Acțiuni de rezistență ale populației civile în România ocupată de Puterile Centrale
Numeroasele rechiziții și restricții impuse de administrația militară germană a teritoriului românesc ocupat, în perioada 1917-1918, au provocat numeroase acțiuni de rezistență ale populației civile. Aceste acțiuni au mers de la refuzul îndeplinirii ordinelor administrației militare, până la atacuri directe asupra soldaților Puterilor Centrale și distrugerea clădirilor în care aceștia erau instalați.
Acțiunile de rezistență ale populației de rând față de forțele de ocupație sunt reflectate și de statistica pedepselor aplicate de poliția militară germană. În București, numai în perioada aprilie-octombrie 1917 au fost aplicate pedepse în 32 de cazuri pentru „refuz de lucru” și în 24 de cazuri pentru „întruniri neautorizate”, iar în noiembrie-decembrie 1917 au fost aplicate pedepse în 39 de cazuri pentru „refuz de lucru” și în 32 de cazuri pentru „întruniri neautorizate”. De asemenea, administrația militară germană a transformat fortul Jilava, de la marginea Bucureștiului, în închisoare.
Nici în mediul rural nu au lipsit acțiunile de rezistență. Țăranii refuzau să execute ordinele administrației militare germane, care a introdus munca forțată în agricultură, pentru a obține recolte cât mai mari. Însă nu lipseau și atacurile asupra soldaților Puterilor Centrale. În „Gazeta Bucureștilor”, ziar de propagandă a autorităților germane, erau deseori publicate anunțuri cu privire la recompense financiare pentru prinderea țăranilor care atacau și ucideau militarii trupelor de ocupație sau atacau clădirile în care aceștia erau instalați.
Spre exemplu, țăranii au atacat soldații germani la Câmpina, aceștia ripostând cu foc de mitraliere. În comuna Întorsura, județul Dolj, a fost ucis un soldat german. În comuna Brănești, județul Ilfov, a fost incendiată Școala de Silvicultură, unde erau cazate trupe germane, iar la Filiași, județul Dolj, a fost arsă casa în care erau instalați soldații austro-ungari. Pe lângă aceste acțiuni, țăranii au sprijinit și diferite grupuri de soldați români care acționau în teritoriul ocupat. Mulți au fost arestați pentru că au refuzat să predea armele, în ciuda ordinelor repetate ale administrației militare, sau pentru că au încercat să treacă linia frontului în Moldova, pentru a se alătura Armatei Române. Pentru a preveni acțiunile de revoltă în mediul rural, administrația militară a fost nevoită să trimită un număr mare de jandarmi.
Numeroși români au fost executați de forțele de ocupație pentru diferite acuzații, „spionaj”, „trădare”, ascunderea bunurilor”, „refuzul de a da informații” etc. Spre exemplu, în județul Mehedinți, în vara anului 1917, au fost executați 10 țărani pentru că ar fi făcut parte dintr-un grup de rezistență condus de sublocotenentul Victor Popescu. Forțele de ocupație au ucis 10 locuitori ai orașului Brăila pentru „spionaj”, 3 la Târgu Jiu, 4 în comuna Văleni de lângă Târgu Jiu, 5 în județul Putna, 5 în orașul Corabia, iar în comuna Conduratu din județul Prahova a fost asasinată o familie întreagă. O statistică oficială înregistra un număr de 1448 de omucideri. În realitate, probabil că numărul a fost mult mai mare.
Poliția militară germană a aplicat populației române numeroase amenzi pentru diferite acțiuni de insubordonare. Numai în perioada 1 aprilie – 31 decembrie 1917, au fost aplicate circa 8.000 de amenzi, din care 2.924 pentru refuzul de a da declarații la timp.
Teritoriul românesc ocupat, un adevărat „stat polițienesc”
Pentru a supraveghea mai bine populația și a împiedica revoltele, administrația militară germană a organizat un aparat polițienesc numeros. Acesta era coordonat de o centrală polițienească la București, căreia i se adăuga două circumscripții centrale la Craiova și la Ploiești. Acestea coordonau oficiile și suboficiile polițienești din toate orașele și localitățile importante din teritoriul ocupat. Orașul București a fost împărțit inițial în 6 circumscripții polițienești, ulterior fiind înființate alte 6 pentru a supraveghea mai bine periferiile.
Pentru a diminua acțiunile de rezistență ale românilor față de regimul de ocupație, poliția germană a luat mai multe măsuri de precauție. Spre exemplu, intelectualii și oamenii politici care susțineau Antanta au fost arestați la domiciliu sau trimiși în lagăre de concentrare, precum cele de la Săveni (județul Ialomița) sau Turnu Severin (județul Mehedinți), ulterior fiind transferați în lagăre din țările Puterilor Centrale, de unde se vor întoarce numai încheierea războiului.
Poliția germană avea sarcina de a supraveghea polițiștii și jandarmii români rămași în teritoriul ocupat. Numai în București rămăseseră 1.800 de polițiști. Ofițerii germani au preluat conducerea tuturor secțiilor de poliție, exercitând un control strict asupra polițiștilor români. În ceea ce privește jandarmii, mulți dintre aceștia au fost înlocuiți cu germani și austro-ungari.
Bibliografie:
Victor Atanasiu, Atanasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea Paul Oprescu, România în Primul Război Mondial, Editura Militară, București, 1979.
Gheorghe Platon (coord.), Istoria Românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București 2003.
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ediția a IV-a, Editura Univers Enciclopedic, București 2008.