Adevărul despre Proclamaţia Regelui

23 august 1944, o dată care provoacă încă dezbateri aprinse. Unii o numesc o dată istorică, comuniştii au făcut-o chiar zi naţională, în timp ce alţii o anatemizează socotind-o un act de trădare. O lovitură de stat, prin care ţara a fost predată la cheie bolşevicilor.

Căutam prin Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS) câteva dosare atunci când am descoperit întâmplător „Fondul Documentar privind Actul de la 23 august în lumina comentariilor străine”, realizat de Ministerul Propagandei, Direcţia Radio-Ascultare. După ce l-am parcurs mi-am dat seama că el trebuie pus imediat în circulaţie pentru că, la 23 august 1944, Bucureştiul a fost ţinta a două mari campanii de dezinformare.

„Proclamaţia Majestăţii Sale Regelui

RADIO ROMÂNIA

-ROMÂNI,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea Ţării de la o catastrofă totală:ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.

Un nou guvern de Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa Ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.

Români,

Poporul nostru înţelege să fie stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre libere luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al Neamului nostru. Ordon Armatei şi chem Poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui. Toţi cetăţenii să se strângă în jurul Tronului şi al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune voinţei Poporului şi este un trădător de Ţară.

Români,

Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.

Români,

De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Ţării noastre. 

Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite.

MIHAI I

REGELE ROMÂNIEI”

De la bun început trebuie să explicăm că radioul era şi este în continuare o armă de propagandă teribilă. De la prima emisiune a postului, transmisă în eter la data de 1 noiembrie 1928, ascultarea emisiunilor de radio devenise o practică pentru mulţi români. În 1939 existau 316.000 aparate de radio;se obişnuia ascultarea în comun a unor concerte şi piese de teatru, astfel că aproximativ două milioane de români beneficiau de transmisiunile Societăţii Române de Radiodifuziune . 

După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi mai ales după intrarea României în război, Radiodifuziunea şi-a luat măsuri de precauţie referitoare la eventuala distrugere a posturilor principale. În acest sens, s-a creat o reţea de posturi experimentale pe unde scurte de 75 w în diferite puncte ale ţării. Primul dintre acestea, intitulat „Dobrogea”, fusese instalat la Constanţa, postul „Carpaţi” se afla la Sinaia, postul „Argeş” la Bucureşti, „Moldoviţa” la Iaşi, iar „Gloria” în Crimeea.

Postul „Radio Moldova” de la Iaşi, cu o putere de emisie de 100 w şi înfiinţat la 2 noiembrie 1941, denumit „Radio Moldoviţa” în 1944, a fost singurul post teritorial care a funcţionat în timpul regimului antonescian, funcţionând ca principal post de propagandă românească şi anti-propagandă sovietică. La 18 martie 1944, postul „Moldoviţa” este evacuat la Bod, unde a continuat să emită până la 23 august.

„Atenţie, lăsaţi aparatele deschise”

Cu toate pierderile teritoriale din 1940, România continua să fie o ţară mare. Conform recensământului din 6 aprilie 1941, România avea o populaţie de 13.535.757 oameni. Conform calculelor făcute de specialişti, un radio revenea la circa 44 de oameni. Dacă scădem copiii şi ţinem cont că partea bărbătească era încorporată, ne putem da seama de ce Regele a ales Radioul. Acesta era o armă teribilă de propagandă. 

În ciuda propagandei comuniste, niciun tehnician comunist nu a înregistrat Proclamaţia Regală. După cum mărturisea Vasile Ionescu, director al Societăţii Române de Radiodifuziune, în seara lui 23 august, către ora 20:30, la solicitarea sa, discursul Regelui Mihai I a fost imprimat de trei ori de o echipă a Radioului, echipă condusă de inginerul Alexandru Lohan. 

„Am făcut trei imprimări – preciza Vasile Ionescu  – pe discuri speciale decelit, pe care le avea în folosinţă exclusivă numai Radiodifuziunea şi aceasta pe considerentul de a avea posibilitatea să aleg spre difuzare pe cel mai bine imprimat şi totodată să avem imprimări în plus pentru orice eventualitate neprevăzută”. Tot către ora 20:00, Vasile Ionescu i-a telefonat lui N. Rădulescu – în realitate, directorul adjunct al emisiei şi nu director de programe – cerându-i să anunţe la microfon din 15 în 15 minute iminenta difuzare a unui important comunicat. Ionescu scrie că el însuşi ar fi dictat textul respectivului anunţ care suna:„Atenţie, lăsaţi aparatele deschise. În curând vom transmite în cadrul Radiojurnalului un comunicat important pentru Ţară”. 

