A apărut numărul de octombrie al revistei Historia. Iată sumarul!
Numărul de octombrie al revistei Historia aduce în prim-plan variantele Regelui Mihai cu privire la audienţa Mareşalului Antonescu din 23 August 1944. Revista poate fi achiziţionată de la orice punct de distribuţie a presei sau în format pdf.
De curând, vestea că locuinţa în care a copilărit Constantin Brâncuşi s-a dărâmat a făcut titlul multor publicaţii. Nu este prima oară când statul este indiferent la moştenirea pe care ne-a lăsat-o sculptorul. Ba mai mult, comuniştii – în frunte cu marea majoritate a Academiei – nu îl recunoşteau drept artist. În revista Historia de octombrie puteţi citi despre încercarea celor de la putere de a dărâma Coloana Infinitului.
Poate că de multe ori v-aţi întrebat care sunt originile Ştrumfilor? Cine este părintele lor? Şi mai ales, de ce sunt ei aşa azurii? Răspunsurile sunt în Historia de octombrie, scrise cu măiestrie într-o călătorie ca un basm. Nu este uitată nici istoria politică: cum se raportează Germania de azi la trecut, cine a fost Paderewski – politician sau pianist? – şi un mini-interviu cu nepotul generalului Berthelot. Şi asta nu este tot. Multe alte lucruri interesante puteţi afla citind revista Historia, numărul 201.