Amintiri de la masacrul evreilor din Iaşi - VIDEO
În urmă cu 70 de ani, regimul Antonescu dădea ordin ca evreii din Iaşi să fie deportaţi. Azi, supravieţuitorii povestesc cum deportarea a însemnat moarte pentru 14.000 de suflete. Martori la crime comise în plină stradă şi călători în trenuri ale morţii, câţiva supravieţuitori ai masacrului de la 29 iunie 1941 s-au întâlnit ieri la Iaşi pentru a-i comemora pe cei ucişi.
Iancu Zuckerman (88 de ani), Finkelstein Leizer (87 de ani) şi Benone Constantin (91 de ani) sunt trei dintre supravieţuitorii „Duminicii negre", cum este cunoscută ziua de 29 iunie 1941 când a avut loc pogromul de la Iaşi. Erau adolescenţi, însă chinurile la care au fost supuşi i-au maturizat înainte de vreme. „A început ca un trăsnet căzut din senin.
Eram acasă cu familia când au intrat peste noi poliţişti şi jandarmi şi am fost scoşi brutal toţi în stradă, unde erau încolonaţi şi alţi evrei pe drumul către Chestură. Nu am ştiut ce se va întâmpla cu noi până când s-a apropiat de mine un plutonier major. Mi-a tras două palme, mi-a luat ceasul de la mână şi mi-a spus «Măi jidanie, nu vei mai avea nevoie de el!». Atunci am înţeles că va urma ceva teribil", a povestit Iancu Zuckerman, care la câţiva ani după masacru s-a mutat în Bucureşti. „Şi ăsta-i jidan! Pe el măi!"În învălmăşeala provocată de arestarea evreilor, Benone Constantin a fost prins pe stradă. „Nişte oameni care mă cunoşteau mi-au spus să fug repede în Păltiniş, satul meu din Suceava. Când am ajuns lângă mănăstirea Golia, m-a văzut Costică Oprea, responsabil cu bufetul de la Liceul Naţional. Era cu o echipă de poliţişti şi a strigat: «Băi, şi ăsta e jidan! Pe el, măi!»", şi-a amintit bătrânul, privind în gol, ca şi cum ar retrăi momentele de acum 70 de ani. Ororile au continuat la Chestură. „La intrare erau militari cu însemne SS care loveau la întâmplare cu nişte bâte. Pe cine nimerea în cap nu se mai scula, iar următorii trebuiau să calce peste creierii împrăştiaţi. Am stat acolo toată ziua de 29 iunie, timp în care soldaţii au mai împuşcat pe câţiva dintre noi", a povestit Finkelstein Leizer. El trăieşte şi acum la Iaşi împreună cu soţia.Nouă ore de genocid pe şineÎn puterea nopţii, mulţi dintre evreii din Iaşi şi-au găsit sfârşitul. O parte dintre aceştia au fost urcaţi într-un tren cu direcţia Călăraşi, unde au ajuns după cinci zile. Restul au fost trimişi cu un tren de marfă la Podu Iloaiei. O distanţă parcursă în maximum jumătate de oră a fost făcută de acest „tren al morţii" în nouă ore, sub un soare care ardea teribil. Ce a urmat este greu de imaginat. „În vagonul în care am fost urcat era un strat de 30 de centimetri de bălegar, iar deasupra era turnat var nestins. Ca inginer agronom vă pot spune că această combinaţie poate duce la temperaturi de până la 60 de grade Celsius. Primul mort l-am avut după o oră", a spus Zuckerman.Aglomeraţia, deshidratarea, căldura şi mirosurile au subţiat tot mai mult rândul călătorilor. „În mijlocul acelei camere de gazare, unul dintre noi a avut ideea să facem bănci din cadavre ca să facem loc. Stăteam pe morţi, iar acolo putea fi fratele sau tatăl meu", a povestit Finkelstein Leizer. După nouă ore de calvar, trenul a ajuns la Podu Iloaiei. Dintre cei aproape 2.000 de evrei numai 800 au ieşit în viaţă. Au implorat divinitateaChinul supravieţuitorilor a continuat însă căci au trebuit să îngroape morţii din vagoane sub ameninţarea soldaţilor înarmaţi. „Aruncam cadavrele în gropi comune şi turnam var deasupra, sperând în fiecare clipă că nu vom fi noi ultimul strat. Până la urmă, nimeni nu a mai murit la Podu Iloaiei", povesteşte Leizer.Evreii supravieţuitori au rămas la Podu Iloaiei până în noiembrie 1941, când au fost eliberaţi. Unii dintre ei, printre care şi Finkelstein Leizer, au fost trimişi la muncă silnică în carierele de piatră din Basarabia, ca să facă drumuri pentru armata rusă. „Calvarul s-a încheiat abia la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, iar noi ne-am trezit fără paznici şi cu porţile deschise. Am reuşit să-i iert pe cei care ne-au făcut aşa ceva, însă nu voi uita niciodată ce-a fost!", a încheiat Leizer.