Vasile Ionescu a primit documentele adiacente Proclamaţiei Regale în jurul orei 22:05, a mers cu ele la Radio, i-a convocat în biroul său pe Victoria Constanţa Gheorghiu, secretara Direcţiei Generale, pe Nicolae Rădulescu, director adjunct al emisiei, pe inginerul Valentin Bude, şeful studiourilor şi al serviciului tehnic, căruia i se încredinţase un exemplar din cele trei discuri imprimate, pe Rodica Gologan, controloarea generală a programelor, pe Valentin Dimitriu, unul dintre crainicii de serviciu, pe Constantin Plopşoru, inspector însărcinat cu coordonarea pazei, dar şi pe ofiţerul german însărcinat cu emisiunea „Ora Germaniei”, care a fost imediat anihilat.

Fostul director general al Radioului dezminte categoric pretinsa fugă a crainicilor . Cum ora Radiojurnalului trecuse, aceştia, pe nume Gheorghe Soare, Valentin Dimitriu şi Aurora Bălăceanu, au citit documentele asociate Proclamaţiei Regale după încheierea programului informativ şi după prima difuzare a Proclamaţiei Regelui Mihai. Prima lectură a respectivelor documente a fost făcută de Nicolae Rădulescu, documentele au fost traduse şi citite şi în limba franceză de crainicul Dyspré Paleologu.

Microfonul regal

Germanii bombardează radioul

Reacţia germană nu s-a lăsat aşteptată. „Asta s-a întâmplat timp de câteva ore, trecând graniţa zilei de 23 spre 24 august, pentru că în dimineaţa zilei de 24, pe la ora 5.30, deja au început bombardamentele germane şi s-a distrus inclusiv partea din Palatul Regal unde a fost arestat mareşalul Antonescu. Regele însă plecase noaptea din Bucureşti, la Poiana Gorj”, spune Ionescu.

Clădirea Radioului a fost bombardată de mai multe ori, începând din dimineaţa zilei de joi, 24 august 1944, şi emisia s-a întrerupt. 16 lucrători ai Radioului au murit în clădirea din str. G-ral Berthelot. Istoricul Eugen Denize vorbeşte de 4 morţi, angajaţi ai Radio, şi zece militari care asigurau paza, iar alţi cinci angajaţi şi doi militari ar fi fost răniţi .

Relatarea dramatică a evenimentelor, păstrată în Fonotecă, a fost făcută de acelaşi Vasile Ionescu, directorul din acea perioadă al Radiodifuziunii Române:

„La Bucureşti, cu fostul Radio Bucureşti atacat şi ocupat de trupele germane la ora 11.00 şi cu sediul Radiodifuziunii şi studiourile distruse prin ultimul bombardament aerian de la ora 16:20, am plecat, cu toate că aviaţia germană bombarda încă Capitala, la comandantul militar al Capitalei să informez şi să cer sprijin pentru stingerea incendiului ce se declanşase după bombardare. Nu am putut obţine sprijinul solicitat, pentru că pompierii erau evacuaţi în comunele suburbane şi blocaţi de trupe inamice care asediau Bucureştiului. A trebuit să informez guvernul de noua situaţie creată prin scoaterea din funcţiune a studiourilor şi a Radio Bucureşti şi găsind pe primul-ministru, generalul adjutant Constantin Sănătescu, în adăpostul Băncii Naţionale, adăpost care prezenta singurul garanţia de a rezista chiar şi la o bombă de 2.000 de kg, i-am raportat starea de fapt şi am propus că pentru continuarea misiunii începute este necesar să trec munţii Carpaţi şi acolo să duc mai departe opera de informare şi orientare a opiniei publice româneşti şi străine asupra actului de la 23 august ’44, prin posturile Radio România Bod, Dacia România, Bucegi şi Piatra. Primul ministru, felicitându-mă pentru acţiunea întreprinsă şi reuşită până atunci, servind cauzei naţionale, mi-a aprobat «planul temerar» – expresia sa – şi în acest scop, înapoindu-mă la fostul sediu al Societăţii de Radiodifuziune, care acum nu mai era decât o mare movilă de moloz fumegând, am luat măsurile pentru continuarea lucrărilor de scoatere a răniţilor şi morţilor de sub dărâmături şi transportarea răniţilor la spitale, de stingere a incendiului ce începuse să ia proporţii, întrucât explozia bombelor a aprins şi rezervorul de combustibil al societăţii, de a întreprinde anumite măsuri gospodăreşti şi de a ţine legătura cu autorităţile. Utilizând una din maşinile disponibile ale instituţiei, care fusese distrusă complet de bombardament, am plecat în seara de 24 august 1944, ora 19:30-20:00, spre zona de dispersare a Radiodifuziunii, aflată pe Valea Timişului şi în împrejurimile Braşovului, utilizând via Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Făgăraş – Braşov, nefiind accesibilă calea cea mai directă şi apropiată pe Valea Prahovei”.

