Agricultura şi lipsa de eficienţă

 Dacă se deschide orice manual de istorie sau economie, imediat se află că România era un stat slab dezvoltat, agrar, şi abia în perioada comunistă s-a asigurat o modernizare rapidă printr-o industrializare forţată. Ţăranii sunt prezentaţi ca fiinţe lipsite de interes pentru muncă şi pentru progresul tehnologic. Aceasta a fost imaginea promovată de politicieni înainte şi după 1945.

Tratatele ştiinţifice ne explică şi faptul că situaţia s-a menţinut şi sub regimul comunist, randamentul agricol fiind redus chiar şi în comparaţie cu alte state comuniste. Ajungem la concluzia că ţăranii nu munceau eficient, adică erau cam sabotori în limbajul timpului. Sau subminau economia naţională după o altă formulă din limbajul de lemn al justiţiei. Agricultorii lucrau câmpurile din răsputeri, dar regimul a exportat 2.026.000 t cereale numai în 1953. Şi carnea a plecat în contul aparatelor MiG-15 trimise de Cehoslovacia. Chiar Gheorghe Gheorghiu-Dej a declarat la 1 aprilie 1955 că agricultura reprezintă un adevărat izvor nesecat de fonduri pentru cumpărarea de armament şi de utilaje pentru fabricile militare. Mai declara dictatorul României că abia din 1954 au început să se ocupe serios de agricultură, până atunci totul fiind doar pe hârtie. Ţăranii erau omorâţi sau chinuiţi prin lagăre şi închisori pentru că s-au opus colectivizării. Chiar dacă producţiile agricole nu erau pe măsura aşteptărilor unui regim nepriceput, se considera că de aici se vor aduna fondurile pentru toatenăzdrăvăniilesistemului comunist, adică pentru industrializare şi înarmarea peste necesarul ţării.

          Pământul ţării a produs, dar politicienii au făcut totul pentru nenorocirea maselor de ţărani. Banii au fost cheltuiţi pentru îndeplinirea unei fantezii ideologice şi nu exista vreo legătură între popor, fericire şi regim. Aceeaşi situaţie s-a menţinut şi în perioada regimului zis naţional-comunist. Nicolae Ceauşescu a împrumutat bani din străinătate pentru a ridica fabrici şi a cumpăra mari cantităţi de armament sovietic. Au fost achiziţionate 850 de tancuri T-55, artilerie de calibrul 130 mm şi avioane MiG-21 şi 23. Când a fost să se plătească datoria externă, s-a apelat tot la produsele solului românesc, chiar dacă populaţia suferea de diferite lipsuri şi munca era făcută în mod forţat cu elevi începând din clasa a V-a.

Bibliografie minimală

Opriş, Petre, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955 – 1991), Editura Militară, Bucureşti, 2008.