Adevărata cauză a contra-ofensivei germane din 1916 împotriva României!

Anul 1916 era unul foarte complicat pe toate fronturile Primului Război Mondial. Germania, hotărâtă să obţină cumva victoria în condiţiile unei sufocări economice, atacă masiv la Verdun din februarie. Aliaţii răspund prin atacul de pe Somme. Forţele beligerante sunt încordate la maximum în vest.

Armata rusă declanşează o ofensivă, numită Brusilov după generalul comandant, ce are drept rezultat spulberarea trupelor austriece şi doar germanii mai reuşesc să astupe breşa. Intrarea României în conflict ducea la o nouă lungire a frontului european şi forţele austro-ungare începeau să se topească zilnic. Viena a cerut disperată ajutorul Berlinului şi trupe de elită au fost strânse şi aruncate împotriva diviziilor româneşti ce înaintau în Transilvania. Noi unităţi au fost deplasate apoi pentru spargerea frontului din Carpaţi şi înaintarea până în sudul Moldovei. Au fost strânse, după unele calcule,  27 de divizii de infanterie şi alpini. Se adăugau 11 divizii şi o brigadă de cavalerie, ceea ce înseamnă că se renunţa la un asalt în adâncimea dispozitivului inamic din alte sectoare.

          De ce această decizie fatală? Ce era aşa de important de apărat sau de cucerit? Exista ceva în Ardeal de care Puterile Centrale aveau nevoie disperată. În localităţile Turda şi Târnăveni existau două fabrici fundamentale pentru efortul de război german. Uzina din Turda prelucra sarea, o materie primă de calitate şi ieftină, cu ajutorul gazului metan şi se obţinea, printre altele, un gaz galben – verzui numit clor. Acesta era folosit pe post de armă chimică prin valuri sufocante sau intra în compoziţia altor gaze toxice precum fosgenul şi iperita. Producţia uzinelor era foarte consistentă şi acestea au dat cam o treime din livrările de clor ale Puterilor Centrale.

          Berlinul era obligat să protejeze centrele de produse chimice, ajunse mai importante decât cele metalurgice în condiţiile în care fiecare tabără producea substanţe toxice de luptă din ce în ce mai ucigătoare şi le consuma în cantităţi din ce în ce mai mari. Soldaţii români au trecut graniţa în noaptea de 14 spre 15 august 1916 fără să ştie de ce se apropie. Orice pas înainte era unul ce apropia Austro – Ungaria de dezastru. Valurile de români au ajuns până la Răstoliţa aflată la 104 km de Târnăveni. A fost nevoie de o confruntare dură pentru a sfărâma rezistenţa maghiarilor şi unităţile slăbite de luptele neîntrerupte păreau incapabile să stăvilească marile unităţi româneşti. Diviziile 72, 37, 39, 61 şi 71 infanterie erau epuizate. Soldaţii români au ajuns la Ibăneşti, la doar 85 km de azotul austro-ungar. Alte trupe au ajuns la Hundrubechiu, la doar 83 km. Turda părea mai bine protejată, dar forţele inamice ce veneau dinspre sud se apropiau de localitatea Pui şi ameninţau calea ferată de pe valea Mureşului. Întreruperea traficului de mărfuri ar fi fost mai neplăcut pentru situaţia de pe front decât o înfrângere într-o luptă sângeroasă. Se aflau la doar 44 km de furnalele de la Hunedoara şi la 87 de centrul metalurgic de la Cugir. Cum un infanterist putea să străbată pe jos distanţele cu o viteză de 2 – 4 km/h şi un călăreţ se deplasa obişnuit cu 8 km/h, apropierea românilor, cam prea lentă în ochii specialiştilor militari de astăzi, devenea foarte periculoasă în mod indirect. Avioanele ar fi putut să execute un atac prin surprindere cu proiectile de calibru mic sau mediu şi comandamentul austro-german nu cunoştea potenţialul aeronautic al inamicului. Situaţia era gravă. Germanii au trimis spre zona Petroşani Divizia 187 infanterie, antrenată pe frontul francez, şi luptătorii români au constatat imediat că au în faţă un adversar de alt calibru. Divizia 89 infanterie a fost aruncată în luptă la Hundrubechiu pentru a apăra fabrica ce urma să livreze mari cantităţi de azot, substanţă necesară pentru producţia acidului azotic, fundamental pentru muniţii. Specialiştii francezi o considerau cea mai modernă unitate de producţie din monarhia dualistă. Ofensiva românească a fost oprită şi abia acum se ştie cât de aproape a fost armata română să scoată din luptă trupele austro-ungare. Inima imperiului bătea în Transilvania.

Bibliografie minimală

Moureu, Charles, La Chimie et la Guerre, Masson et Cie, Paris, 1920.

Popa, Mircea, N., Primul Război Mondial, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.

Verdeş, Constantin, Arma chimică de războiu, Tipografia Şcoalei Speciale de Artilerie, Timişoara, 1924.