În aceeaşi zi de 24 august 1944, sediile posturilor Societăţii Române de Radiodifuziune au fost atacate concomitent de armatele germane:postul de la Bod a fost asediat timp de 7 ore de un detaşament de 120 de persoane, în timp ce postul de la Băneasa (Radio Bucureşti, de care vorbeşte Vasile Ionescu) a fost cucerit de germani, la ora 11, şi avea să fie eliberat abia pe 29 august.

Vasile Ionescu, directorul Societăţii Române de Radiodifuziune în august 1944

La puţin timp după întreruperea din prima parte a zilei de 24 august, Radio România şi-a reluat transmisia din studiourile de ajutor din zona Bod – Braşov, până la 28 august, când un atac de 20 de avioane, care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcţiune postul Radio România. Emisiunea a continuat prin punerea în funcţiune a posturilor pe unde scurte Bucegi (Sinaia – vila generalului Gh. Rasoviceanu), Carpaţi (Palatul Regal Peleş) şi Piatra (în spatele vilei lui Antonescu de la Predeal).

Emisiunile erau lucrate şi transmise dintr-un studio improvizat aflat într-o casă din str. G-ral Berthelot nr. 71. Cele trei posturi pe unde scurte vor funcţiona până în data de 31 august, când sunt repuse în funcţiune posturile Radio Bucureşti I şi II.

Britanicii anunţă primii:„România a acceptat condiţiile de pace ale Aliaţilor”

Lovitura de stat  a fost anunţată prima de către Radio Londra, semn că britanicii erau la curent cu ce se întâmpla la Bucureşti, şi mai ales cu manevrele din culisele Palatului Regal. De altfel, în dosarul problemă „Actul de la 23 august în lumina comentariilor străine” realizat de Ministerul Propagandei, Direcţia Radio-Ascultare, în 1946, anunţul britanic este încadrat în „tabela de materii” la „Pregătirea şi executarea actului de la 23 August”! 

Dar iată primul anunţ care a făcut înconjurul lumii, prin intermediul Londrei, miercuri, 23 august 1944:„România a acceptat condiţiile de pace ale Aliaţilor. Regele Mihai a adresat o proclamaţie pentru Ţară, anunţând încetarea ostilităţilor împotriva puterilor aliate şi începerea luptei alături de naţiunile unite, împotriva inamicului comun. Din noul guvern fac parte D-l Iuliu Maniu şi Brătianu. (N.R. După anunţarea acestei ştiri s-a cântat Imnul Regal Român)”. Istoria va consemna că nu a fost vorba de niciun fel de „condiţii de pace”, ci o aventură personală, o lovitură de stat.

La câteva minute de la proclamaţia Regelui Mihai I, Londra vorbeşte pentru prima oară despre un armistiţiu, ceea ce va induce publicului ideea unei negocieri, amănunt cu totul neadevărat! „O ştire foarte importantă ne soseşte din Răsărit. Regele Mihai al României a acceptat armistiţiul propus de Rusia Sovietică, alăturându-se aliaţilor”. În realitate, armistiţiul se va semna la Moscova pe 12 septembrie 1944!

Extrem de bine informaţi, tot britanicii anunţă primii componenţa guvernului, ba chiar pe primul-ministru (preşedintele Consiliului de Miniştri, după titulatura vremii), lucru necunoscut chiar românilor:„Guvernul este format din liderii democraţi, în frunte cu D-nii Maniu şi Brătianu. Ultima ştire sosită din Bucureşti anunţă că noul Preşedinte al Guvernului României este generalul Constantin Sănătescu”.

