia centrelor urbane sau rurale. Centrele locale au acoperit mare parte din nevoi, importul fiind necesar doar în cazul anumitor produse de lux, destinate celor bogaţi. Pe baza rezultatelor statistice obţinute pentru ceramica de la Topraichioi autorul indicã relaţia dintre producţia ceramicii şi contextul istoric, constatând o scădere treptatã a prezenţei produselor în perioada cuprinsă între ultimul sfert al secolului al IV-lea şi jumătatea secolului al V-lea, perioadă dificilă pentru întreaga provincie.
Capitolul al V-lea furnizeazã informaţii despre Centrele de producţie din Marea Neagră şi Mediterană şi relaţiile lor cu provincia Scythia(p. 149-156). Este vorba despre centrele pontice, centrele est-mediteraneene şi centrele vest-mediteraneene (în această categorie intră produsele nord africane şi spaniole care probabil ajung în aceeaşi conjunctură pe piaţa provinciei Scythia). Aşadar, centrele pontice sunt prezente în provincie prin amfore şi veselă de masă, mai ales în secolul al IV-lea şi prima jumătate a secolului următor, cercetãrile recente stabilind şi evoluţia morfologicã şi cronologicã a anumitor tipuri de amfore. Centrele est-mediteraneene au dominat piaţa provinciei de-a lungul secolelor IV-VI în toate categoriile ceramice:amfore, veselă de masă şi de bucătărie, în proporţii care au variat de-a lungul timpului, cele mai importante fiind amforele, unele de tipuri deosebite, pe care autorul le menţioneazã. În ceea ce priveşte produsele nord africane şi spaniole, deşi nu sunt reprezentate prin cantităţi impresionante, ele sunt importante prin varietatea tipologicã şi epoca în care apar, fiind o prezenţă constantă în Scythia în perioada 425-525, în general cuprinzând produse de calitate şi scumpe, destinate păturilor înstărite.
Capitolul următor propune o analiză privind Relaţiile economice ale provinciei Scythia cu centrele ceramice din interiorul şi exteriorul Imperiului(p. 157-162) din perspectiva modernă a utilizării surselor arheologice în studierea economiei antice, în înţelegerea evoluţiei sociale. Arheologii apeleazã la sociologie, antropologie sau etnografie pentru a rãspunde cu cât mai multã acurateţe întrebãrilor adresate de cãtre istorici (viziunea „noii ortodoxii” reprezentatã de M. Finley sau A.H.M. Jones). Astfel, arheologul, care contribuie prin studiul artefactelor şi la studiul comerţului, poate sesiza care erau tendinţele comerciale, principalele axe de comerţ, poate aborda atât aspecte ale civilizaţiei materiale (tehnologie, economie, monedă), cât şi aspecte spirituale (relaţii sociale, religie, obiceiuri). Este iarãsi subliniatã importanţa „noii ortodoxii”, care contribuie printr-o teorie inovatoare, care spune cã în economiile preindustriale distribuirea cãtre consumator nu se efectua doar prin intermediul comerţului, ci şi prin taxe şi perceperea de arende in naturã, redistribuite altor categorii sociale. Autorul recunoaşte cã o analizã în stadiul actual de cercetare este dificilã, cu toate acestea studiul ceramologic din Scythia întreprins reuşeşte sã puncteze câteva aspecte ale comerţului în regiune.
