Abdicarea Regelui Mihai, condamnarea la moarte a „Adeverului” (I)

După anihilarea brutală a partidelor istorice, guvernul Groza mai trebuia să distrugă ultima redută a democraţiei:monarhia. O dată cu ea, a dispărut şi libertatea cuvântului.

În septembrie 1940, după renunţarea intempestivă la tron şi plecarea din ţară a tatălui său, Carol al II-lea, Mihai, voievod de Alba Iulia, în vârstă de doar 18 ani, este proclamat şi uns rege al României de către patriarhul Nicodim Munteanu. Fără să jure pe Constituţie, care fusese abrogată, şi fără să primească girul Parlamentului, care fusese, de asemenea, dizolvat. Astfel, doar „prin graţia lui Dumnezeu”, Mihai îşi începea cea de-a doua domnie, ca rege de drept divin, dar nu şi constituţional. Era o funcţie mai mult simbolică, autoritatea sa se rezuma la titlul de şef suprem al oştirii şi la putinţa de a-l desemna pe prim ministrul ţării. În data de 23 august 1944, regele Mihai semnează armistiţiul cu Aliaţii, care îi includea şi pe comunişti, îl destituie şi îl arestează pe conducătorul statului Ion Antonescu şi-l numeşte pe generalul locotenent Constantin Sănătescu în fruntea guvernului. Deşi mulţi taxează gestul său drept o „capitulare” în faţa comuniştilor sovietici, trebuie menţionat că astfel al doilea război mondial s-a terminat cu şase luni mai devreme iar nordul Transilvaniei a fost eliberat de sub ocupaţia ungurească. În martie 1945, obligat de ruşi, Mihai I este nevoit să accepte un guvern comunist pro-sovietic, condus de Petru Groza.

”Adeverul reînviat se asociază acestui strigăt”

Prins între „ciocanul” puterii comuniste şi „nicovala” democraţiei monarhice, „Adeverul” nu ezită să aducă elogii regelui. Chiar dacă, foarte curând, va fi nevoit să schimbe radical şi dramatic „macazul”. În ediţia din 9 noiembrie 1946, în editorialul intitulat „Regele!”, cu prilejul zilei onomastice a monarhului, directorul B.Brănişteanu scrie:„Strigătul Trăiască Regele! va răsuna din piepturile tuturor românilor, azi, de ziua numelui Majestăţii Sale. Să ne fie îngăduit să socotim, fără falsă modestie, caracteristic că Adeverul reînviat se asociază acestui strigăt.(...) M.S. Regele nostru e tânăr. Toată viaţa Lui şi a statului Său, peste care va avea să domnească, îi stau înainte. Îi spunem deci:Să trăiască!”. Peste un an, în acelaşi spaţiu, tonul textului este ceva mai temperat, laudativ din perspectiva actului de la 23 august 1944, iar titlul său este neutru:„M.S.Regele Mihai”:„ Ziua sărbătorească de azi dă prilej poporului român de a prezenta Măriei Sale Regele Mihai sentimentele pe care le poartă tânărului Monarh, care a ştiut să impună prin tenacitatea caracterului, prin viziunea clară asupra viitorului şi prin puterea de a face, la momentul decisiv, gestul salvator. (...) El a avut curajul de a rupe lanţurile ce legau soarta ţării de aventura catastrofală a unui război absurd. (...) Pentru toate aceste merite, M.S.Regele Mihai şi-a căpătat drepturi imprescriptibile la iubirea şi recunoştinţa întregului popor românesc”.

Dragoste la prima vedere

La sfârşitul lunii noiembrie 1947, regele Mihai pleacă în Anglia, unde a fost invitat să participe la ceremonia nupţială a fiicei regelui George al VI-lea, prinţesa Elisabeta. După alegerile din 1946, câştigate fraudulos de comunişti, partidele istorice intră în agonie şi se autodizolvă, liderii lor sunt aruncaţi în puşcării, era limpede că România fusese proiectată pe o traiectorie bizară, iar instituţia monarhiei reprezenta un obstacol pentru proiectatele evoluţii politice. În această atmosferă încordată, se pare că regele a luat în calcul ipoteza de a nu se mai întoarce în ţară. Conducătorii comunişti înşişi trăgeau nădejdea ca asta să se întâmple:incomoda problemă a monarhiei s-ar fi rezolvat de la sine. Între timp, Tito vizitase România, unde a fost primit cu urale şi i-a asigurat pe tovarăşii săi de la Bucureşti de sprijinul său în chestiunea abolirii monarhiei şi instaurării republicii. Mai mult, la nuntă, Mihai I o cunoaşte pe prinţesa Ana de Burbon-Parma, de care se îndrăgosteşte fulgerător. O cere pe loc în căsătorie, iar logodna se oficiază imediat după plecarea de la Londra, în Elveţia, la Laussane. Evenimentul este anunţat guvernului prin mareşalul palatului, Dimitrie Negel. Deşi varianta de a arunca pe piaţă ideea că, asemenea tatălui său, şi-a abandonat ţara din amor pentru o femeie i se potrivea ca o mănuşă, dar şi ca să-i ofere un motiv în plus ca să rămână peste graniţă, guvernul răspunde că nu este de acord cu această căsătorie. Dar, sfătuit de personalităţi britanice şi americane, între care Winston Churchill, regele decide totuşi să revină în România.