În eter, pe unde radio, apar primele informaţii despre integritatea teritorială a României, un lucru care cu siguranţă îi neliniştea pe români. Postul de Radio American din Europa anunţa ritos într-un comentariu că:„Este cazul să se reamintească cele spuse de D-l Churchill la 3 Septembrie 1940. Vorbind de Transilvania, D-sul a declarat că România a suferit mutilări teritoriale pe care Anglia nu le va recunoaşte decât dacă ele au fost făcute cu încuviinţarea poporului român. Într-o altă împrejurare, D-ul Eden a declarat:«Recompensa Românei pentru prietenia sa cu Germania a fost tristă şi amară, dar guvernul britanic nu recunoaşte anexiunile teritoriale impuse printr-un dictat»”.

Interiorul radiocarului, în 1938

Deşi Transilvania este amintită, nu apare nicio referinţă la Basarabia şi Bucovina. Doar această frază misterioasă:„mutilări teritoriale pe care Anglia nu le va recunoaşte decât dacă ele au fost făcute cu încuviinţarea poporului român”. E drept că România a acceptat în 1940  ultimatumul sovietic, dar asta nu e nicidecum o „încuviinţare a poporului român”.

Postul Atlantic (american) e şi mai haotic în informare, sugerând că sovieticii făcuseră propuneri de pace, ceea ce este absolut inexact:„În urma propunerii de pace oferită de către Rusia Sovietică, România a ieşit din război. Regele Mihai a declarat într-o proclamaţie că România se alătură Aliaţilor”.

Sovieticii nu ascultă radio Bucureşti!

În tot acest haos informaţional – nu putem şti dacă provocat sau nu –, singurii cu picioarele pe pământ, cinici, rămân sovieticii. Radio Moscova a anunţat sec:„După cum transmite Agenţia Reuters, postul de Radio Bucureşti a anunţat astă seară că în România a fost format un nou guvern în frunte cu D-l General Constantin Sănătescu. Din noul guvern fac parte D-nii Brătianu şi Maniu”. Nu tu negocieri, armistiţiu, pace, sau alte baliverne. Ruşii au anunţat doar o schimbare de guvern la Bucureşti. Cu ei nu vorbise nimeni!

Dacă iniţial Londra vorbise despre un „armistiţiu”, ulterior, la câteva minute, va rectifica:„Capitularea militară a României trebuie să aibă urmări importante asupra războiului din Europa de Est. (...) Termenii armistiţiului nu sunt încă dezvăluiţi, iar aspectul general al situaţiei nu poate fi văzut clar. Depinde, de exemplu, de natura condiţiunilor sovietice dacă România poate fi acceptată ca aliată. Prin ieşirea din luptă a României, Germania pierde mult mai mult decât petrolul românesc, şi aşa destul de redus ca producţie în urma bombardamentelor aliate. Întregul edificiu nazist din Balcani începe să se năruie, iar efectul capitulării României asupra Ungariei şi Bulgariei va fi ca acela al unui şoc electric de o deosebită violenţă. De asemenea, chiar Finlanda se va resimţi. Consecinţele pentru viitorul mers al războiului sunt incalculabile”.

Cel dintâi sediu al Societăţii Române de Radiodifuziune, de pe strada General Berthelot nr. 60;în dimineaţa zilei de 24 august, clădirea monumentală a radioului a fost bombardată în mai multe rânduri de germani

O altă ştire a britanicilor – de data acesta asumată ca venind din partea serviciilor de informaţii – vorbeşte din nou despre acceptarea unui armistiţiu:„Şeful Serviciului de Informaţiuni pentru Europa al postului de radio britanic, comentând gestul României, scrie printre altele următoarele:«Hotărârea României de a accepta termenii armistiţiului şi de a începe lupta alături de Aliaţi împotriva inamicului comun dovedeşte că această ţară s-a trezit în cele din urmă, târziu, dar nu în ultimul minut din ceasul al 12-lea. Germania a pierdut acum şi singura ei sursă de aprovizionare cu petrol, fapt ce va fi mult resimţit»”.

