A apărut ediţia de august a revistei Historia. Iată sumarul!
Ultima lună de vară aduce în revista Historia subiecte fierbinţi, care au pus pe jar istoria românească şi nu numai. Portrete, istorii personale, locuri marcate pe hartă pentru istoria lor sau pentru frumuseţea lor, istorii din verile bucureştene sau ale celor din Saint-Tropez – toate în Historia de august. Noul format de 100 de pagini este acum disponibil la toate punctele de distribuţie a presei (inclusiv Inmedio), dar şi în format electronic, pe paydemic.com
Subiectul dosarului din această lună poate fi rezumat la simpla fotografie de copertă: Ateneul bombardat. Noapte de 23 spre 24 august 1944 a fost una agitată în Bucureşti – România ieşise din alianţa cu Germania şi se credea că finalul războiului se apropie. Românii credeau că vor scăpa de răzbunarea nemţilor, însă s-au înşelat. Pe 24 august 1944, la ora 9 dimineaţa pe cerul Capitalei au apărut primele avioane, care au ţintit Palatul Regal. Bucureştiul era bombardat! Ziarele bucureştene scriau pe prima pagină: „Atacurile teroriste ale aviaţiei germane asupra Capitalei. Cartiere întregi distruse. Victime, victime şi iarăşi victime. Palatul Regal şi Atheneul Român, lovite de bombele inamicilor”, „Populaţia capitalei terorizată de aviaţia hitleristă”. Cum şi când s-a terminat furiosul atac al lui Hitler asupra Bucureştiului citiţi în dosarul acestei luni.
Dacă nu v-aţi hotărât unde să mergeţi în vacanţă, Historia vine cu trei propuneri. Prima recomandare este Aradul, numit la începutul secolului XX „oraşul femeilor frumoase”. Minunata istorie a oraşului şi mai ales a palatelor sale, care amintesc de Viena – unele dintre ele mai există şi astăzi – o să vă convingă cu siguranţă să ajungeţi şi în Arad. Apoi, următoarele două recomandări vin la pachet: Plovdiv şi Matera, capitalele culturale europene ale anului 2019. Anul acesta este rândul Italiei și al Bulgariei să ne îmbie la călătorii în unele dintre cele mai vechi orașe ale lumii. Cu Matera, Italia deține titlul de Capitală europeană a culturii pentru a patra oară (după Florența, Bologna și Genova). Bulgaria însă se află pentru prima oară în acest grup select, iar propunerea sa e demnă de toată atenția: Plovdiv, desemnat cel mai vechi oraș european. Şi deşi românilor le e cunoscut mai cu seamă îngrijitul litoral bulgăresc, vizitatorii trebuie să ştie că şi centrul ţării vecine abundă în destinații surprinzătoare și încărcate de secole de istorie. De fapt, urmând Italiei și Greciei, Bulgaria este țara cu cele mai multe monumente arheologice culturale din Europa.
Historia de august vă mai poartă în trecut, pe vremea când vila romană a fost ocupată de barbari. Daţi paginile revistei până aproape de final şi veţi afla cum a ajuns un sat antic să fie una dintre cele mai luxoase staţiuni turistice: Saint-Tropez şi povestea de dragoste dintre frumosul oraş de pe Riviera Franceză şi Brigitte Bardot.
Nu uitaţi că dacă vă abonaţi la Historia sau la Historia + Historia Special, în perioada 15 iulie – 14 septembrie, pentru minim 3 luni, primiţi CADOU un abonament de o lună la săptămânalul Weekend Adevărul.
Luaţi, citiţi şi vă bucuraţi de istorie!