Alegerile din iunie 1918: «Parlamentul Marghiloman»

După eșecul Guvernului Averescu (29 ianuarie-4 martie 1918), regele Ferdinand I a fost nevoit să-i încredințeze formarea noului executiv lui Alexandru Marghiloman, om politic conservator și filogerman convins, care putea beneficia și de încrederea Puterilor Centrale. Una dintre măsurile luate de Guvernul Marghiloman (5 martie 1918 - 23 octombrie 1918) a fost organizarea alegerilor pentru formarea unui Parlament care să-i ofere un cadru legislativ adecvat pentru aplicarea măsurilor necesare pentru redresarea țării și pentru ratificarea Tratatului de pace de la București, încheiat cu Puterile Centrale pe 7 mai 1918. 

Alexandru Marghiloman a preluat guvernarea României într-un moment în care Germania a declanșat o ofensivă de mare amploare pe Frontul de Vest, obținând câteva succese importante. În aceste condiții, Marghiloman era convins că Puterile Centrale vor câștiga războiul, iar guvernarea sa va fi de lungă durată și va avea misiunea de a reconstrui România după pierderea războiului. 

Procedând la organizarea alegerilor după ce i-a fost încredințată guvernarea țării, Marghiloman urma o tradiție antebelică, conform căreia Parlamentul era expresia Guvernului, nu invers, deoarece regele era cel care încredința puterea executivă, care consulta electoratul. 

Alegerile s-au desfășurat în perioada 1-10 iunie 1918 (19-29 mai stil vechi) și au fost organizate pe baza legislației antebelice, votul fiind cenzitar, pe colegii electorale și pe liste de partid. Scrutinul a fost câștigat categoric de Partidul Conservator, condus de Marghiloman, care a obținut 165 de locuri în Adunarea Deputaților și 108 în Senat. Însă, aceste rezultate au fost obținute în condițiile în care Partidul Național Liberal și Partidul Conservator Democrat au boicotat alegerile. 

O situație aparte a fost înregistrată la aceste alegeri în cazul formațiunii politice Liga Poporului, înființată la începutul lunii aprilie 1918 sub conducerea generalului Alexandru Averescu, care demisionase din armată. Liga Poporului nu a participat la alegeri, însă Averescu și-a depus candidatura în mai multe circumscripții, fiind ales în cinci dintre acestea. Acesta a fost primul semn al ascensiunii spectaculoase în politică a lui Alexandru Averescu, care în scurt timp va deveni cel mai popular politician din țară. 

În „Parlamentul Marghiloman”, așa cum a fost el denumit în epocă, în afară de Alexandru Averescu (foto sus), opoziția mai era formată din câțiva parlamentari. În condițiile în care trupele germane ocupau încă o bună parte a țării, autoritatea acestui Parlament a fost foarte scăzută. Noul Parlament și-a deschis lucrările la 17 iunie, cu mesajul regelui Ferdinand. Conform tradiției, mesajul era redactat de Guvern și conținea obiectivele viitoare guvernări. Documentul justifica încheierea păcii cu Puterile Centrale, această decizie fiind considerată esențială pentru salvarea țării, deoarece prelungirea „rezistenței armate ar fi adus sleirea până la istovire a forțelor ei”. 

Mesajul regal afirma că ratificarea Tratatului de pace cu Puterile Centrale reprezenta o prioritate, deși acest tratat impunea sacrificii extrem de grele. Cele două camere ale Parlamentului au ratificat Tratatul de pace pe 28 iunie (Adunarea Deputaților) și 4 iulie (Senatul). Însă, în ciuda unor presiuni foarte mari exercitate asupra sa, regele Ferdinand a refuzat ratificarea tratatului. 

O acțiune neobișnuită a acestui Parlament, acțiune care a provocat controverse puternice în epocă, a fost darea în judecată a Guvernului liberal condus de Ion I. C. Brătianu. Acest guvern, în funcție în perioada 16 ianuarie 1914 – 9 februarie 1918, a fost acuzat, printre altele, de pregătirea defectuoasă a armatei pentru război, încălcarea Constituției prin permiterea accesului trupelor ruse pe teritoriul României, incendierea unor bunuri din avuția publică și privată, cedarea către Rusia a flotei. Multe dintre aceste acuzații erau întemeiate, însă acest demers realizat la sugestia germanilor avea o conotație politică evidentă. 

Bibliografie: 

Mihail E. Ionescu (coord), Românii în „Marele Război”. Anul 1918, Editura Militară, 2019.