O primă observaţie trebuie făcută. Iniţial, Aliaţilor nu le venea să creadă că România nu negociase, nu stătuse la masa tratativelor cu sovieticii, nu încheiase un armistiţiu, ci pur şi simplu intrase într-o aventură printr-o lovitură de palat!

Într-un mod foarte sobru şi precaut, Postul Budapesta a anunţat actul de la 23 august citând Agenţia M.T.I:„Postul de radio Bucureşti a difuzat ieri seară o proclamaţie a Regelui Mihai I al României, prin care se declară că România a încheiat un Armistiţiu cu U.R.S.S şi puterile anglo-saxone. Proclamaţia anunţă formarea unui guvern democratic în frunte cu Generalul Sănătescu şi prevede ca un prim punct de realizat din programul noului Guvern, abrogarea dispoziţiilor Arbitrajului de la Viena din 30 August 1940. Faţă de această situaţie, Guvernul maghiar a luat măsuri necesare”. Măsuri necesare înseamnă, în limbaj diplomatic, destule. Probabil că, în sensul de faţă, că se află în război cu România!

Apare din Mexic şi Carol al II-lea!

Mai exotic, corespondentul Reuters din Mexic îl găseşte pe fostul rege Carol al II-lea, iar ştirea face înconjurul lumii:„Primindu-mă în locuinţa sa din apropiere de Mexico City, fostul Rege Carol II mi-a declarat zâmbind:«Sunt foarte fericit că fiul meu ţînând seama de sentimentele reale ale poporului, a făcut ca România, să iasă din război»”.

În locuinţa sa din Mexic, fostul rege Carol al II-lea află despre ieşirea României din alianţa cu Germania

Carol a fost, după câte se pare, foarte surprins de ştirea capitulării Românei pe care a aflat-o telefonic. El a spus în continuare:„Doresc să văd cât de curând realizarea vechei mele dorinţe, ca drapelul României să fluture în curând lângă acelea ale naţiunilor unite nu numai pe tărâm politic, ci şi pe câmpurile de bătaie. Recucerirea Transilvaniei va contribui la înfrângerea tiranului care timp de patru ani a ţinut poporul român în sclavie”.

La o zi după 23 august 1944, Carol al II-lea declara în „Novedades”:„Este foarte bine că acest lucru s-a întâmplat prin intermediul unor înţelegeri cu vecinul nostru puternic – Uniunea Sovietică”. Şi susţinea „o colaborare sinceră cu Rusia, în viitor”. Carol al II-lea a colaborat sincer cu sovieticii şi a negociat cu ambasadorul de la Ciudad de Mexico, Konstantin A. Umansky, un apropiat al lui Stalin, întoarcerea pe tron. Dovezile sunt de necontestat! Carol nota fericit:„Umansky arată ceva interes şi simpatie pentru noi, mai ales de când a aflat că mama Duduii (Elena Lupescu – n.r.) era rusoaică ”.

Cu certitudine, istoria va dezbate în viitor relaţiile ciudate dintre Carol al II-lea, fiul său, Regele Mihai, şi Moscova. Iar cercetătorii nu vor ocoli, cu siguranţă, scrisoarea pe care Elena Lupescu i-a lăsat-o doctorului Correira Ribeiro:„Nu v-am spus cât de bun a fost cu noi Mareşalul Stalin!” De fapt, a avut grijă de toţi. Regele Mihai a fost recompensat de Stalin cu cea mai înaltă distincţie sovietică, Ordinul Victoria!

Un duş rece! Radio Moscova:„Armata Roşie nu poate înceta operaţiunile militare...”

A doua zi după evenimente, joi, 24 august 1944, trezite din şocul produs de evenimentele de la Bucureşti, posturile de radio occidentale încearcă să încurajeze noua putere de la Bucureşti, amintind de garanţii teritoriale. 

