Abdicările lui A.I. Cuza şi Mihai I: asemănări şi deosebiri

Istoria românilor are momentele ei glorioase dar şi unele mai puţin glorioase. În seria acestor evenimente tumultoase se înscriu şi abdicările domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi Regelui Mihai I. Chiar dacă au trecut mai bine de opt decenii între cele două vom vedea în rândurile de mai jos câteva asemănări cât şi diferenţe. Istoria de multe ori e ciclică, în special la nivel local al evenimentelor. Chiar dacă relatarea evenimentelor este cunoscută puse comparativ apar într-o lumină nouă.

Aspecte generale

Născut în 1820, colonelul A. I. Cuza devine domnitor printr-o dublă alegere la 5 şi respectiv 24 ianuarie 1859, consfinţind astfel şi unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească. Marele istoric român Nicolae Iorga defineşte această acţiune ca „politica faptului împlinit”. Cu această alegere începe formarea statului român modern.

Deşi domnia sa a stat sub semnul provizoratului, s-a remarcat printr-o reuşită politică interna şi externă. Dar atunci când reformele pe care dorea să le implementeze nu au fost acceptate a luat măsuri drastice. Secularizarea averilor mănăstireşti (prin legea din 25 decembrie 1863) nu i-a adus susţinerea de care avea nevoie pentru reforma agrară. Astfel, tot prin „politica faptului împlinit” consacrată la români, produce o lovitură de stat, la 2 mai 1864, dizolvând Parlamentul. Drept urmare la 26 august are loc promulgarea mult râvnitei reforme agrare.

Dacă puterile europene, ca Rusia, doreau destrămarea unirii, la nivel intern se forma o alianţă împotriva domnitorului, care va rămâne în istorie drept „monstruoasa coaliţie”. Probabil bazându-se pe ideea „duşmanul duşmanului meu îmi este prieten” liberalii radicali şi conservatorii se vor uni spre a-l înlătura pe Cuza, lucru pe care îl vor realiza în 11/23 februarie 1866.

Referitor la Regele Mihai situaţia stă însă ceva mai diferit. Născut în 1921 va deveni Rege de timpuriu, odată cu moartea Regelui Ferdinand I Întregitorul (20 iulie 1927). Astfel devine Rege ajutat de o regenţă, fiindcă era minor. În 1930, 8 iunie, Carol II, tatăl său, îl înlătură şi preia tronul până la 6 septembrie 1940 când abdică şi Mihai I devine iar Rege.

Dacă cei şapte ani ai domniei lui Cuza s-au remarcat prin reforme pentru ralierea României la occidentalismul vremii, domnia, paradoxal tot de şapte ani, a Regelui Mihai a fost marcată de al doilea Război Mondial şi instaurarea treptată a comunismului. Au fost vremuri tulburi pentru România acelor ani. În 1947 Monarhia era ultima redută a democraţiei şi trebuia automat înlăturată, la 30 decembrie Regele Mihai I fiind forţat să abdice.

Asemănări

Privind atent cele două evenimente, după acest scurt excurs istoric, este lesne de observat similitudinile dintre acestea. O primă asemănare e faptul că cei doi în cauză au fost surprinşi de cerinţa abdicării. Peste Cuza au intrat în încăperea unde se afla forţându-l să abdice. Pe Rege l-au chemat la Bucureşti punându-i abdicarea în faţă. Nici unul nu se aştepta la acest lucru, mai ales Regele Mihai fiind la Palatul din Sinaia pentru sărbătorile de iarnă.

O altă asemănare este şi faptul că actul abdicări era deja scris şi pregătit dinainte, acesta doar trebuind semnat. Practic nu aveau nici un cuvânt de spus despre conţinut. Cuza l-a semnat pe spatele unui complotist, iar Regele Mihai l-a semnat sub şantaj şi ameninţarea cu uciderea a o mie de studenţi.

Semnalăm şi prezenţa armelor în cele două abdicări. La A.I. Cuza complotiştii se bucurau şi de sprijinul unor militari, iar semnarea actului s-a făcut sub ameninţarea pistoalelor. În partea cealaltă, în 1947 la Bucureşti Palatul a fost ţinta unor trupe de artilerie. Şi Petru Groza avea asupra sa un pistol „ca să nu păţească şi el ce-a păţit Antonescu”, făcând referire la arestarea mareşalului în 23 august 1944.

O asemănare finală, nu că n-ar mai fi şi altele, este exilul. Ambii au fost forţaţi să părăsească România. Cuza va muri în exil la Heidelberg, Germania, pe 15 mai 1873;Regele însă, fiind încă în viaţă, va reveni în ţară pentru prima dată în 1992.

Deosebiri

Între evenimentele din februarie 1866 şi decembrie 1947 au existat şi deosebiri. Dacă la Cuza a fost nevoie de mai mulţi complotişti şi militari, la Rege au fost prezenţi doar Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Petru Groza. În ambele cazuri s-a atins scopul dar s-au folosit moduri diferite.

Apoi urmările celor două acţiuni au fost totalmente diferite. După A.I. Cuza a urmat o Locotenenţă domnească, formată din L. Catargiu, N. Golescu şi N. Haralambie, până în mai când pe tron este adus Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, datorită refuzului lui Filip de Flandra. De partea cealaltă, după abdicarea din ’47 s-a proclamat Republica Populară Română, iar România a intrat pe un alt drum, un drum care o va costa mult.

Consideraţii finale

Dubla alegere a colonelului Cuza a însemnat pornirea României pe drumul modernităţii. Abdicarea acestuia şi venirea principelui Carol a însemnat consolidarea statului modern român, alături de începerea recunoaşterii cancelariilor europene. Abdicarea Regelui Mihai, nepotul lui Carol I, a oprit România din acest drum ascendent pentru aproape jumătate de veac, mutând-o în spatele cortinei de fier şi-a hegemoniei sovietice. Din păcate România nu şi-a mai revenit până în prezent la ceea ce-a fost în vremea Monarhiei.