Amintiri în dialog
Cartea de faţă cuprinde:Prefaţă la ediţia a treia, Notă introductivă, corespondenţa memorialistică[1]dintre Ion Vianu şi Matei Călinescu–pe parcursul a zece capitole, un epilog format din alte două capitole –Itacaşi Itaca, Sciţia, Addenda.Titlurile capitolelor sunt sugestive şi sintetizează tema abordată:Copilăria unui psihiatru (I.V.), Copilăria, Arcadia (M.C.), Prietenii (I.V), Ani tulburi (M.C.), Casa de cărţi (I.V.), Interludiu:lecturi (M.C.), Medicină şi psihiatrie (I.V.), Universitatea. Viaţa literară. Universitatea (M.C.), Disidenţă şi exil (I.V.), Primii ani de exil (M.C.).De asemenea, ea cuprinde şi Addenda –semnată de Ion Vianu, formată din:Însemnări despre familia mea, Amintiri despre psihiatria politică, Scrisoare către Paul Goma, Cel ce nu s-a predat.
Amintiri în dialogare o importanţă deosebită din punct de vedere istoric, în primul rând, şi abia apoi, din punct de vedere literar. Cititorii vor asistala desfăşurarea evenimentelor din copilăria, adolescenţa şi anii de studenţie ai lui Ion Vianu şi Matei Călinescu – prieteni, încă din liceu. Ambii autori[2]au avut cariere remarcabile:Ion Vianu – psihiatru în Elveţia şi scriitor, Matei Călinescu – profesor de literatură comparată în Statele Unite ale Americii, la Indiana University. Amândoi şi-au asumat experienţa exiluluişi retrăiesc, prin intermediul memoriei şi al scriiturii, evenimentele şi contextul care au determinat plecarea lor din ţară, dar şi viaţa trăită în exil, cu implicaţiile psihologice aferente. Autorii îşi răspund şi se completează reciproc, în capitole separate, cartea fiind armonioasă, în ciuda faptului că ea cuprinde două viziuni diferite asupra vieţii şi a evenimentelor rememorate. De fapt, perspectivele celor doi prieteni sunt diferite şi asemănătoare în acelaşi timp, iar această dublă confesiune face ca întreg conţinutul să fie şi mai credibil, şi mai captivant. Literaturitatea este, deci, învinsă de importanţa evenimentelor istorice rememorate, iar subiectivitatea este inerentă deoarece fiecare persoană trăieşte diferit [...]
Titlul cărţii:Amintiri în dialogAutori:Matei Călinescu, Ion VianuEditura PoliromNumăr pagini:367An apariţie:1998 (ediţia a II-a)
[1]Prefaţă la ediţia a doua a cărţii Amintiri în dialog, Ion Vianu şi Matei Călinescu
[2]Întrucât, din punct de vedere teoretic, memoriilereprezintă un text de graniţă, se poate pune semnul egalităţii între autor, narator şi personaj. De aceea, în această lucrare va fi utilizat cu precădere termenul autor.