Londra anunţa:„Naţiunile Unite au garantat României integritatea teritorială şi independenţa, fapt care a determinat pe Regele Mihai să iasă din alianţa cu Germania. Sunt deosebit de importante cuvintele din proclamaţia Suveranului, în care se declară că independenţa poporului depinde de curajul cu care acesta va şti să lupte. Sunt de asemenea demne de admirat cuvintele prin care se ordonă tuturor românilor să lupte prin orice mijloc. Românii au primit astfel îndrumări asupra conduitei pe care trebuie să o aibă faţă de cei răi care au ciuntit în 1940 graniţele ţării împotriva voinţei poporului. Este cazul să se reamintească cele spuse de D-l Churchill la 3 Septembrie 1940. Vorbind de Transilvania, D-sul a declarat că România a suferit mutilări teritoriale pe care Anglia nu le va recunoaşte decât dacă ele au fost făcute cu încuviinţarea poporului român. Într-o altă împrejurare, D-ul Eden a declarat:«Recompensa Românei pentru prietenia sa cu Germania a fost tristă şi amară, dar guvernul britanic nu recunoaşte anexiunile teritoriale impuse printr-un dictat»”. 

Ministrul de război Constantin Pantazi pe front, alături de alţi militari;generalul Pantazi a fost şi el arestat la 23 august 1944

Duşul rece va veni din partea sovieticilor, care lămuresc situaţia. Uniunea Sovietică se află în continuare în stare de război cu România. Postul Moscova (24 august 1944) transmite „Declaraţia Comisariatului Afacerilor Străine:„În legătură cu evenimentele din România, Guvernul sovietic socoteşte că nu este de prisos să întărească declaraţia dată în Aprilie a.c., că Uniunea Sovietică nu are nici un fel de pretenţie teribilă şi nici nu intenţionează să schimbe starea socială existentă sau să-i ştirbească prin orice mijloc independenţa. Dimpotrivă, guvernul sovietic socoteşte necesar să refacă împreună cu românii independenţa României pe calea eliberării ei de sub jugul fascist. Comandamentul sovietic suprem declară că dacă trupele române vor înceta operaţiunile militare împotriva Armatei Roşii şi dacă ele se obligă să ducă războiul de eliberare mână în mână cu armata Roşie împotriva germanilor, sau împotriva ungurilor pentru eliberarea Transilvaniei, atunci Armata Roşie nu o va dezarma, îi va îngădui să pastreze tot armamentul şi o va ajuta prin toate mijloacele să ducă la bun sfârşit această înaltă misiune. Armata Roşie nu poate înceta operaţiunile militare de pe teritoriul românesc decât după ce va fi lichidat trupele germane care asupresc poporul român. Sprijinul trupelor româneşti acordat forţelor Armatei Roşii în vederea lichidării trupelor germane este singurul mijloc pentru grăbirea încetării operaţiunilor militare pe teritoriul României şi încheierii Armistiţiului României cu Coaliţa Aliată”. Sovieticii explicau lumii întregi cum stă treaba cu 23 august 1944. Fără alte comentarii! 

O analiză excelentă! România, în cel mai bun caz, „cobeligerantă”

Din Londra, Agenţia A.F.I. face o analiză excelentă a actului de la 23 august, pe care-l numeşte fără putinţă de tăgadă „lovitură de stat” şi afirmă că „în definitiv actul de la 23 August n-a constituit o surpriză”. Analiza merită publicată în întregime. 

„Evenimentele din România au provocat foarte puţine surprize la Londra. În legătură cu aceasta se amintesc fazele evoluţiei politice de la Bucureşti care au precedat evenimentului. Am semnalat în mai multe rânduri în această cronică negocieri duse de emisari români şi ruşi, pentru ieşirea României din Axă.

În cercurile informate de la Londra, se reaminteşte că de aproape un an, adică de la armistiţiul încheiat de Mareşalul Badoglio cu aliaţii, România se gândea la hotărâri în acest sens. Preocuparea a rămas însă fără urmări din cauza precauţiunilor severe luate de germani. Germanii au mai consolidat aceste precauţiuni în epoca eşecurilor lor din Ucraina, dar acestea au avut drept rezultat şi întărirea curentului pacifist din România, cu atât mai mult cu cât germanii au adoptat şi măsuri nedibace, cum ar fi sacrificarea trupelor române din Crimeea pentru salvarea unui maximum de trup germane.