"În vagon era bălegar, iar deasupra, var nestins. Erau aproape 60 de grade Celsius. Primul mort l-am avut după o oră.''Iancu Zuckerman 88 de ani
Plăci comemorative şi întâlniri Pentru a marca 70 de ani de la un ordin care a pus o pată neagră pe obrazul României, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» a organizat o serie de evenimente la Iaşi. În cursul zilei de astăzi vor fi descoperite două plăci comemorative, una pe fostul sediu al Chesturi interbelice, iar a doua pe clădirea Gării, unde mii de evrei au fost urcaţi în „trenurile morţii". Fosta cladire a Chesturii de pe strada Vasile Alecsandri din Iaşi a fost centrul Infernului din iunie 1941. Duminică, supravieţuitorii masacrului s-au întâlnit la Muzeul Comunităţii Evreilor din Iaşi, unde au primit diferite titluri. Aseară, şase dintre supravieţuitori au primit titlul de cetăţeni de onoare ai oraşului.
"Unul dintre noi a avut ideea să facem bănci din cadavre ca să facem loc. Stăteam pe morţi.''Finkelstein Leizer 87 de ani
"Nişte oameni care mă cunoşteau mi-au spus să fug, dar m-a văzut responsabilul cu bufetul de la Liceul Naţional. A strigat:«Băi, şi ăsta e jidan! Pe el, măi!»''Benone Constantin 91 de ani
Peste 14.000 de evrei ucişiIntrarea României în Al Doilea Război Mondial a acutizat măsurile luate de autorităţile române împotriva evreilor. În pregătirea atacului contra URSS, generalul Ion Antonescu a ordonat autorităţilor statului român „închiderea tuturor cafenelelor evreieşti din Moldova", dar şi „să fie identificaţi toţi jidanii agenţi comunişti", iar Ministerul de Interne trebuia „să le interzică circulaţia şi să fie în măsură a face cu ei ceea ce voi ordona când va fi momentul oportun". La începutul războiului, în România trăiau aproximativ 800.000 de evrei. Primul bombardament sovietic asupra Iaşiului avea să declanşeze o adevărată psihoză în rândul populaţiei, care era informată de autorităţi că „evreii au legătură directă cu piloţii sovietici şi că unii evrei ieşeni pilotează chiar bombardierele sovietice". Potrivit istoricilor, Pogromul de la Iaşi din iunie 1941 a fost cel mai mare masacru de pe teritoriul României în epoca modernă şi primul masacru antisemit major de la declanşarea operaţiunii Barbarossa împotriva Uniunii Sovietice (22 iunie 1941), la care România lui Ion Antonescu a participat ca aliat al Germaniei naziste. „Tragedia din Iaşi a schimbat brutal profilul demografic, social, economic şi cultural al Iaşului, un oraş în care evreii reprezentau jumătate din populaţia de circa 100.000 de oameni. Până la 14.000 de evrei au fost ucişi în timpul pogromului, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie a anului 1941", a explicat Adrian Cioflâncă, istoric.
Mii de evrei au fost ucişi în plină stradă de soldaţi Foto: cartea veche / Wikipedia
În noaptea de 28-29 iunie 1941, Ion Antonescu a ordonat deportarea totală a populaţiei evreieşti din Iaşi. Decizia va fi revizuită a doua zi, rămânând a fi dislocată doar populaţia masculină adultă. Ordinul prevedea şi executarea sumară a celor care păreau suspecţi. Lucrurile au degenerat ca urmare a punerii în aplicare a ordinului neclar al lui Antonescu. „Mulţi evrei au fost ucişi pe loc, acolo unde au fost găsiţi în oraş de patrule mixte compuse din soldaţi, poliţişti, gardieni şi jandarmi români, soldaţi germani şi civili mânaţi de antisemitism. Alţi evrei au fost masaţi în curtea Chesturii de Poliţie, unde s-a deschis focul în plin", precizează Cioflâncă. Masacru plănuit?Ulterior, evreii au fost îngrămădiţi în două garnituri care şi-au căpătat trista faimă de „trenuri ale morţii". Din cauza supraaglomerării, a căldurii, a lipsei apei şi oxigenului, mii de evrei au murit în cele două trenuri sigilate şi păzite de soldaţi. Există o întreagă dezbatere în istoriografia românească legată de rolul pe care l-a jucat generalul Ion Antonescu în pogromul de la Iaşi. O parte dintre istoricii care îl acuză pe Ion Antonescu că a plănuit pogromul de la Iaşi se sprijină pe nota comandantului Garnizoanei din Iaşi, colonelul Constantin Lupu, către generalul Antonescu prin care se plânge că a fost demis din postul său, cu toate că a executat cu „loialitate ordinele sale" (Arhivele Statului, Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar 247/41, f. 10, 25 iulie 1941). Alţi istorici susţin că generalul Ion Antonescu (acesta, la proces, a negat că ar fi dat ordin) nu a fost implicat în pogromul de la Iaşi, bazându-se pe „anchetele" cerute de conducător generalului Emanoil Leoveanu, dar şi şefului SSI, Eugen Cristescu. Ei mai aduc ca argument ordinul 4914 dat de Ion Antonescu soldaţilor: „Dezordinile întâmplate acum câteva zile la Iaşi au pus armata şi autorităţile într-o lumină cu totul nefavorabilă. Cu ocaziunea evacuării Basarabiei, a fost pentru armată o adevărată ruşine că s-a lăsat insultată şi atacată de evrei şi comunişti, fără a reacţiona. Ruşinea este şi mai mare când soldaţii, din proprie iniţiativă şi de multe ori numai în scopul de a jefui sau maltrata, atacă populaţia evreiască şi omoară la întâmplare, astfel cum a fost la Iaşi".