Amintiri din Epoca de Aur: uniforma de pionier, carnetul de note, Porumbelul Păcii
Disciplina şcolară în anii comunismului însemna un control riguros al elevilor, profesorilor, dar şi al părinţilor, iar regulile veneau direct de la partid. Mărturii grăitoare ale vieţii de şcolar în Epoca de Aur vor fi expuse la Arhivele Naţionale Alba.
Organizatorii expoziţiei „Elev in comunism" vor să aducă în atenţie anii de şcoală din timpul regimului comunist, mai exact perioada 1950-1989.
Mare parte din exponate au fost aduse de elevi de elevi de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan" din Alba Iulia, care le-au „moştenit“ de la părinţii lor. Vorbim de carnetul de note, un dreptunghi cartonat şi îmbrăcat în pânză, prea mare ca să intre în buzunarul uniformei, prea mic să stea printre caietele din ghiozdan. Sugestive sunt şi fotografiile de colecţie din vremea când purtau uniforma standard, aveau matricola cusută pe mână şi părul cât mai scurt.
„În fotografii sunt surprinşi părinţii unor elevi de la Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, din clasele primare până la terminarea liceului. Tot ei au adus şi carnete de note în care pe lângă situaţia la învăţătură găsim orarul, dar şi planificarea şedinţelor cu părinţii“, explică Dana Zecheru, şeful Serviciului Judetean Alba al Arhivelor Nationale.
Uniforma şcolară, între mândrie şi chin
Un alt simbol al uniformităţii şi rigidităţii în Epoca de Aur era uniforma şcolară. În perioada comunismului, fiecare elev trebuia să aibă o ţinută adecvată, iar orice încercare de a ieşi din tipar era aspru reprimată. Intrarea în clasa a II-a era considerată un moment cheie în ierarhia Partidului Comunist Român şi erai „făcut“ pionier. Procedura implica şi un jurământ:„Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învaţ bine, să fiu harnic si disciplinat, să cinstesc cravata rosie cu tricolor".
Pe lângă cămaşa albă, cravata roşie prinsă în jurul gâtului cu un inel de plastic era un accesoriu obligatoriu pentru pionieri. Pionieratul se „purta“ până la 14 ani, vârstă la care tinerii erau recrutaţi în rândurile UTC-iştilor. Condiţia:părinţii lor să fie muncitori şi de credinţă ortodoxă. Uniforma şcolară la fel pentru toată lumea, matricola cusută pe mânecă şi părul tuns cât mai scurt erau reguli stricte pentru şcoala din comunism.
Uniformele care vor fi expuse la Arhivele Naţionale Alba provin din colecţia Muzeului Naţional al Unirii. Publicul va putea răsfoi şi cataloagele aniversare, cum ar fi „Porumbelul Păcii“. Expoziţia va fi vernisată marţi, 22 mai, la sediul Arhivelor Naţionale din Alba Iulia şi poate fi vizitată până la jumătatea lunii iunie. Intrarea este liberă.