După aceea s-a produs misiunea Principelui Ştirbey, care, cu toate că a eşuat în aparenţă, a marcat jaloanele defecţiunii române. Anglo-Americanii au arătat emisarului român că trebuie să se înţeleagă cu ruşii, dar Principele Ştirbey a subliniat că ocupaţia germană în România îngreunează concretizarea unui eventual acord. Lucrurile începuseră să se tărăgănească cu toate că trupele sovietice intraseră în Moldova. Evenimentele din Finlanda, iar mai târziu schimbarea atitudinei Turciei, au impresionat totuşi profund opinia publică românească, silind-o să se hotărască şi să poată afirma că reluarea ofensivei sovietice în sectorul Iaşi a fost semnalul convenit pentru efectuarea loviturii de stat care a dus la înlocuirea regimului Antonescu cu cel al Generalului Sănătescu. Prezenţa acestei personalităţi este considerată ca un semn că armata participă la lovitura de stat. Desigur că D-l Maniu şi Brătianu au fost aceia care au regizat această lovitură.

Problema care se pune astăzi este următoarea:Condiţiile actuale ale Rusiei sunt oare tot atât de favorabile ca şi acelea care au constituit baza convorbirilor? Proclamaţia Regelui Mihai tinde să confirme această ipoteză. Cercurile informate din Londra îşi exprimă însă îndoiala în această privinţă. Părerea lor este că defecţiunea României este astăzi mult mai puţin utilă decât acum trei luni. De altă parte, când Regele Mihai vorbeşte despre România ca «aliată», vrea desigur să spună în cel mai bun caz «cobeligerantă». Nu se dispreţuieşte desigur în nici un caz valoarea acestei colaborări, dată fiind ura permanentă a românilor faţă de unguri. Se pune însă întrebarea dacă hotărârea luată de Regele Mihai şi de sfetnicii săi va fi de ajuns pentru a duce armatele sovietice la porţile Europei Centrale, prin câmpia Ungariei. Totul depinde de rapiditate executării ordinelor. Se pare că germanii nu au trupe multe în România şi nu este deloc sigur că ei vor face sacrificii mari pentru a păstra regiunea petroliferă Ploieşti. Germania este prea categoric înfrântă pe plan militar pentru a mai da o atât de mare importanţă petrolului din România. Valoarea loviturii de stat este aşadar micşorată în raport direct cu descreşterea importanţei pe care petrolul român o are pentru Germania.

Un rege din ce în ce mai izolat:Mihai I la Sinaia, în 1946

O hotărâre similară a Bulgariei – dacă ea va fi luată – va avea o importanţă tot atât de limitată. Bulgaria are avantajul că posedă o armată aproape intactă, dar se înşeală profund dacă îşi închipuie că va putea negocia cu folos ruptura sa cu Germania. În momentul de faţă succesul pe teren militar este prea sigur pentru aliaţi, pentru ca el să nu fie urmat de succese pe teren diplomatic”.

„Înainte de a fi dat proclamaţia, românii au consultat oare Rusia?”

Devine din ce în ce mai clar că Aliaţii – spre deosebire de artizanii loviturii de stat de la Bucureşti – au înţeles situaţia gravă în care a intrat România. Comentariul celor de la Agenţia Transoceanic este edificator:„Evenimentele care au dus la situaţia din România sunt următoarele:acum câteva luni România a luat contact cu Marea Britanie pentru a discuta condiţiile de pace. Anglia a consultat imediat Rusia şi Statele Unite. S-au stabilit clauzele care au fost remise României, cu condiţia ca aceasta să se pună în contact cu Rusia. Atunci românii s-au răzgândit pretextând că nu pot ieşi din război, deoarece forţele germane din România sunt foarte puternice. Situaţia actuală depinde de următoarea întrebare:Înainte de a fi dat proclamaţia, românii au consultat oare Rusia? În caz negativ ei îşi fac iluzii dacă îşi închipuie că, condiţiile care i s-au oferit acum câteva luni, mai sunt şi azi valabile. România nu devine în mod automat o aliată a Naţiunilor Unite, iar poziţia ei urmează a fi definitivată abia de acum încolo”. Răspunsul este unul singur. Nimeni nu s-a consultat cu nimeni, actul de la 23 august fiind un act de voinţă regală, iar urmările s-au văzut!

La fel de lucizi, jurnaliştii de la ziarul suedez „Nya Dagligt Allehandall”, citaţi de Agenţia A.B.C., scriu:„Este sigur că Basarabia şi Bucovina de Nord vor cădea ca şi în 1940 înlăuntrul hotarelor sovietice, dar se poate pune întrebarea ce atitudine vor lua ruşii faţă de problema gurilor Dunării. Chiar în cazul când aceste regiuni vor rămâne mai departe sub stăpânire românească, este totuşi probabil că ele vor fi supuse unui viguros control internaţional sau sovietic. De altă parte, este probabil că rectificările de frontieră efectuate în favoarea Bulgariei în Dobrogea de Sud vor rămâne în vigoare, eventual cu mici corecturi, fapt pe care nici românii nu ar putea să-l găsească nejustificat, deoarece ţinutul este locuit de o majoritate bulgară”. 

