Adevăratul motor al agriculturii socialiste

 Există astăzi la nivel colectiv imaginea unei agriculturi înfloritoare în Epoca de Aur edificată pe meleagurile româneşti de către omul de geniu care a fost Nicolae Ceauşescu, omul simplu de la ţară şi care iubea din inimă poporul pe care-l păstorea cu o grijă părintească. Având vaste cunoştinţe despre ideologia comunistă, preşedintele socialist a continuat edificarea unei economii având la bază proprietatea comună asupra principalelor mijloace de producţie, aşa cum procedase şi Iosif Vissarionovici Stalin, modelul preluat până la ultima virgulă de către liderul de la Bucureşti.  

 Oare să fie adevărată ideea lansată de propaganda comunistă despre eficienţa agriculturii socialiste sau a fost doar o gogoriţă pentru păcălirea poporului, ştiut fiind faptul că partidele de stânga se pricep foarte bine să dozeze minciuna? Aflarea adevărului se poate face cu mare greutate, datele publicate fiind prelucrate după cum a dorit regimul. Totuşi, dacă sunt citite cu atenţie, cortina de minciună se destramă şi rezultă în mod clar că tot proprietatea privată rămâne esenţa progresului, statul putând să ajute acolo unde sumele de bani necesare investiţiilor uriaşe depăşesc puterea locuitorilor. Statul comunist socotea că în 1984 14,31% din producţia de carne provenea din gospodăriile ţărăneşti. La lapte se ajungea la 19,78%. Oul, sursă plăcută de proteine, provenea în proporţie de 15,35% de la sătenii particulari. Adepţii fermelor imense vor spune imediat că aceste gospodării rurale nu erau rentabile, că populaţia oricum rămânea săracă din cauză că produsele alimentare au preţuri scăzute, adică sunt mărfuri sărace. Randamentul animalelor nu era cel din capacităţile de producţie unde existau tehnologii superioare şi erau procente sub 20%, nesemnificative în ansamblul agriculturii socialiste. Oare? Trebuie să se ţină cont de un factor esenţial: suprafaţa agricolă deţinută şi calitatea acesteia. Ţăranii ce nu intraseră în cooperative agricole aveau în posesie numai 9,42% din suprafaţa agricolă a patriei socialiste.

 Este interesant de observat că ţăranii independenţi aveau cele mai multe animale din economie. Creşterea albinelor nu era un domeniu demn de investiţii de stat şi aici au fost organizate mici afaceri, tolerate de regim din interes.

 Este evident că oamenii îngrijeau mai bine animalele în raport cu ceea ce se întâmpla în fermele unde statul comunist, întemeiat pe cele mai avansate principii politice, îngropa sume imense şi folosea munca forţată a elevilor, studenţilor şi a militarilor.

 Din păcate, urmând preţioasele indicaţii trimise în iunie 1947 de către serviciile secrete sovietice, regimul comunist de la Bucureşti a făcut totul ca nu cumva în mediul rural să apară germenii capitalismului şi ţăranii erau lipsiţi de forţa mecanică, produse chimice şi seminţe de calitate.

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.