A contribuit intrarea României în Primul Război Mondial la victoria franceză de la Verdun?
Se spune că interpretările asupra evenimentelor din trecut nu trebuie să fie bătute-n cuie și o disecție amănunțită se poate face numai respectând regulile impuse de științe pentru a se obține adevărul și lecții utile comunităților actuale. Comuniștii au confiscat trecutul și l-au manipulat după cum au dorit, unicul scop fiind să creeze o dependență a poporului de această forță străină de ocupație și tortură.
Era absolut normal ca după decembrie 1989 să se treacă la rescrierea trecutului și nici Primul Război Mondial n-a scăpat de pana ascuțită a specialiștilor dornici să se afirme prin teorii noi. S-a ajuns să se spună că au fost prea multe exagerări național-comuniste și că tot ceea ce a făcut România în timpul desfășurării ostilităților a fost nesemnificativ la scara istoriei conflictului. Numai câteva divizii germane venite în Carpați nu puteau înclina raportul de forțe în favoarea Antantei, consideră cu hotărâre profesorul Lucian Boia, specialist în demolarea miturilor naționaliste.
Obsesia pentru glorie este mare și cunoscută, dar nu trebuie să se manifeste în orice domeniu și la orice temă de cercetare. Culmea este că teza clasică a importanței trupelor române în ecuația conflictului a fost scrisă direct și indirect de către strategii implicați în ostilități. Renumitul general Mangin a conceput o carte intitulată Cum s-a sfârșit războiul la nivelul anului 1920. România a intrat în luptă în noaptea de 27 spre 28 august 1916 (stil nou) și pe 29 august a fost schimbată conducerea armatei germane, feldmareșalul Hindenburg fiind stăpân peste forțele Reich-ului.
S-a luat decizia încetării ofensivei germane asupra Verdunului și trupele au fost mutate parțial în Carpați. Reputatul general francez a ajuns la aceeași concluzie ca și generalul Ludendorff, adică armata germană, chiar dacă a ocupat România până la Siret, era mai slabă în ceea ce privește situația generală (p. 104). Ofițerul german avea perfectă dreptate. Artileria franceză a reușit să neutralizeze tunurile germane din regiunea Douaumont și numai 90 de baterii din 209 identificate au mai fost apte de luptă împotriva trupelor generalului Mangin, dar tirul a fost puțin eficient din cauza dezorganizării sistemului de dirijare a tunurilor spre țintele în permanentă mișcare.
Multe guri de foc erau în acțiune în Transilvania și nu se făcea economie de muniții împotriva militarilor români. Generalul francez a scris că superioritatea artileriei germane a dispărut și cea aliată era mai bine organizată și condusă (p. 90). Nici nu bănuia câte tunuri, mortiere și aruncătoare de mine1 au ajuns să fie blocate în munții României. După unele date, artileria austro-germană a trecut de la 25 de baterii la 304 în perioada luptelor pentru spargerea pozițiilor defensive din Carpați.
Francezii au recuperat în 1916 simbolul numit Verdun, renumita regiune fortificată ce fusese asaltată începând din februarie, și germanii au fost obligați să se retragă în tranșeele Liniei Hindenburg pentru a compensa pierderile umane uriașe din campania de uzură. Numai capturile în prizonieri de la Douaumont și Vaux erau de 6.000 de militari, adică echivalentul a șase batalioane complete de dinainte de începerea ostilităților.
Era prea puțin și în decembrie 1916 a fost organizat un alt asalt al trupelor franceze și au fost capturați 11.387 de militari inamici, 284 fiind ofițeri. Erau alte 11 batalioane complete pierdute. Antanta putea să atace în 1917 după pofta inimii generalilor. Grav era că Berlinul pierduse supremația artileristică în tunuri grele, dar s-a decis mergerea tot înainte cu operațiunile militare și măcelul a continuat fără milă.
Bibliografie minimală:
Ministerul Apărării Naționale, România în Războiul Mondial 1916 – 1919, vol. I, Documente – Anexe, Imprimeria Națională, București, 1934.
Garoescu, Gheorghe, Jurnal de front, vise de iubire, Editura Militară, București, 2017.
Ortlepp, Fritz, Luptele din regiunea Bran și Dragoslavele, Editura Phoenix, Brașov, 2013.
Avram, Valeriu, Aeronautica românească în Războiul de Întregire Națională (1916 – 1919), Editura Militară, București, 2012.
Boia, Lucian, Primul Război Mondial Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Humanitas, București, 2014.
Général Mangin, Comment finit la guerre, ediția a 37-a, Plon, Paris.
România în anii Primului Război Mondial, vol. I, Editura Militară, București, 1987.
Notă:
1. Oare istoricii contemporani ce scriu despre slaba contribuție românească știu care erau diferențele între tunuri, aruncătoare de mine, mortiere și obuziere la nivelul Primului Război Mondial?