În capitolul Concluzii(p.163-177) autorul oferã informaţii referitoare la comerţul provinciei Scythia atât cu centre economice din cadrul Imperiului, cât şi din afara lui, comerţ ce cuprindea două categorii de produse:bunuri de subzistenţă, transportate în acele amfore întâlnite cel mai des în descoperiri şi bunuri de lux, gãsite în amfore mai puţin numeroase (preţul transportului pentru acestea fiind subsidiat de valoarea bunurilor de subzistenţă). Scara la care se realiza comerţul pare să fi fost extrem de largă, iar în ceea ce priveşte natura acestuia dovezile atestă existenţa celor trei tipuri principale de schimburi economice:reciprocitate (în situaţii speciale, ca de exemplu foametea şi pus pe seama intervenţiei episcopale), redistribuţie (larg răspândită, pentru cã avem de-a face cu o provincie de frontierã şi soldaţii trebuiau hrãniţi şi echipaţi de autoritatea centralã) şi marketing (calea pe care au sosit cel mai probabil amforele produse in centrele vest-mediteraneene). La finele prezentãrii laborioase a ceramicii romano-bizantine din Dobrogea autorul subliniazã extrema varietate a tipurilor de amfore, care atestã prezenţa numeroaselor centre de producţie, precum şi grija autoritãţilor imperiale de a aproviziona mai ales cu produse de subzistenţã, dar şi de lux, porvincia de frontierã extrem de importantã în apãrarea graniţei de nord şi a capitalei imperiale. Dupã cum aratã şi statisticile, imperiul reuşeşte sã aprovizioneze şi sã susţinã armata de frontierã pânã la cãderea graniţei. De asemenea se puncteazã cã odatã ce vor exista analize diacronice ale tipurilor ceramice, dar şi statistici cantitative care sã completeze tabloul importurilor, vita economicã din provincie va fi mai bine înţeleasã.
În încheiere autorul furnizeazã o vastă listă bibliografică (p.179-197), precum şi şase grafice ale analizelor statistice (p. 199-201), rezumatul în limba engleză (p. 203-263) şi în aceeaşi limbă o listă a figurilor (p. 265-270). Ilustraţia cuprinde 62 de planşe şi o hartă a siturilor dobrogene importante (p. 271-333).
Varianta în limba engleză[1]nu reprezintă o traducere efectivă a volumului publicat în 1996, dar în aceasta se regăsesc totuşi informaţii esenţiale. O recenzie a acestui volum în limba engleză a fost realizată de Dorel Paraschiv[2], recenzie ce sintetizează principalele idei cuprinse în volum şi îl recomandă ca instrument util specialiştilor preocupaţi de ceramica romano-bizantină, dar lipseşte o analiză a informaţiilor, o discuţie asupra eventualelor probleme.
Volumul publicat în seria Bibliotheca Thracologica reprezintã subiectul unei recenzii realizate de Ioan I. C. Opriş[3]. Recenzia cuprinde o analiză a volumului evidenţiind aspectele pozitive, ridicând intrebări acolo unde lipseşte claritatea explicaţiei, completând cu sugestii constructive. Lãsând la o parte unele aspecte minore legate de tratamentul inegal al veselei pentru servitul mesei, sau de chestiuni privind vesela de bucătărie aparţinând populaţiilor migratoare (unde părerile sunt impărţite), recenzia este una destul de favorabilă, fiind apreciate concepţia inovatoare, pe linia „noii ortodoxii”, maniera critică şi scrupuloasã de abordare a materialului ceramic, bibliografia generoasã. Demersul întreprins de A. Opaiţ este lãudabil, constituind un prim pas, sau chiar un manual ce trateazã riguros ceramica romanã târzie şi paleobizantinã din Scythia, demers care meritã valorificat şi îmbogăţit de cercetarea viitoare.
[1]A. Opaiţ, Local and Imported Ceramics in the Roman Province of Scythia (4th – 6th centuries AD). Aspects of Economic Life in the Province of Scythia), BAR International Series 1274, 2004.
[2]D. Paraschiv recenzie la A. Opaiţ, Local and Imported Ceramics in the Roman Province of Scythia (4th – 6th centuries AD). Aspects of Economic Life in the Province of Scythia), BAR International Series 1274, 2004, în Pontica, 39, 2006, p. 464-467.
[3]Ioan I. C. Opriş recenzie la A. Opaiţ, Aspecte ale vieţii economice din provincia Scythia (secolele IV-VI p.Ch.).Producţia ceramicii locale şi de import/Economical Life’s Aspects in the Scythia Minor Province, IVth– VIthc. A.D. The Local and Import Ceramics Production, Bibliotheca Thracologica XVI, Bucureşti, 1996, în Thraco-Dacica XVIII, 1997, p. 253–257.