În ediţia din 7 decembrie 1947, „Adeverul” publică o fotoinformaţie de la nunta prinţesei Elisabeta, viitoarea regină a Angliei, în care apare şi regele Mihai. La întoarcere, Mihai I este primit cu ostilitate de membrii guvernului. În numărul din 23 decembrie 1947, „Adeverul” publică o fotografie făcută la descinderea în gară a suitei regale. Aceasta este întâmpinată, printre alţii, de A.S.R. Arhiducesa Ileana, Petru Groza, preşedintele Consiliului de miniştri, Ana Pauker, ministrul afacerilor străine, Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul justiţiei, Mihail Sadoveanu, preşedintele Adunării Deputaţilor, Emil Bodnăraş, ministru subsecretar de stat. Iar rubrica „Ultima oră” „Adeverul” anunţă:„M.S.Regele Mihai şi M.S. Regina Mamă Elena s-au înapoiat în ţară. Membrii guvernului în frunte cu d. prim ministru dr. Petru Groza au întâmpinat pe Majestăţile lor la sosire”:„ Comunicat No. 30. Mareşalatul Curţii Regale face cunoscut următoarele:M.S.Regele Mihai şi M.S. Regina Mamă, înapoindu-se din străinătate, au sosit în Capitală descinzând în gara Băneasa, astăzi, 21 decembrie 1947, la ora 13.”. În numărul din 24 decembrie, pe prima pagină, „Adeverul” salută „Aniversarea generalissimului Stalin” (născut în data de 18 decembrie 1878, n.n.):„ Nu numai popoarele sovietice au sărbătorit aniversarea generalissimului Stalin. Acel care dela moartea lui Lenin conduce destinele Uniunei Sovietice a devenit de mult o figură mondială. (...) La urările exprimate ieri din toate colţurile lumii, le asociem, cu toată modestia, şi pe ale noastre”.

O „problemă de familie”

Regele Mihai petrece un Crăciun tensionat la Sinaia, alături de mama sa Elena. Era clar că urmează să se petreacă evenimente dramatice. În seara de 29 decembrie, Negel îl anunţă pe rege că este invitat urgent de Petru Groza la Bucureşti, pentru a discuta o „problemă de familie”. A doua zi, de dimineaţă, Mihai şi mama sa se prezintă la palatul Elisabeta. Fără să bănuiască faptul că garda regală fusese arestată şi înlocuită cu trupe ale Ministerul Afacerilor Interne şi cu soldaţi ai diviziei „Tudor Vladimirescu”, alcătuită în URSS, că toate legăturile telefonice fuseseră tăiate sau că întregi coloane de blindate încojuraseră zona. La întâlnire, Groza vine însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, liderul PCR. Premierul poartă ostentativ la vedere un revolver. „Problema de familie” era propunerea unui „divorţ prin înţelegere”. „Divorţul” regelui de ţară. Scoate din buzunar actul de abdicare şi îi acordă monarhului 10 minute spre a-l semna. Regele se retrage şi studiază documentul, apoi revine şi îi cere lămuriri primului ministru. Acesta îi răspunde tăios că, dacă nu semnează abdicarea, 1.000 de studenţi arestaţi în urma unei demonstraţii promonarhice vor fi executaţi. Oripilat de şantaj, regele semnează. Împreună cu mama sa, se întoarce la Sinaia. La palatul Foişor, încep să-şi facă bagajele.

”ABDIC, pentru mine şi pentru urmaşii mei dela Tron”

