Ansamblul arhitectural ce compune Muzeul Ermitaj

Muzeul de artă Ermitaj, una dintre cele mai celebre construcţii din Sankt-Petersburg a fost întemeiat datorită împărătesei Ecaterina a II-a. În anul 1764, ţarina a poruncit să i se construiască lângă Palatul de iarnă o reşedinţă retrasă, loc în care să poată admira tablourile de artă achiziţionate. Ţarina se retrăgea la Ermitaj pentru a se recreea în compania prietenilor pe care îi supunea unor reguli stranii:atunci când intrau aici, aceştia trebuiau să păstreze liniştea, să nu caşte, să renunţe la sabie, palărie, chiar şi la rang şi dreptul de întâietate.

Ermitajul a fost întemeiat în anul 1764, când Ecaterina cea Mare a cumpărat la Berlin colecţia Gotzkovski-două sute şi cinci de tablouri aparţinând în principal şcolilor olandeză şi falamandă. Ecaterina a II-a este cea care a impus construirea unui refugiu lângă Palatul de iarnă. Clădirea era formată din două părţi unite printr-o grădină suspendată, denumită Ermitaj şi gândită ca un loc pentru destindere şi conversaţie cu prietenii, printre plante exotice, păsări şi diverse animale.

Cunoscutul muzeu de artă este alcătuit din cinci construcţii legate una de alta:Palatul de iarnă, Micul Ermitaj (1771-1787, arhitect J.B. M. Vallen Delamotte), Vechiul Ermitaj (1771-1787, arhitect M. Felten) şi Teatrul Ermitaj. Ansamblul arhitectural are influenţe baroce şi neoclasice, importate din Occident prin intermediul arhitecţilor şi urbaniştilor, în principal italieni, aduşi aici de ţarul Petru cel Mare. În ciuda varietăţii stilistice, aceste construcţii realizează un complex unitar care adăposeşte una dintre cele mai mari colecţii de artă plastică şi decorativă din lume. Muzeul este împărţit în opt mari departamente şi include lucrări dedicate culturilor primitive, lumii antice şi Rusiei, artei Europei occidentale şi numismaticii.

La parter se găseşte artă antică:arta Egiptului Antic, arta Extremului Orient, artă romană şi greacă, precum şi bijuterii şi obiecte misterioase din aur colecţionate de Petru cel Mare. Ţarul era atras în special de obiectele rare, de curiozităţile naturale şi de orice fel de ciudăţenii. La etajul principal, reşedinţa ţarilor pe vremea Imperiului Rus, regăsim picturi şi sculpturi din spaţiul occidental European din secolele XV-XVIII:pictură flamandă, pictură spaniolă şi olandeză, sculptură europeană, arte decorative şi aplicate din Europa medievală, precum şi arme şi armuri europene din secolele al XV-lea şi al XVII-lea. La etajul doi se regăsesc:pictură şi sculptură franceze din secolele XIX-XX, artă chineză şi a Asiei centrale, artă bizantină, artă iraniană şi a Orientului Mijlociu, pictură europeană şi americană între secolele al XIX-lea-al XX-lea, pictură germană şi austriacă, pictură engleză şi pictură rusă între secolele al IX-lea şi al XIX-lea. La etajul al treilea se află celebrii impresionişti şi postimpresionişti din colecţiile Shukin şi Morozov, naţionalizate după Revoluţia bolşevică.

“Sunt doar o lacomă, nu o cunoscătoare”, spunea Ecaterina cea Mare

Iubitoare de artă, ţarina spunea despre sine că nu se pricepe prea mult la pictură, dar îi plăcea să colecţioneze tablouri. Achiziţionarea de tablouri pentru palat a fost continuată în diverse oraşe din străinătate (Dresda, Paris, Roma) din diferite colecţii particulare. Pentru a reuni o colecţie capabilă să rivalizeze cu cele ale suveranilor sau înalţilor demnitari, Ecaterina a II-a i-a împuternicit pe ambasadorii ei să participe la licitaţii în ateliere din toată Europa.

