Ascultatul radioului, o crimã

Acum 70 de ani Gestapo-ul îl aresteazã pe Walter Klingenbeck. Întrucât tânãrul ascultã emisiuni de peste hotare la radio, împreunã cu prietenii sãi, complotând împotriva regimului nazist, este executat. Sfârşitul sãu se desfãşoarã rapid. Execuţia, care conform autoritãţilor statale decurge fãrã probleme, se petrece de la pãrãsirea celulei în decurs de un minut şi patru secunde.Walter Klingenbeck moare la 19 ani, în dupã-amiaza zilei de 5 august 1943 în închisoarea de la München-Stadelheim, doar pentru cã îşi petrecea timpul ascultând posturi de radio strãine care promovau rezistenţa în faţa regimului criminal.

A asculta posturi non-germane reprezintã în cel de-al treilea Reich o crimã care putea sã ducã lejer la internarea în lagãrul de concentrare. Iar cine rãspândea ştiri auzite la diverse emisiuni putea sã sfârşeascã mult mai rãu, în conformitate cu ”Dispoziţiile şi mãsurile extraordinare privind ascultatul radioului”. În ciuda ameninţãrilor perpetue şi propagandei masive împotriva împotriva ascultatului clandestin, milioane de germani ascultã pe furiş BBC sau alte programe, pentru a se informa în legãturã cu situaţia rãzboiului. Dar puţini, ce-I drept, merg atât de departe ca inculpatul Walter Klingenbeck. Ce îl împinge pe tânãr la o rezistenţã atât de încrâncenatã, exact în momentul apogeului naţional-socialismului, când germanii stãpânesc aproape toatã Europa?

Walter Klingebeck, nãscut în 1924 München, este membru al comunitãţii St. Ludwig, pânã ce aceasta, ca multe altele, este dizolvatã în 1936 şi tinerii sunt trimişi în organizaţia tineretului hitlerist. Lupta culturalã împotriva Bisericii catolice îl indigneazã pe tânãrul care, împreunã cu tatãl sãu, un muncitor pensionat, ascultã Radio Vatican, atâta vreme cât nu este interzis. Noul canal de comunicare îl entuziasmeazã pe Klingenbeck, care se înscrie la un curs de operator la firma Rohde &Schwarz. Acolo ii cunoaşte pe Daniel von Recklinghausen, Hans Haberl şi Erwin Eidel Gleichgesinnte. Bãieţii încep sã se întâlneascã în camera lui Haberl sau în locuinţa lui Klingenbeck din primãvara lui 1941, ca sã asculte clandestin emisiuni. Posturi precum "Gustav Siegfried 1" relateazã despre rãzboi, dar rãspândesc în acelaşi timp zvonuri şi informaţii eronate. Ştiri despre prãbuşiri manipulate, despre aventuri de-ale lui Joseph Goebbels, despre orgii ale ofiţerilor sunt de asemenea preluate ca relatãri de pe front.

Naivitatea îl condamnã

În august 1941, pe când Wehrmacht-ul înainteazã cu hotãrâre în inima Uniunii Sovietice, Klingenbeck şi prientenii sãi nu se mai mulţumesc doar sã asculte nişte ştiri. BBC-ul recomandã ascultãtorilor germani sã împrãştie litera ”V” de la Victory, ca simbol al proximei înfrângeri a NS-ului. Având la dispoziţie o gãleatã cu vopsea neagrã, Klingenbeck şi von Recklinghausen colindã în noapte, pictând litera ”V” pe 40 de case şi placate din cartierul Bogenhausen. Succesul îi motiveazã pe bãieţi. Klingenbeck plãnuieşte sã lanseze în aer foi voalante, cu ajutorul unui mic avion, pe care sã scrie ”Hitler nu poate câştiga acest rãzboi, poate cel mult sã-l prelungeascã”. Planul îndrãzneţ este sortit eşecului, dar asta nu îi descurajeazã pe Klingenbeck şi pe prietenii sãi. Tinerii pasionaţi de tehnicã îşi construiesc o staţie radio, prin care transmit ştiri pe frecvenţã joasã şi medie. Emiţãtorul clandestin trebuia sã se numeascã "Radio Rotterdam", în memoria atacului pustiitor al flotei aeriene germane asupra oraşului olandez. Dar dupã primele transmisiuni iniţiativa devine pieirea tinerilor.

Nu capacitatea de a adulmeca a Gestapo-ului le vine de hac, ci propria naivitate a lui Klingenbeck. ”Nu ar trebui sã mai fie atât de încrezut, ci ar trebui mai degrabã sã se gândeascã la retragerea sa glorioasã”, îi comenteazã el Clarei Dietmeyer, femeie de afaceri, partenerã cu Führerul, alocuţiunea lui Hitler din iarna lui 1941/42. Fãrã prea multã luare de seamnã acesta îi povesteşte cum a desenat un ”V” pe cazarma SS din Freimann. Dietmeyer îl denunţã la Gestapo, care îl aresteazã pe 26 februarie 1942. La o percheziţie a locuintei poliţia pune sechestru pe staţia radio fabricatã din proprie iniţiativã. O zi mai târziu sunt arestaţi şi Recklinghausen, Haberl şi Eidel inhaftiert.

Dupã un interogatoriu epuizant, pe 24 septembrie 1942 începe procesul împotriva lui Klingenbeck şi a prietenilor sãi. Al doilea senat al Curţii Populare de Justiţie, sub conducerea lui Karl Engert, Il condamnã la moarte pe Klingenbeck, care, în momentul sãvârşirii faptei, este încã minor, la fel ca şi prietenii sãi. Este acuzat de crimã împotriva statului, complotare cu duşmanul, înaltã trãdare, folosirea clandestinã a radioului. Tribunalul constatã cã în momentul elaborãrii planului, conştiinţa naţional-socialistã i-a lipsit cu desãvârşire. Şi von Recklinghausen şi Haberl suferã aceeaşi condamnare. Urmãtoarele 11 luni chinuitoare, in care pãrinţii cer îndurare pentru fiii lor, sunt petrecute în lagãr. Cu trei zile înainte de execuţie pedeapsa pentru prietenii sãi se transformã în mai mulţi ani de închisoare. În scrisoarea lui de adio cãtre Haberl Klingenbeck scrie:”Dragul meu Jonny! Am aflat adineauri de reducerea pedepsei tale. Te felicit! Incercãrile mele au dat greş. Deci trebuie sã accept. Nu face o tragedie din asta. Tu vei fi în viatã. Asta înseamnã deja mult. Eu m-am ocupat de cele sfinte şi sunt împãcat. Dacã vrei sã faci ceva pentru mine, spune de câteva ori ”Tatãl nostru”. Rãmâi cu bine! Walter.

Nu departe de universitate, acolo unde la câteva luni de la arestarea lui Klingebeck fraţii Hans şi Sophie Scholl rãspândesc foile voalante care fac propagandã antinazistã, din 1998 o stradã care îi poartã numele ne aminteşte de tânãrul exponent al mişcrii de rezistenţã.

Sursa:zeit.de