În prima zi de după Anul Nou, joi, 1 ianuarie 1947, pe frontispiciu, „Adeverul” le urează cititorilor „La mulţi ani!”. Iar ceva mai jos anunţă cu satisfacţie ştirea bombă, însoţită de facsimilul actului de renunţare la tron:„Abdicarea Regelui Mihai I. Proclamarea Republicii Populare Române”:„Dinastia străină, instaurată pe tronul României în 1866, a încetat a mai exista. Regele Mihai a abdicat eri, în numele său şi al urmaşilor săi, renunţând pentru sine şi pentru ei la toate prerogativele exercitate în numele Constituţiei din 1866. Actul îndeplinit eri este concluzia unui adânc şir de adânci prefaceri:politice, economice şi sociale cari au schimbat înfăţişarea ţărei şi au creiat noui raporturi între puterile Statului. (...) Direcţia acestei desvoltări a fost desenată mai de mult:ea duce spre democraţia populară. Eri a fost consacrată însă forma de stat pe care o va lua democraţia noastră populară:Republica Populară Română. (...) Nouile raporturi internaţionale ca şi marile ţeluri constructive ce şi le propune democraţia populară impun o deplină unitate de vederi între puterile Statului. În acest sens, proclamaţia guvernului către ţară constată că monarhia constituia o piedică în calea desvoltării ţării noastre spre un regim de democraţie populară, care să asigure tuturor celor ce muncesc bunăstarea materială şi culturală, să asigure independenţa şi suveranitatea României. O nouă fază a istoriei româneşti a început eri. Ceea ce continuă este Statul român, cari azi ca şi mâine are nevoe de munca disciplinată şi încordată a tuturora”. Iată şi conţinutul actului de abdicare:„ Mihai I-iu, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională Rege al României. La toţi de faţă şi viitori, sănătate! În viaţa Statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de Pactul fundamental-Constituţia ţării-ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai Ţării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român ABDIC, pentru mine şi pentru urmaşii mei dela Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de Stat. Mihai. Dat la Bucureşti, astăzi 30 decembrie 1947”.

„Patria celor muncesc cu braţele şi cu mintea”

Alături, este publicată şi „Proclamaţia Guvernului către popor”:„ (...) Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat:Republica Populară. (...) În frunte cu forţa organizată conştientă şi neşovăitoare a clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare, poporul român a înlăturat jugul moşierilor şi a pedepsit pe trădătorii intereselor sale, alungând de la cârma ţării pe cei care apărau interesele jefuitorilor ei. (...) Prin înlăturarea monarhiei, se deschid democraţiei noastre populare căi noui de măreţe înfăptuiri. Muncitori, ţărani şi intelectuali, ostaşi, subofiţeri şi ofiţeri, cetăţene şi cetăţeni! Să înălţăm noua formă de viaţă a statului nostru, Republica Populară Română, Patria tuturor celor muncesc cu braţele şi cu mintea, dela oraşe şi dela sate”. Proclamaţia este semnată de toţi membrii guvernului Petru Groza. În paginile interioare se anunţă „Alegerea prezidiumului. Şedinţa istorică de eri a Parlamentului”, prezidată de Mihail Sadoveanu. Când Petru Groza citeşte în plen actul abdicării şi proclamaţia guvernului către ţară. Se supune la vot „proiectul de lege din iniţiativă parlamentară”:cu o unanimitate de 295 de „bile albe pentru”, printre aplauze furtunoase şi ovaţii, România devine Republica Populară Română (RPR). Apoi se numesc membrii prezidiului RPR:C.I.Parhon, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gh. C. Stere, I. Niculi. La „Ultima oră”, citând „Scânteia”, apare textul „După înlăturarea monarhiei. Un important articol al d-lui Vasile Luca despre rolul monarhiei în trecut”:„Monarhia a fost creiată pentru a opri desăvârşirea revoluţiei burghezo democratice în România şi pentru a aservi ţara cu ajutorul acestei dinastii germanice intereselor capitalului străin. Dinastia Hohenzolern în Ronmânia şi-a îndeplinit rolul în măcelărirea ţărănimii răsculate pentru pământ, servind intereselor moşierilor, regele însuşi fiinde cel mai mare moşier, stăpân pe mii de hectare de pământ. Dinastia servea deasemenea interesele capitaliştilor, regele însuşi fiind cel mai mare acţionar al băncilor şi întreprinderilor industriale. (...) Anul 1948 trebuie să fie începutul trecerii de la economia anarhică, ce mai domină în mare parte la noi, la economia planificată în care rolul hotărâtor să-l joace industria de Stat”. În seara de 3 ianuarie 1947, regele Mihai şi mama sa, escortaţi de ofiţeri ai Siguranţei, ajung pe peronul gării Sinaia, păzit de două rânduri de ofiţeri care stau cu spatele, ca să nu-i poată privi. Cei doi monarhi urcă în tren, cu destinaţia Lausanne. Vor fi urmaţi, peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. „Am plecat cu moartea-n suflet”, avea să declare cel din urmă rege al românilor. Se închide astfel un capitol fundamental al istoriei noastre. Urmează infernul comunist. De la începutul lunii ianuarie 1948, direcţiunea „Adeverului” este preluată de H.Soreanu. Un mai vechi colaborator al ziarului, „orientat” brusc în direcţia noilor valuri politice. Aşa încât, în 4 ianuarie 1948, „Adeverul” anunţă cu satisfacţie că „ Yahtul Luceafărul al fostului rege Mihai a trecut în patrimoniul Republicii Populare” şi că au avut loc bucuroase şi „ Mari manifestaţii în ţară cu ocazia proclamării Republicii Populare” . Iar în 9 ianuarie 1948 denunţă „Ce bunuri stăpânea familia regală. Moşii de peste 150.000 de hectare şi participaţii la toate marile întreprinderi”.

Sursa:www.adevarul.ro