Ţarina avea o relaţie apropiată cu renumitul enciclopedist Denis Diderot şi cu Frédéric-Melchior Grimm. Relaţia Ecaterinei cu Franţa enciclopediştilor va fi o constantă în istoria muzeului, unde regăsim numeroase opere franceze datând din secolele XV până în secolul XX. Cea mai mare colecţie datează din perioada ambasadorului Imperiului Rus la Paris şi apoi la Haga, prinţul Goliţîn. Prinţul a făcut posibilă achiziţia unei colecţii impresionante cum sunt cele ale lui Colbentz din 1769 şi cea a contelul Von Brühl din 1769. Acesta din urmă avea o colecţie numeroasă formată din capodopere aparţinând lui Rembrandt, Rubens, Cranach, Tiepolo şi Bellotto. Cea mai importantă colecţie datează din 1772, când au fost achiziţionate de la bancherul francez Pierre Crozat, pânze aparţinând unor maeştri precum:Rafael, Giorgione, Paolo Veronese, Van Dyck, Tintoretto, Fetti, Rubens sau Rembrandt.

În timpul domniei lui Alexandru I (1777-1825), nepotul Ecaterinei cea Mare, numărul de capodopere din Ermitaj s-a mărit după o pauză din timpul domniei lui Pavel I (1745-1801). În urma victoriei asupra lui Napoleon, Alexandru I a cumpărat de la soția acestuia-Joséphina de Beauharnais, treizeci și opt de pînze care decoraseră reședința imperială Malmaison. Comparativ cu achizițiile anterioare, în secolul al XIX-lea s-a impus o selecție mai riguroasă care să echilibreze disproporțiile dintre diversele colecții. În această perioadă, s-a mărit colecția de pictură spaniolă.

Palatul de iarnă-reşedinţa împăraţilor ruşi

Palatul de iarnă, elementul central al ansamblului cunoscut sub numele de Ermitaj, este un adevărat monument de artă barocă. “Prima casă de iarnă” ridicată de Petru I a fost construită în 1711, pe malul canalului Zomniaia, cea de-a doua pe locul actualului Teatru Ermitaj-ridicată de arhitectul G.I. Mattarnovi. În 1732, Bartolomeo Rastrelli a început construcţia celei de-a treia reşedinţe de iarnă, cu faţadele orientate către Neva şi Piaţa Palatului. O a patra construcţie, temporară, a fost ridicată tot de Rastrelli, în 1755, la intersecţia Bulevardului Nevski cu cheiul râului Mika (a fost demolată în 1762). Cea de-a patra variantă, care s-a păstrat până în zilele noastre, a fost construită între anii 1745 şi 1762 de acelaşi Rastrelli.

Construcţia a fost ridicată în forma unui pătrat închis, prevăzut cu o curte interioară, iar faţadele îndreptate spre Neva, Amiralitate şi Piaţa Palatului. Impresionanta construcţie include:faţade luxuriante împodobite cu ornamente în relief, sculpturi decorative deasupra parapetelor, frontoane, grilaje cu arabescuri şi motive bogate.

Începând cu 1760, Palatul de iarnă a devenit reşedinţa împăraţilor ruşi. Între 1780 şi 1790, sălile de paradă, cu ferestrele care se deschid spre Neva, a fost reconstituită în stil clasic de către arhitecţii G. Quarenghi, I. E. Starov. Într-un nou corp, care lega Palatul de iarnă de Micul Ermitaj a fost amenajată Sala Gheorghievski.

În anul 1837, Palatul de iarnă a fost devastat de un incendiu, acest accident a dus la accelerarea lucrărilor pentru construcţia unui muzeu care să poate îngloba toate operele. Construcţia, denumită ulterior Noul Ermitaj, a fost ridicată între 1839 şi 1851, după proiectele lui Franz Karl Leo von Klenze, arhitectul Glipotecii şi Pinacaotecii din Monaco. Situat lângă Palatul de iarnă, Noul Ermitaj a fost armonizat cu aspectul fast al palatului, prin decorarea cu sclupturi şi fresce a faţadelor şi cu reliefuri a interioarelor. Porticul cu zece figuri ale lui Atlas, situat în partea de sud, a devenit intrarea principală şi emblema Noului Ermitaj. Noul muzeu, inaugurat în 1852 era compus din cincizeci şi şase de lucrări și includea numeroase opere de artă plastică şi decorativă.

Surse biblografice:

Antoaneta Olteanu, Civilizația rusă, Ed. Paideia.

Muzeul Ermitaj-Sankt-Petersburg, colecția Marile Muzee ale lumii, Ed. Adevărul