Acele şi broşele din Grecia antică: accesorii sofisticate sau arme de temut?
Sofisticata modă feminină a Antichității, dominată de tunici, mantii, hlamide și coafuri delicate, ascunde povești surprinzătoare despre femei care și-au folosit accesoriile – ace de haine, broșe, ace de păr – cu dublu rol: ornamente pentru fixarea veșmintele, pentru prins părul sau arme periculoase, uneori chiar letale.
Cea mai importantă schimbare în moda vechilor eleni, care a avut loc din cauze probabil uitate de-a lungul secolelor, a fost explicată de către vestitul istoric Herodot printr-o întâmplare excepțională care i-ar fi determinat pe atenieni, la mijlocul secolului al VI-lea a.Chr., să le interzică femeilor din cetate să mai dețină ace și, prin urmare, să adopte un nou stil vestimentar. Mai mult, personaje feminine bine-cunoscute ale Antichității, cum sunt Hecuba, Phaedra şi Fulvia, sunt creditate că s-ar fi răzbunat pe dușmanii lor folosind broșe sau ace de păr. Sunt toate aceste istorii pe care le vom descoperi în cele ce urmează doar plăsmuiri ale istoricilor și ale poeților tragici? Oare erau cu adevărat eficiente ca arme acele și broșele antice?
Fibulă-spirală din bronz, din perioada anilor 800-700 a.Chr.
Răspunsul ni-l oferă într-o anumită măsură arheologia, iar o posibilă completare a imaginii poate fi căutată în paralele recente cu tendințele vestimentare de la începutul secolului XX, când moda edwardiană dădea naștere unor știri scandaloase despre tinere care foloseau acele de pălărie ca arme, pentru a se apăra de bărbații care încercau să se apropie prea mult de ele.
Toate aceste istorii mai vechi sau mai noi ne previn asupra complexității naturii lucrurilor materiale, aşa cum sunt și accesoriile feminine care au servit la fixarea și la împodobirea hainelor și a coafurilor, căpătând roluri secundare neașteptate atunci când posesoarele lor aveau nevoie de arme. Ele sunt mărturia condiției femeii, care, încă din cele mai vechi timpuri, a fost privată de arme reale, indiferent de categoria socială din care provenea – ne amintim povestea ambițioasei Pheretima, soția regelui Battus al III-lea din Cirene, care i-a cerut regelui cipriot Euelton o armată pentru a se reinstala la putere, primind în schimb un fus și o furcă de aur, împreună cu mesajul că acestea sunt darurile potrivite pentru o femeie.
Peplophoroi: moda feminină a Greciei arhaice
Pentru multe secole, femeile din cetățile elene au purtat un veșmânt cunoscut sub numele de peplos, confecționat din țesătură compactă de lână, drapat în jurul corpului, prins pe umeri cu ace lungi și cu centură în talie, fără să implice cusături. În toată perioada veche a Greciei, cunoscută sub numele de perioada arhaică, această haină a dominat portul feminin, fiind reprezentată adesea în arta vremii. O regăsim pictată pe vasele cu figuri și reprezentată în arta sculpturală. Faimoasele statui feminine arhaice, cunoscute sub numele de Korai (tinere fete), poartă astfel de veșminte ale căror culori vii au pălit de-a lungul mileniilor, pentru ca abia recent cercetătorii să le redescopere cu ajutorul tehnologiilor moderne.
Accesoriile care fixau aceste veșminte pe umeri au o istorie lungă, făcându-și apariția în regiunea mediteraneană în jurul anului 1200 a.Chr., cunoscând o popularitate aparte între secolele VIII-VI a.Chr. În spațiul grec au fost descoperite ace datând cu precădere din secolele VIII-VII a.Chr., atât în sanctuare, unde vechii eleni le dedicau zeilor, cât și în morminte, fiind adeseori singurele obiecte care mai stau mărturie pentru hainele purtate în momentul depunerii în mormânt, căci țesăturile au dispărut de-a lungul secolelor din pricina naturii lor organice.
Statuie din teracotă de secol V a.Chr., reprezentând o femeie ce poartă haina tradițională (peplos)
Broșele, cunoscute mai ales sub denumirea latinească de fibule, reprezintă echivalentul antic al acelor de siguranță moderne și erau unul dintre cele mai folosite accesorii pentru veșminte. În Grecia, ele au fost utilizate în aceeași perioadă în care erau populare și acele, însă nu erau prinse doar în zona umerilor, așa cum observăm că se întâmpla cu acele. Cele două tipuri de accesorii puteau fi purtate cu ușurință împreună, așa cum demonstrează descoperirile dintr-un mormânt cu inventar din situl arheologic Kerameikos din Atena. Fibulele sunt însă rare în perioada arhaică și clasică, nu predomină nici în inventarul arheologic și nici nu sunt prezente în iconografie, iar unele exemplare au mărimi mult mai mici în comparație cu acele. Două sanctuare din insula Rodos (Lindos și Ialyssos), precum și sanctuarul tessalian de la Pherai au rămas totuşi celebre pentru numărul impresionant de broșe descoperite de către arheologi pe parcursul cercetărilor.
Autorii antici menționează prezența acelor și a broșelor în vestimentația feminină, remarcând uneori potențialul lor de arme. Una dintre cele mai importante surse literare despre acele care împodobeau hainele vechilor locuitori mediteraneeni este reprezentată de Iliada lui Homer: din versurile acesteia aflăm că zeița Afrodita, rănită într-o bătălie, este ironizată de către Atena, care îi spune lui Zeus că ea s-ar fi rănit de fapt din pricina unui ac purtat de către o femeie și nu ar fi fost rănită în luptă.