O analiză care s-a transformat în realitate

Şi Agenţia A.F.I. din Londra are informaţii precise, mai ales din Moscova, privind planurile Kremlinului:„Primele informaţii primite la Londra din Moscova, cu privire la atitudinea României, confirmă indicaţiile date aseară de postul de radio Moscova, după care Rusia acceptă capitularea României pe baza condiţiilor oferite acum trei luni. Cu alte cuvinte, Kremlinul nu socoteşte necesar să înăsprească aceste condiţiuni, socotind că aşa cum sunt stabilite, ele pot permite mai uşor atingerea scopului principal şi anume:câştigarea războiului în cel mai scurt timp şi în chipul cel mai hotârâtor.

Astfel stând lucrurile, se înţelege uşor că ruşii au cerut noului guvern român să le dea cel mai mare sprijin pentru eliberarea totală a teritoriilor româneşti de prezenţa trupelor germane. Nu va fi deci vorba ca România să întreprindă un război «privat» împotriva Ungariei, în vederea redobândirii Transilvaniei de Nord, ci ea se va conforma instrucţiunilor pe care le va primi atât în domeniul militar, cât şi în cel economic.

De altfel, după informaţiile primite la Londra din surse balcanice, lucrurile sunt destul de confuze în momentul de faţă în România. Noul guvern pare a fi stăpân pe situaţie la Bucureşti, unde totuşi nu se observă nici un semn care să indice preparative germane în vederea plecării. Pe de altă parte, trupele române par a fi grăbite să termine lupta şi se predau în masă ruşilor, fără a se putea totuşi spune de pe acum că au angajat ostilităţi împotriva germanilor şi a ungurilor.

Se va putea eventual spune că situaţia din România ar prezenta destule analogii cu situaţia din septembrie a anului trecut, petrecută în Italia, după anunţarea încheierii armistiţiului. Însă nu vor trebui să se mai repete greşelile care au permis atunci germanilor să se cramponeze în peninsula italiană. Pe de altă parte, este probabil că românii sunt tot atât de obosiţi de război, cum erau italienii în toamna anului 1943. Totodată este clar că perspectiva românilor de a recâştiga Transilvania constituie un puternic motiv pentru a-i îndemna să prindă din nou gust de luptă, în timp ce un astfel de stimulent nu exista pentru soldaţii italieni. Defecţiunea României pare să aibă ca efect imediat curmarea tergiversărilor bulgare”.

Începea lunga noapte a comunismului

Semnarea Convenţiei de armistiţiu a avut loc abia la 12 septembrie 1944:ea declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, care urmau a fi achitate în decurs de şase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei“ revenind României. 

Mai trebuie spus – după cum remarca Ion Cristoiu – că:

„1) Nu se semnase nimic între guvernul român şi guvernul sovietic. Se desfăşuraseră doar discuţii. 

 2) Chiar dacă s-ar fi semnat, pe drept cuvânt, ruşii ar fi invocat adevărul că ei se înţeleseseră cu Mareşalul, şi nu cu Majestatea Sa. Pe acest fond, continuarea operaţiunilor ruseşti pe frontul din Moldova e perfect justificată. Generalii ruşi nu ascultau Radio România!” . 

Pamfil Şeicaru e şi mai dramatic:„Toţi ofiţerii ascultaseră la radio Bucureşti cuvântarea unui armistiţiu. După un moment de dezordine, comandanţii unităţilor ruseşti au cerut instrucţiuni, nefiind informaţi de semnarea unui armistiţiu, cum informau ofiţerii români. Răspunsul din Moscova a fost conform cu adevărul:nu se semnase niciun armistiţiu şi, în consecinţă, unităţile româneşti trebuiau înconjurate, dezarmate şi făcute prizoniere. În primele ore au fost mai mult de 130.000 de prizonieri români trimişi în Rusia. După două zile, totalul prizonierilor depăşise 175.000… “ Începea lunga noapte a comunismului.